Săpunurile antibacteriene „ajută“ la propagarea infecţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O substanţă antibacteriană care se regăseşte în săpunuri, şampoane şi în pasta de dinţi îşi face drum spre nasul omului unde „ajută“ la înmulţirea stafilococului auriu, fapt care îi supune pe oameni riscului de infecţii.

Triclosanul, un compus chimic folosit la fabricarea unei game largi de produse antibacteriene, cum ar fi săpunul, pasta de dinţi, blaturile de bucătărie, hainele şi chiar echipamentul medical, a fost descoperit în căile nazale ale 41% din adulţii participanţi la studiul efectuat de Universitatea din Michigan, SUA. O proporţie şi mai mare din subiecţii studiului la care s-a descoperit triclosan, au prezentat în nas şi colonii de Stafilococ Auriu, o bacterie periculoasă care este responsabilă şi de infecţiile contactate în spital, notează eurekalert.org.

Triclosanul este folosit de 40 de ani, spune cercetătorul-şef, Blaise Boles, profesor asistent de biologie moleculară din cadrul universităţii. Această substanţă este încorporată în multe produse casnice antibacteriene. Alte studii au descoperit urme de triclosan în ser, urină sau lapte, iar studiile pe mamifere au descoperit că o concentraţie mare de triclosan poate leza sistemul endocrin şi poate scădea funcţionarea inimii şi a tuturor muşchilor, în general. 

„Este foarte des întâlnit în săpunurile de mâini, în pasta de dinţi sau în apa de gură, dar nu există nicio dovadă că ar curăţa mai bine. Acest agent poate avea consecinţe neintenţionate asupra corpului nostru. Poate promova colonizarea cu Stafilococul auriu în nas, supunând oamenii unui risc mai mare de infecţie“, avertizează profesorul Boles. 

Experimentele adiţionale au demonstrat că Stafiloculul auriu cultivat în prezenţa triclosanului era mai abil în ataşarea de proteinele umane şi că şoarecii de laborator expuşi la triclosan erau mai susceptibili la colonizarea nazală.

„În lumina folosirii în exces a triclosanului în bunurile de larg consum şi a contaminării de mediu, datele noastre combinate cu studiile anterioare arată că impactul acestei substanţe asupra sistemului endocrin şi asupra funcţionării muşchilor este foarte mare. Este nevoie de o reevaluare a utilizării acestui produs în fabricarea bunurilor de larg consum“, au notat autorii în studiu.

Prof. Boles spune că îşi doreşte să extindă studiile pentru a determina dacă triclosanul influenţează colonizările microbiene şi în alte locuri ale corpului uman.


Citeşte şi:

Autorităţile SUA: săpunurile antibacteriene sunt un posibil pericol pentru sănătate

După mai bine de 40 de ani de studii, autoritatea americană pentru controlul alimentelor şi medicamentelor, Food and Drug Administration (FDA) a concluzionat că nu există dovezi că săpunurile şi gelurile de duş antibacteriene ar împiedica, într-adevăr, răspândirea microbilor.

Soluţiile antibacteriene slăbesc funcţiile inimii şi ale muşchilor

Triclosanul, care se găseşte în mai multe tipuri de săpun, pastă de dinţi, materiale textile şi apă de gură, este o substanţă care are efecte dăunătoare asupra sănătăţii inimii şi a muşchilor, potrivit unui studiu recent.

Ce probleme grave de sănătate pot provoca săpunurile antibacteriene

Triclosanul, o substanţă antibacteriană utilizată la scară largă în producţia săpunurilor, dar şi a pastei de dinţi, spumei de ras şi deodorantului, afectează funcţia musculară, potrivit cercetătorilor de la Universitatea California din Davis şi de la Universitatea din Colorado.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite