Prea gras sau prea slab nu e bine. Indicele de masă corporală prea mare, sau prea mic creşte riscul de deces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inima are de suferit în cazul greutăţii prea mari sau prea mici
Inima are de suferit în cazul greutăţii prea mari sau prea mici

Echipa de cercetători de la Facultatea de igienă şi medicină tropicală din Londra  - LSHTM – sunt de părere că un IMC cu valori cuprinse între 21 şi 25 este asociat cu cel mai scăzut risc de deces ca urmare a cancerului şi afecţiunilor cardiovasculare, potrivit agerpres.ro.

Indicele de Masă Corporală este un indicator derivat din greutatea unei persoane raportată la înălţimea sa.În general, atât un IMC mare cât şi unul mic au fost asociate cu un risc ridicat de deces.

În total, 3,6 milioane de persoane şi 367.512 decese au fost incluse în această analiză.

Obezitatea  - IMC de 30 şi peste această valoare - a fost asociată cu o reducere cu 4,2 ani a duratei de viaţă în cazul bărbaţilor şi cu 3,5 ani la femei, greutatea în exces contribuind la creşterea riscului de deces ca urmare a cancerului şi bolilor de inimă, dar şi a altor categorii importante de probleme de sănătate, printre care se numără afecţiuni respiratorii, hepatice şi diabet.

O greutatea corporală redusă a fost de asemenea asociată cu un risc mai mare de deces dintr-o varietate de cauze, inclusiv afecţiuni cardiovasculare, respiratorii, demenţă, boala Alzheimer şi suicid.

„Am descoperit asocieri importante între IMC şi majoritatea cauzelor de deces analizate, ceea ce subliniază că greutatea corporală raportată la înălţime este asociată cu riscul ca urmare a unei game largi de afecţiuni“, a declarat Krishnan Bhaskaran, autor principal al studiului şi profesor asociat de statistică epidemiologică la LSHTM.

Studiul a fost publicat în jurnalul „The Lancet Diabetes and Endocrinology“.

Autorii admit, însă, limitările cercetării, inclusiv faptul că nu au fost disponibile informaţii cu privire la alimentaţia sau nivelurile de activitate fizică ale subiecţilor astfel încât nu a fost posibilă analiza interdependenţei între IMC şi aceşti factori asociaţi.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite