Medicină

articolul anterior articolul urmator

Prof.dr.Alexandru Bucur: Ne-am putea confrunta cu numeroşi pacienţi cronici care fac parte din categoriile cu risc

0
13 May 2020 12:46:56
Autor: Daniela Serb
În următoarea perioadă, numărul operaţiilor va creşte
În următoarea perioadă, numărul operaţiilor va creşte

Prof.dr.Alexandru Bucur, şeful Clinicii de chirurgie oro-maxilo-facială, directorul  Departamentului 2 al Facultăţii de Medicină Dentară de la UMF ”Carol Davila” din Bucureşti, consideră că, în perioada următoare, numărul pacienţilor va creşte în spitale şi cabinete şi trebuie luate toate măsurile pentru a reduce riscul de infectare cu Covid-19.

Infecţia cu noul coronavirus continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate publică, proiecţiile realizate de majoritatea specialiştilor arătând că, deşi au fost aplicate practicile de distanţare socială, este de aşteptat o potenţială creştere a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu  COVID-19, atrage atenţia universitarul. 

”Chirurgia oro-maxilo-facială (OMF) se confruntă cu un risc ridicat de contaminare a personalului medical de la pacienţii cu boală confirmată, prin picăturile Flügge, contactul direct cu lichide biologice (sânge, salivă), aerosolii degajaţi în cursul manoperelor terapeutice sau de pe ariile contaminate, iar pe de altă parte, perioada de incubaţie cu durată imprevizibilă ne expune riscului de a trata pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 asimptomatici.”
 

”Ne aşteptăm la un număr crescut de pacienţi”

 
”De la debutul pandemiei şi până în prezent, chirurgii OMF au avut un rol major în asigurarea îngrijirilor medicale, în concordanţă cu legislaţia naţională ce a vizat temporizarea intervenţiilor şi procedurilor non-chirurgicale elective şi susţinerea exclusivă a celor de urgenţă cu indicaţie absolută de chirurgicalizare.”
Astfel, mai spune prof. dr. Alexandru Bucur, atât la pacienţii cu suspiciune de infecţie cu SARS-CoV-2, cât şi pentru pacienţii non COVID-19, au fost asigurate intervenţii chirurgicale de urgenţă în principal pentru controlul hemoragiilor, tratamentul traumatismelor oro-maxilo-faciale, al proceselor infecţioase ale spaţiilor fasciale primare/secundare sau difuze, al fasciitelor necrozante cervico-faciale cu risc letal, etc . 
 
”Deşi procedurile non-elective au fost limitate temporar, ne aşteptăm ca în perioada următoare să ne confruntăm cu un număr crescut de pacienţi cu patologie cronică care se vor adresa clinicilor de specialitate, o arie reprezentată în principal de pacienţii cu tumori maligne orale şi cervico-faciale, eligibili pentru intervenţie chirurgicală curativă, precum şi în cazul celor depăşite chirurgical, care beneficiază de tratament paliativ pentru prevenirea complicaţiilor (sângerare, durere).” 
 

Stabilirea oportunităţii intervenţiei chirurgicale

 
O altă patologie este reprezentată de tumorile benigne, cu localizare la nivel oral şi cervico-facial, apărute la adulţi şi la copii, care pot evolua nefavorabil în lipsa unui tratament chirurgical adecvat. 
 
”În aceste condiţii, se impune reevaluarea procedurilor operaţionale de triaj, gestionarea judicioasă a resursele materiale şi umane, utilizarea corespunzătoare a echipamentelor de protecţie pentru reducerea riscurilor de contaminare a personalului şi asigurarea facilităţilor medicale rezervate pacienţilor pozitivi pentru SARS-CoV-2 care ar putea necesita suport ventilator.”
 
”În acest context, trebuie avut în vedere faptul că ne-am putea confrunta cu numeroşi pacienţi cu patologie cronică chirurgicală OMF care fac parte din categoriile cu risc (vârste extreme, pacienţi cronici diagnosticaţi cu boli cardiovasculare, diabet, etc ) , aflaţi sub medicaţie antiagregantă/anticoagulantă, chimio/radioterapie sau care primesc medicaţie antiresorbtivă/antiangiogenică.”
 
Stabilirea oportunităţii intervenţiei chirurgicale la acest grup de pacienţi, adaug[ universitarul, trebuie armonizată cu practica epidemiologică stabilită în fiecare instituţie medicală, ţinând cont de resursa umană şi platoul tehnic, iar în obţinerea consimţământului pacientului, vor trebui explicate acestuia riscurile legate de infecţia cu COVID-19 (transmitere, complicaţii etc).
 
”O categorie vulnerabilă de bolnavi cu afecţiuni chirurgicale OMF o reprezintă cea care a beneficiat anterior de tratamentul specific COVID-19, prezentând o serie de sechele cu impact deosebit – pacienţi compromişi respirator, imunosupresaţi.” 
 

Asigurarea nediscriminatorie la îngrijiri medicale

 
”În ceea ce priveşte abordarea terapeutică a pacienţilor cu tumori maligne OMF aflate la limita de operabilitate, aceasta va trebui să ţină cont de starea clinico-biologică,  stabilind un compromis rezonabil între riscul de infecţie cu SARS-CoV-2 şi efectuarea tratamentului chirurgical. În cazul opţiunii chirurgicale, trebuie avute în vedere strategii de evitare a complicaţiilor pentru a scădea riscul unor spitalizări prelungite în special în secţiile/compartimentele de terapie intensivă.”
 
”Noua infecţie virală demonstrează o capacitate extrem de înaltă de diseminare şi infectare astfel că, pe primul plan al măsurilor, trebuie să stea protejarea atât a personalului medical (prin echipamente de protecţie adecvate şi testarea personalului expus) , cât şi pentru pacienţi, îndeosebi pentru aceia cu afecţiuni care par să îi încadreze într-o grupă de risc crescut.”
 
Medicul mai spune că, ţinând cont de poziţia adoptată de Asociaţia Europeană de chirurgie OMF şi de recomandările Asociaţiei Americane a chirurgilor OMF, considerăm necesară atât menţinerea accesului la tratament a pacienţilor non-COVID-19, cât şi asigurarea nediscriminatorie la îngrijiri medicale de specialitate a tuturor pacienţilor, prioritizarea intervenţiilor trebuind stabilită în urma evaluării riguroase clinice şi paraclinice a pacientului, fiind obligatorie aprecierea atentă a cazurilor la care temporizarea poate agrava boala.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările