Medicină

articolul anterior articolul urmator

Pericolul ascuns de grăsimea abdominală

0
13 Nov 2017 11:14:46
Autor: Alexandra Tudor
Cel mai mult are de suferit sistemul cardiovascular, pentru că un strat adipos 
consistent atrage după el un nivel ridicat al colesterolului rău.
Cel mai mult are de suferit sistemul cardiovascular, pentru că un strat adipos consistent atrage după el un nivel ridicat al colesterolului rău.

Din ce cauză se acumulează grăsimea la nivelul abdomenului şi cum putem scăpa de ea, dar şi care sunt riscurile la care ne expune ai ocazia să afli din cele ce urmează!

În primul rând trebuie precizat că nu există nici o baghetă magică sau vreun aliment minune care peste noapte să te scape de anumite probleme, în special dacă vorbim despre surplusul de kilograme. Pentru a ţine sub control acest aspect este nevoie de ambiţie, disciplină şi multă mişcare.

Problema ţesutului adipos atrage din ce în ce tot mai des atenţia asupra sa, şi asta deoarece grăsimea abdomnală este destul de periculoasă pentru sănătatea ta.

Chiar dacă există crezul conform căruia acesta ar fi „moştenire de familie”, adevărul este că factori precum sexul, problemele hormonale şi sedentarismul sunt printre principalii vinovaţi.

Pericol pentru inimă

Din păcate grăsimea acumulată la nivelul taliei este mult mai periculoasă decât pare, deoarece ajunge să înconjoare organele aflate în cavitatea abdominală, şi predispune la afecţiuni precum diabet, boli cardiace sau chiar demenţă.

Cel mai mult are de suferit sistemul cardiac, pentru că un strat adipos consistent atrage după el un nivel ridicat al colesterolului rău, al trigliceridelor, a glicemiei şi bineînţeles şi a hipertensiunii.

Nici coloana vertebrală nu este eliberată de probleme, şi asta deoarece fiecare kilogram în plus reprezintă o greutate atât pentru articulaţii cât şi pentru spate.

Află pe Clicksanatate.ro ce alte efecte are excesul de grăsime în zona taliei!

Laptele de capră, mai sănătos?

Cojile de ouă calmează crizele de ulcer

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările