Medicină

articolul anterior articolul urmator

Simptome care ascund intoleranţa la gluten

0
27 Oct 2010 17:51:48
Autor: Alina Boghiceanu
Glutenul se găseşte în toate produsele de panificaţie obţinute din grâu sau din secară
Glutenul se găseşte în toate produsele de panificaţie obţinute din grâu sau din secară

Constipaţia, durerile abdominale şi oboseala cronică apar frecvent la persoanele cu celiachie. Se estimează că 2 la sută din români au intoleranţă la gluten, însă cei mai mulţi nu ştiu că sunt bolnavi şi pun simptomele pe seama altor tulburări digestive.

Cunoscută sub numele de boala celiacă sau celiachie, intoleranţa la gluten este o afecţiune digestivă autoimună care afectează intestinul subţire. Mai exact, persoana în cauză nu poate tolera glutenul, o proteină prezentă în cereale precum grâul, orzul şi secara. Prin urmare, atunci când organismul vine în contact cu această proteină, sistemul imunitar secretă anticorpi la nivelul intestinului pentru a crea o barieră împotriva ei. Implicit, se declanşează o reacţie inflamatorie care, în timp, distruge pereţii tubului digestiv.

„Boala celiacă este cea mai frecventă intoleranţă alimentară, întâlnindu-se pacienţi simptomatici, cu manifestări gastrointestinale şi non-gastrointestinale, dar şi pacienţi asimptomatici", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

Constipaţia şi diareea, frecvente

Deoarece simptomele bolii se manifestă şi în cazul altor afecţiuni (sindromul de intestin iritabil, boala Crohn, colita ulceroasă, diverticulita, sindromul oboselii cronice), celiachia este greu de diagnosticat, iar pentru mulţi medici reprezintă o enigmă.

Boala afectează toate categoriile de vârstă, cu diferenţa că, la unele persoane, apare în copilărie, iar la altele, la vârsta adultă. Cele mai frecvente simptome sunt diareea cronică, constipaţia, anemia, durerile abdominale şi balonarea. În general, astfel de simptome nu-l determină pe bolnav să ceară sfatul medicului, deoarece, de obicei, sunt asociate cu alimentaţia dezechilibrată. Primele semne de întrebare apar însă atunci când intervine scăderea rapidă în greutate, în lipsa unor modificări ale alimentaţiei. „Suprafaţa de absorbţie a intestinului este de 300 m², însă din cauza bolii, aceasta este drastic redusă şi astfel apare malabsorbţia. De aceea, omul mănâncă, dar în van, deoarece nu asimilează substanţele nutritive. Iar dacă nu se iau măsuri, poate apărea anorexia", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Din cauza asimilării deficitare a nutrienţilor, celiachia este însoţită de sindromul de oboseală cronică, stări de nervozitate, schimbări bruşte de dispoziţie şi de pierderea puterii de concentrare.

Creşte riscul de infertilitate

Nedepistată şi netratată la timp, boala celiacă poate genera o serie de probleme grave, precum infertilitate, hepatită cronică, dermatită hepertiformă Durhing (erupţie cronică caracterizată prin apariţia de vezicule pe piele), epilepsie, osteopenie, osteoporoză şi artrită. Aceasta apare adeseori pe fondul unor boli autoimune (diabet de tip I, tiroidită autoimună) şi genetice (sindromul Down). În general, pentru depistarea bolii, se realizează teste de sânge care urmăresc variaţia anticorpilor la gluten. Dacă aceste teste indică prezenţa bolii, se recomandă biopsia, care constă în prelevarea unei probe de ţesut de pe intestin pentru a se vedea gradul de afectare.

Dieta de excludere, importantă

Tratamentul de bază în cazul acestei boli este excluderea din dietă a alimentelor cu gluten, susţin medicii. Însă aceasta nu înseamnă doar renunţarea la grâu, orz, secară şi la derivatele lor, ci şi la toate alimentele care au pe etichetă sintagma „conţine uşoare urme de gluten".
Contrar opiniei generale, alimentaţia bolnavului cu celiachie nu este limitată, ci din contra. Cerealele nerecomandate se pot înlocui cu porumb, hrişcă, quinoa şi mei. Efectele benefice ale alimentaţiei fără gluten apar fie după câteva zile sau săptămâni, fie după un an.

"Boala celiacă este cea mai frecventă intoleranţă alimentară, întâlnindu-se atât pacienţi simptomatici, cât şi asimptomatici."
Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi Directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările