Pancreatita acută este însoţită de durere intensă care iradiază. Când şi de ce apare această afecţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pancreatita acută este însoţită de durere puternică a abodmenului, greţă şi vărsături
Pancreatita acută este însoţită de durere puternică a abodmenului, greţă şi vărsături

Pancreatita acută reprezintă inflamaţia acută a pancreasului din cauze diverse, cu potenţial de complicaţii severe, inclusiv deces. Incidenţa bolii variază între 5 şi 35 la suta de mii de pacienţi, fiind în creştere.

Pancreasul este un organ situat în partea posterioară a abdomenului care are rolul de a produce enzime necesare digestiei alimentelor. Tot pancreasul este producătorul anumitor hormoni, dintre care cel mai cunoscut este insulina. Dr. Adelina-Maria Popescu, medic specialist gastroenterolog la Clinica Digestmed, explică incidenţa pancreatitei acute în rândul pacienţilor, precum şi cauzele mai mult sau mai puţin comune ale acestei boli.

„Incidenţa pancreatitei acute variază între 5 şi 35 la 100.000 de pacienţi, fiind în creştere din pricina înmulţirii cazurilor de obezitate şi de litiază biliară“, explică dr. Adelina-Maria Popescu. Majoritatea episoadelor nu se complică, circa 75 % din pacienţi având o rezoluţie rapidă a procesului inflamator, mai spune specialistul.

Care sunt cele mai comune cauze

„Există multe cauze ale pancreatitei acute - PA, însă cele mai comune, însumând 70 %, sunt litiaza biliară (40%) şi alcoolul (30%)“, adaugă medicul.

Deoarece colecistul şi pancreasul au un canal comun de drenaj, calculii biliari care se mobilizează din vezicula biliară sau  care se formează pe canalul coledoc, pot bloca evacuarea sucului pancreatic, rezultând un proces inflamator al pancreasului. „Această inflamaţie este consecinţa autodigestiei pancreasului de către enzimele secretate de acesta“.

Consumul cronic de alcool, o altă cauză a PA, are efect toxic direct asupra pancresului şi modifică metabolismul lipidic.

Medicamentele pot fi altă cauză a PA, însă mai puţin frecventă. „La circa 5% din pacienţi care urmează o procedură numită colangiopancreatografie retrogradă endoscopică (ERCP), poate apărea PA post-ERCP din cauza reacţiei inflamatorii post-procedură. ERCP este necesar evaluării arborelui biliar, colecistului şi pancreasului“.

Alte cauze, mai rare

Hipertrigliceridemia, adică nivelul crescut al unui tip de grăsimi din sânge numite trigliceride, infecţiile cu anumite tipuri de virusuri la persoanele imunodeprimate, post-traumatisme abdominale, tumori pancreatice, pancreatite autoimune sunt alte cauze, mai rare ale PA.

Care sunt criteriile de diagnostic

Diagnosticul PA necesită două dintre următoarele criterii: durere abdominală caracteristică  - debut acut, persistenţă, severă, epigastrică, cu iradiere posterioară; lipaza sau amilaza serică  - enzime pancreatice serice-  cel puţin de trei ori limita superioară a normalului şi caracteristici de PA la examenul tomografic abdominal sau RMN sau ecografie transabdominală.

Simptomatologia PA tipică este dominată de durere intensă în etajul abdominal superior care iradiază „în bară” sau în spate, ce dureaza mai multe zile, creşte în intensitate şi poate fi însoţită de greaţă sau vărsături.

Există însă şi situaţii în care pacientul este asimptomatic sau prezintă o durere abdominală uşoară nespecifică. „Diagnostigul diferenţial al durerii din PA se face cu ulcer gastro-dudenal perforat, colecistită acută, ischemie mezenterică, ocluzie intestinală, infarct miocardic inferior, anevrism disecant de aortă sau sarcină ectopică“, mai spune medicul Clinicii Digestmed.

Tratamentul, în funcţie de severitatea bolii

Tratamentul PA se face în funcţie de gradul severităţii stabilit după diferite criterii de prognostic. „Scopul este ameliorarea inflamaţiei şi corectarea cauzei determinante“.

 În pancreatita uşoară se aplică măsuri suportive: antialgice, fluide intravenoase şi repaus digestiv în primele zile, dacă pacientul are greaţă sau vărsături.

Formele moderate şi severe necesită monitorizare atentă şi tratament suportiv intens, în aceste situaţii existând riscul apariţiei complicaţiilor ameninţătoare de viaţă, precum insuficienţa cardiacă, renală sau respiratorie.

Astfel, sunt necesare fluide intravenoase în cantitate mare pentru prevenţia deshidratării şi a dezechilibrelor hidroelectrolitice. Este necesar repausul alimentar până la remiterea durerii abdominale, existând posibilitatea hrănirii prin sonda enterală  - un tub montat prin nas sau gură, ce se direcţionează până la nivelul intestinului subţire.

„30% din pacienţii cu forme severe dezvoltă infecţii ale ţesutului pancreatic afectat care pot fi prevenite prin administrarea antibioticelor intravenoase cu spectru larg“.

Uneori PA se complică cu necroza extinsă  - ţesut devitalizat - şi infecţia acestuia, necesitând intervenţie chirurgicală în vederea îndepărtării ţesutului afectat.

Alteori, PA se complică cu pseudochiste, reprezentând colecţii lichidiene peripancreatice, care pot sângera sau se pot infecta, impunându-se puncţia şi drenajul pentru evacuarea conţinutului fluid.

„O soluţie terapeutică în PA biliară  - determinată de calculii biliari - poate fi extracţia calculului biliar de la nivelul canalului pancreatic Wirsung prin ERCP, procedură endoscopică mai sus menţionată, urmată de sfincterotomie, o manevră realizată tot prin ERCP care presupune lărgirea sfincterului de la nivelul pancreasului în vederea prevenţiei PA recurente“.

Alte metode de prevenţie a PA pot fi: scăderea în greutate, modificări dietetice cu reducerea alimentelor bogate în grăsimi de origine animală, în special la pacienţii cu hipertrigliceridemie, colecistecomia la cei cu litiază biliară veziculară, încetarea consumului de alcool, evaluarea perioadică ecografică şi prin analize de sânge uzuale cu scopul depistării precoce a eventualelor cauze ale PA.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite