Medicină

articolul anterior articolul urmator

SPECIAL Mina Minovici. De ce a distrus Ceauşescu institutul creat de unul dintre cei mai apreciaţi medici legişti din lume

25
6 Oct 2019 06:20:47
Autor: Medeea Stan
Mina Minovici şi Institutul de Medicină Legală de pe Strada Căuzaşi (aproape de Piaţa Unirii, în Bucureşti)
Mina Minovici şi Institutul de Medicină Legală de pe Strada Căuzaşi (aproape de Piaţa Unirii, în Bucureşti)

Doctorul Mina Minovici a înfiinţat, în 1892, prima instituţie de medicină legală din România. Clădirea a căzut în comunism, însă ştiinţa, nu. Institutul Naţional de Medicină Legală a văzut tragediile recente ale României: moartea a sute de oameni la Revoluţie, accidentul aviatic de la Baloteşti, incendiul din clubul Colectiv şi crimele de la Caracal.

La 34 de ani, Mina Minovici inaugura, la Bucureşti, primul institut de medicină legală din România. Era 20 decembrie 1892, iar ţara trecuse printr-o serie de schimbări: îşi obţinuse de mai bine de un deceniu independenţa faţă de Imperiul Otoman şi devenise regat, sub conducerea lui Carol I. Aşadar, era o perioadă propice pentru dezvoltarea unui sistem medical pe care-l îmbunătăţise deja Carol Davila, reformatorul serviciului sanitar civil, întemeietorul Facultăţii de Medicină din Capitală şi al Şcolii Superioare de Farmacie. La acea şcoală a făcut şi Minovici practică trei ani, după care a studiat la facultate şi şi-a luat licenţa în farmacie. Pentru că-l preţuia, Davila i-a oferit apoi şansa să lucreze ca preparator şi să se ocupe de cursurile de chimie, până în 1885, când a plecat la Paris, să se specializeze în medicină legală şi toxicologie. În Franţa, i-a fost profesor, între alţii, Paul Brouardel, un faimos patolog.

Minovici nu se jena să vorbească sau să scrie despre problemele lui financiare. Într-o scrisoare către medicul român Constantin I. Istrati, mărturisea: „Crede-mă că ceea ce am nu-mi este suficient. Luna aceasta am avut de plătit inscripţia şi lucrările practice pe primul semestru şi am fost forţat, ca să pot plăti acestea, să renunţ a mânca de două ori pe zi, astfel că mănânc numai seara, iar dimineţile iau o ceaşcă cu lapte care trebuie să-mi ţină până seara. Şi după cum văd, aceasta o să fiu forţat a o face din trei în trei luni. (...) Am trebuinţă de o mulţime de cărţi pe care nu ştiu cum o să mi le procur“. Impresionat de determinarea cu care muncea Minovici în pofida lipsurilor, Paul Brouardel l-a anunţat în scris pe Dimitrie Sturdza, atunci ministru al Instrucţiunii Publice în România, că va obţine o bursă franceză pentru Minovici şi că nu-l va mai lăsa să revină în ţară, în caz că statul român nu-l sprijnă ca să-şi finalizeze studiile. Aşa a obţinut pentru el 9.000 de lei. Minovici şi-a susţinut examenele şi după aceea s-a întors acasă.

Mina Minovici şi un discipol, în 1920, înainte de o necropsie  Fotografii: Colecţia Dr. Florin Alexandru Stănescu, volumul „Familia Minovici. Univers spiritual“ de Adrian Majuru 

Născut pe 30 aprilie 1858 într-o familie de aromâni din oraşul macedonean Tetovo, Mina Minovici a avut 13 fraţi. Deşi făcea parte dintr-o familie numeroasă, părinţii l-au lăsat să termine şcoala gimnazială la Brăila. Toată viaţa s-a dedicat învăţăturii şi întotdeauna părea neistovit. Cât a coordonat activitatea institutului, a lucrat şi la „Tratatul complet de medicină legală“, publicat în două volume. A găsit timp şi pentru decanatul Facultăţii de Medicină şi a fost întâiul director al Institutului Stomatologic de Perfecţionare din cadrul Spitalul Colţea de la Bucureşti. Mai mult, ne-a lăsat corpul mumificat al unui cerşetor bătrân – a ţinut cont de tehnicile de conservare învăţate în lunile petrecute în Egipt – şi, datorită lui, „prima mumie“ din România e de ani buni într-o vitrină a INML. Primar al Sectorului III Albastru din Bucureşti în 1926, a asfaltat străzi şi a construit parcuri; era responsabil de cartierele Grozăveşti, Rahova, Şerban Vodă şi Cotroceni, iar locuitorii lor l-au poreclit „Minovici dărâmă tot/Minovici e târnăcop“. Obişnuia, de asemenea, să le ofere bani celor care trăiau în săracie şi să doneze la orfelinate.

În anii 1890, în lume aveau loc numeroase evenimente ştiinţifice: doctorul spaniol Santiago Ramón y Cajal publica prima ediţie a „Manualului de Anatomie Patologică“, bacteriologul german Robert Koch scria despre legătura dintre anumiţi microbi şi boli infecţioase precum antraxul, holera şi tuberculoza, pe când Marie Curie, originară din Polonia, îşi începea studiile în fizică la Universitatea Sorbona din Paris. Cercetările ei privitoare la radioactivitate au dus la descoperirea radiului, folosit o vreme în tratarea cancerului.

Una dintre mândriile României 

La rândul ei, instituţia medicului legist Minovici a atras atenţia asupra României. În 1892, a fost denumită „Morga oraşului“ – acestea erau cuvintele de pe frontispiciul clădirii –, însă astăzi poartă chiar numele fondatorului: Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ (INML). Un nume instituţional întâlnit, în ultimele luni, mai mult ca oricând în titlurile din presă. La acea inaugurare din decembrie au participat, printre alţii: Pache Protopopescu, primarul de-atunci al Bucureştiului, şi Alexandru Marghiloman, ministrul Justiţiei. În prezenţa lor, Minovici a explicat că : „Acel care caută să se sustragă de la datoriile pe care societatea i le impune, de la obligaţiunile de martor, de jurat, de tutore, de la acelea ale serviciului militar, e judecat mai întâi de medic, el arată justiţiei dacă motivele invocate sunt legitime sau nu. Medicina legală intervine în actele cele mai importante ale vieţii. Când siguranţa individuală este ameninţată, în toate atentatele contra persoanelor, medicul constată rezultatul violenţelor, determină faptul material care formează baza aprecierilor justiţiei, proba crimei, gravitatea pedepsei“. A mai spus cu încrâncenare că: „Rolul de căpetenie al medicinei legale constă în executarea legii; medicul legist este auxiliarul zilnic al magistratului; el este chemat să constate faptele materiale, să intervină zilnic în cercetările justiţiei şi fără el o mulţime de atentate ar rămâne nepedepsite. Există o categorie de crime: infanticidele, care sunt peste putinţă de a fi demonstrate fără intervenirea medicului legist“, a notat istoricul Adrian Majuru, în volumul „Familia Minovici. Univers spiritual“. Înainte de ridicarea acestui institut, medicii legişti nu aveau laborator pentru necropsii, cadavrele se aşezau în sălile mortuare ale spitalelor, iar specialiştii erau nevoiţi să gonească de la un spital la altul.

În acele vremuri, institutul de medicină legală era una dintre cele mai dotate organizaţii de profil din Europa din punct de vedere al tehnologiei. Era performantă mai ales sala folosită pentru toxicologie, unde se analiza impactul unor substanţe chimice asupra corpului. Pe lângă aceasta şi sala de autopsie, în institut se mai găseau un amfiteatru cu 150 de locuri, o bibliotecă, laboratoare de anatomie patologică şi o sală muzeală. Mulţi ani, institutul a rămas un model inclusiv pentru specialiştii din Europa de Vest. De pildă, Victor Balthazard, profesor la Sorbona, i-a amintit lui Mina Minovici, într-o scrisoare din 1924, după deschiderea noului Institut de Medicină Legală din Paris, că vizita recentă la Bucureşti l-a determinat să ia drept exemplu instituţia din România. Până în ’32, la 75 de ani, chiar Mina Minovici a condus Institutul de Medicină Legală, după care unul dintre fraţii lui, Nicolae, de asemenea medic, a preluat responsabilitatea, până în ’38. Mina Minovici şi-a încheiat activitatea cu un an înainte să se stingă, pe 25 aprilie 1933. 


Institutul de Medicină Legală, în 1920

Ca să nu încurce construirea Bulevardului Victoria Socialismului, Institutul de care s-a îngrijit şi în care a făcut cercetări Mina Minovici a fost dărâmat în ’86. Astfel, istoria clădirii pe care a ridicat-o, în 1892, pe Strada Căuzaşi, din zona Unirii, s-a încheiat. Nimeni n-a reuşit să o salveze de neştiinţa lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Cei doi nu pricepeau de ce era nevoie de un astfel de spaţiu şi, din cauza lor, munca depusă până atunci de medicii legişti din ţară s-ar fi putut pierde – se răspândiseră zvonuri despre desfiinţarea acestor servicii. Moise Terbancea, şeful catedrei de medicină legală a Universităţii de Medicină, a mers în zadar în audienţă la Comitetul Central al P.C.R. Trei ani, până în 1989, medicii legişti s-au mutat la Spitalul Pantelimon, interval în care Terbancea a fost şi unul dintre specialiştii care au militat pentru construirea unui nou sediu, cel actual de pe Şoseaua Vitan-Bârzeşti. Acum, acolo sunt laboratoare de radiologie şi investigaţii electro-fiziologice, de genetică, toxicologie şi tanatologie (unde se descoperă cauzele deceselor). Cine iese din laboratoare poate cunoaşte alte colţuri ale clădirii, cum ar fi biblioteca şi cele două amfiteatre pentru întâlniri academice. 
 

Nicolae Minovici, al doilea director al institutului, omul care s-a spânzurat de 12 ori

Cu zece ani mai mic decât fratele lui, Nicolae Minovici şi-a încheiat studiile în 1898 la Facultatea de Medicină cu o lucrare de licenţă intitulată „Tatuajele în România“. În timpul unor cercetări, a identificat similitudini între tatuajele unor criminali şi acţiunile acestora, a observat pielea cu inscripţii şi desene a 15.000 de oameni, iar imaginile pe care le fotografia le utiliza la cursurile predate studenţilor la medicină legală. Pozele erau folosite atunci deseori în criminalistică. Acum câţiva ani, bucăţi de piele de pe cadavre, din colecţia lui Nicolae Minovici, au fost expuse la Muzeul Municipiului Bucureşti. „Tatuajul, care până mai deunăzi forma un apanaj al criminalilor“, nota Nicolae Minovici, „îl găsim azi răspândit la un mare număr de clase de jos ale societăţii, ca militari, meseriaşi, marinari, prostituate etc., precum şi la cei din clasele superioare“. Dacă iniţial acele desene ajutau la identificarea cadavrelor, pe el a ajuns să-l intereseze ceea ce spuneau tatuajele despre oameni.

„Dureri insuportabile“
Nicolae Minovici a publicat, în 1904, şi lucrarea „Studiu asupra spânzurării“, apărută în 2007 la Editura Curtea Veche. Şi-a pus ştreangul de gât de vreo 12 ori, în unele dăţi peste 20 de secunde; a meşterit un sistem pentru asfixiere: folosea o saltea, o funie şi un scripete, prins în tavan. „Din aceste experienţe şi mai ales din cele privind spânzurarea completă, mi-am putut da foarte bine seama de marile dureri ce însoţesc suspendarea, dureri ce durau până la pierderea cunoştinţei, pe care nu am lăsat-o să se producă. Acela care a făcut vreodată asemenea experienţe a rămas, desigur, ca şi mine, cu amintirea durerilor simţite. Este singura amintire în urma acestor experienţe“, a scris el în carte. „Dacă ele (n.r. – durerile) ar fi lipsit, numărul experimentelor ar fi mult mai mare. Nu frica de pierdere a cunoştinţei sau de moarte m-a făcut să mă opresc la a 12-a şedinţă de spânzurare, cât durerile, care erau insuportabile“. Mai departe, teza lui de doctorat a fost un studiu medico-legal despre moartea subită în urma loviturilor în abdomen.


Nodurile descrise de Nicolae Minovici în „Studiu asupra spânzurării“ 

El a rămas în istorie drept cel care a înfiinţat Societate de Salvare din Balcani, în 1906, şi primul spital de urgenţe din ţară, în ’34, al doilea din Europa, acum pe Calea Floreasca din Bucureşti. Nicolae Minovici n-a renunţat nici la artă, una dintre marile lui bucurii, şi a fondat „Vila cu clopoţei“ în Băneasa, un muzeu naţional privat, unde petrecea multe ore lucrând. A donat-o în 1937 Primăriei Bucureşti şi, după vreo 100 de ani, în 2016, vila recent consolidată a fost redeschisă pentru public. Acolo se găsesc, printre altele, costume populare şi icoane pe sticlă, păstrate din moştenirea familiei Minovici. 


INML: În unele judeţe „nu există dotări minime pentru autopsii“

 

Site-ul INML a fost spart la începutul lunii august, anul acesta, şi hackerul a lăsat următorul mesaj: „Vă aşteptăm în număr cât mai mare la protestul de pe 10 august, suntem cu voi“. S-a întâmplat după ce Gheorghe Dincă, un bărbat din Caracal, ar fi răpit, violat şi ucis două adolescente, pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, iar autorităţile n-au reacţionat la timp ca să descopere vinovatul. Deşi INML are un laborator de genetică, acolo nu se pot realiza toate analizele necesare pentru determinarea unui profil genetic complet, necesar în cazul Luizei Melencu, unde ar mai fi nevoie de cercetări, căci încă nu s-a dovedit dacă fragmentele de oase găsite de procurori sunt ale fetei.

Într-un comunicat de pe 25 septembrie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a precizat că procurorii au cerut sprijinul Biroului Federal de Investigaţii din Statele Unite ale Americii, „analiza genetică de tip mitocondrial neputând fi efectuată pe teritoriul României de către niciun laborator autorizat“. Şi chiar aşa e: la INML se face numai analiza genetică de tip cromozomial. Genele ADN-ului din mitocondrii, elemente celulare ovale sau ca nişte bastonaşe, se transmit pe linie maternă, iar examinarea lor e importantă pentru că pot fi comparate genele victimei doar cu ale mamei Luizei, fără să fie prezente şi cele paterne, cum se întâmplă la ADN-ul cromozomial.


Substanţele toxice şi aerul fierbinte de la Colectiv 

În vară, mai multe persoane au protestat în Caracal şi în Bucureşti, au scos în stradă fotografii ale fetelor asasinate şi pancarte imediat ce au devenit publice detaliile despre incompetenţa autorităţilor române. Protestatarii au învinovăţit şi INML că nu a dat răspunsuri mai repede. Pe 30 octombrie 2015, când a fost incendiul din clubul Colectiv din Capitală, INML n-a fost acuzat de opinia publică, însă atunci a  reprezentat o instituţie-cheie pentru o oarecare înţelegere a tragediei în care au murit 64 de oameni. „Toate victimele au fost expuse în grad diferit la concentraţii ridicate de funingine, aerosoli şi gaze toxice generate în incendiu, între care monoxidul de carbon şi acidul cianhidric (n.r. – sau cianură de hidrogen) sunt dovedite ca prezente. În aceste tipuri de incendii rezultă însă şi alte tipuri de substanţe toxice: poliuretanul (de exemplu, în bureţi folosiţi în antifonare) şi poliacrilonitrilul (de exemplu, în fibre folosite la etanşarea racordurilor de ţeavă) generează acid cianhidric şi izocianaţi“, erau primele concluzii ale INML. 

„Din punct de vedere medico-legal n-au fost probleme acolo. Problema a fost a serviciilor de urgenţă şi de îngrijire – de aceea, o parte dintre victime au fost nevoite să plece în străinătate“, spune Vladimir Beliş, director al INML între 1989 şi 2001, pe care l-am intervievat pentru acest articol. „La autopsie ne interesează cauza medicală a morţii. Contează suprafaţa arsă şi gradul arsurii: e un raport între ele. Arsurile de gradul patru sunt mortale. Cele de gradul trei, dacă sunt pe o suprafaţă mai mare de o treime, e foarte grav. În cazul celor de gradul doi, e grav dacă sunt pe jumătate din corp şi la cele de gradul unu, cam pe două treimi. Iar aerul fierbinte pe care îl aspiri îţi arde mucoasa respiratorie, ceea ce duce la complicaţii pulmonare“.

Execuţia Ceauşeştilor,fără medic legist

Dincolo de cele două tragedii care i-au scos pe români în stradă în ultimii patru ani, au rămas în memoria colectivă două mai îndepărtate, însă legate şi ele, într-o oarecare măsură, de istoricul INML: Revoluţia din 1989 şi accidentul aviatic de la Baloteşti, de pe 31 martie 1995. Din iulie 1989, Vladimir Beliş era directorul INML, iar la execuţia soţilor Ceauşescu din decembrie îşi aminteşte clar că n-a fost prezent niciun medic legist: „N-am fost chemat; nici nu trebuia să merg eu, puteam trimite pe altcineva. Era încă în vigoare pedeapsa cu moartea în Codul Penal; în conformitate cu legislaţia de atunci, era obligatoriu să asiste un medic legist“, spune Beliş în interviul pentru „Weekend Adevărul“. Cu alte prilejuri, a povestit că nu li s-a făcut autopsia celor aproape 400 de oameni morţi în acele zile, nici lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu. „Au fost executaţi în prima zi de Crăciun, pe 25, iar eu am fost chemat să semnez certificatul pe 30. Eu n-aveam de unde să ştiu că, în decurs de cinci zile, n-au fost îngropaţi. Nici n-am pus întrebarea asta. În faţa domnului general Victor Atanasie Stănculescu am semnat aceste certificate, în baza procesului-verbal întocmit de cei doi medici militari (n.r. – care au fost în locul medicului legist), care atestau (...) moartea clinică şi biologică a acestora doi“, a declarat Beliş în 2005. După o săptămână nedormită din cauză că a lucrat la INML, a relatat el, nu s-a gândit să ceară să vadă cadavrele. „Nu am de unde să ştiu de ce i-au ţinut atât timp. În mod normal, certificatul se scrie imediat după deces sau, dacă se face autopsia, imediat după autopsie. (...) Cauza morţii era evidentă: împuşcare şi hemoragie internă, lucru pe care l-am şi scris în certificate“.  În 2010, după 21 de ani, soţii Ceauşescu au fost deshumaţi la cererea fiului lor Valentin Ceauşescu, care voia să se asigure, prin teste ADN, că cei doi înmormântaţi la Cimitirul Ghencea sunt părinţii lui.

Accidentul aviatic de la Baloteşti, şi azi un mister

Pe 31 martie 1995, la câţiva ani de la Revoluţie, Beliş se afla încă la conducerea Institutului Naţional de Medicină Legală. A fost ziua în care un avion al companiei Tarom, care zbura spre Bruxelles, s-a prăbuşit de la 1.200 de metri pe un câmp din localitatea Baloteşti, aproape de Aeroportul Otopeni. S-au pierdut 60 de vieţi. Fostul director al INML şi-a făcut publică atunci prima teorie: „Explozia este cauza morţii şi nu carbonizarea, care s-a produs ulterior. Ce poţi să deduci? Că explozia a avut loc în aer, fiindcă, dacă ajungeau pe pământ aceste corpuri, nu erau astfel fragmentate“. Au trecut 19 ani până s-au făcut publice, în 2014, concluziile anchetei: nu s-au găsit vinovaţi, doar s-au stabilit cauzele accidentului. Pe scurt, pilotul şi copilotul nu s-ar fi descurcat cu tracţiunea asimetrică, determinată de cedarea unuia sau a mai multor motoare, şi au pierdut controlul avionului. Atât s-a aflat după o lungă perioadă de linişte, în care unul dintre mesajele transmise de Ministerul Public a fost că Dosarul Baloteşti nu mai era în evidenţele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Astăzi, suntem cu ochii pe INML nu doar din pricina crimelor de la Caracal, ci şi din cauza celor mai recente rapoarte publicate de instituţie. În 2017, arăta că, în teritoriu, „cel mai adesea, directorul spitalului judeţean asimilează Serviciul Judeţean de Medicină Legală cu o secţie de spital, se efectuează încadrări de personal fără specializarea necesară, destituiri sau numiri în funcţia de şef de serviciu medico-legal abuzive, încercări de intimidare (...), chiar normele Ministerului Sănătăţii sunt încălcate prin subdotare cu personal“. Iar în 2018, INML sublinia că „multe servicii judeţene de medicină legală nu posedă nici cele mai elementare posibilităţi de investigare toxicologică sau serologică (…) în care nu există dotări minime pentru efectuarea autopsiilor“. Şi că acolo autopsiile se desfăşoară în condiţii precare, fără să fie protejaţi medicii. Deseori, probele de la laboratoarele din alte judeţe ar ajunge la INML, care se aglomerează. „Când nu pot fi rezolvate cazurile acolo ajung la noi“, spune Beliş. „Ar trebui să fim ajutaţi cu noi posturi. Sunt mai mulţi rezidenţi în medicină legală decât pe vremea mea, pentru că s-a încetăţenit ideea importanţei medicinei legale într-un stat de drept. Că este ajutorul justiţiei. Sunt câţiva medici legişti care au terminat specialitatea şi n-au încă post“. 


INTERVIU Vladimir Beliş,  medic legist: „Echipamentele importante în sala de autopsie sunt în bună parte învechite“

 


FOTO: Arhiva Adevărul 

Vladimir Beliş (89 de ani) şi-a început activitatea didactică acum 60 de ani. După ani de muncă, a devenit profesor universitar şi în 1973 a fost ales membru al Academiei Internaţionale de Medicină Legală, la Congresul de la Roma. În plus, a publicat, în două volume, un „Tratat de medicină legală“, în 1995, ceea ce nu s-a mai întâmplat de când l-a redactat Mina Minovici pe-al lui. Beliş a fost 11 ani şi director al INML, iar în acest interviu vorbeşte despre trecutul şi prezentul institutul de care a rămas ataşat.

„Weekend Adevărul“: Din vara lui 1989 eraţi directorul INML. Cum v-aţi desfăşurat activitatea în ultimele luni ale acelui an? Au fost schimbări majore în Institut?
Vladimir Beliş: Am inaugurat noul institut. Cel vechi, construit de Mina Minovici, nu a fost numai un monument arhitectonic, dar la vremea deschiderii, în 1892, a fost şi cel mai modern institut medico-legal din Europa. Nu trebuia să dispară sub buldozerele lui Ceauşescu. Am asistat atunci cu tristeţe. Acest institut nou l-am inaugurat cu puţin timp înainte de Revoluţie. După 1990, preocuparea pe care am avut-o ca director a fost să achiziţionez aparatură modernă la două laboratoare importante: de toxicologie, unde am adus gastromatograful, care funcţionează şi astăzi – în probele de sânge, urină sau ţesuturi, depistează toxicul – şi spectometrul de masă, care face acelaşi lucru cu metalele. Am creat şi laboratorul de genetică, la care recurg organele de justiţie, pe lângă laboratorul de criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei, dar care nu poate face expertiza oaselor, pentru că presupune o procedură mai complicată.

Expertiza oaselor s-a făcut şi în cazul celor două fete care ar fi fost ucise la Caracal.
Da, discutăm şi despre cazurile prezente astăzi pe toate posturile de televiziune. Expertiza oaselor durează şapte-opt zile, spre deosebire de testele de sânge, care nu durează mai mult de 48 de ore. Directorul care a urmat după mine (n.r. – Dan Dermengiu) a căutat să îmbunătăţească cel puţin laboratorul de genetică şi l-a adus la un nivel apropiat de cele din Europa de Vest şi Statele Unite. Am încredere în pregătirea specialiştilor de acolo, o bună parte foşti doctoranzi de-ai mei. Unii sunt în institut, alţii s-au pensionat, alţii sunt în România sau în afara ţării.

Preocuparea pe care am avut-o ca director a fost să achiziţionez aparatură modernă la două laboratoare importante: de toxicologie şi de genetică. 

De ce echipament ar mai avea nevoie INML în prezent?
Directorul actual, Cristian Curcă, nu este mulţumit de înzestrarea unor laboratoare. De exemplu, cel de antropologie ar mai necesita aparatură. Echipamentele importante în sala de autopsie sunt în bună parte învechite, cum ar fi un aparat de radiologie mobil, adus în sală când se efectuează radiografia oaselor la persoanele decedate.

Ce se întâmplă în laboratorul de antropologie?
Se identifică persoane după diverse proceduri, multe cunoscute şi în criminalistică. Se pot face şi reconstituiri după resturi umane, după resturi osoase, dacă nu sunt fragmente foarte mici. Când avem fragmente mai mari, printr-o reconstrucţie computerizată se reface profilul întreg al osului. Odată ce se realizează profilul, se pot deduce două lucruri importante: legate de sexul persoanei – sunt diferenţe între oasele femeii şi ale bărbatului – şi dacă oasele provin de la oameni sub 20 de ani. Se fac, de asemenea, reconstituiri ale feţei în funcţie de structura oaselor craniului.

Cu ce specialităţi mai colaborează medicina legală?
Faptul că medicina legală colaborează cu alte specialităţi m-a atras încă din anii facultăţii. Studenţii se îndreptau şi se îndreaptă mai ales spre medicina clinică. În facultate, eu am văzut că medicina legală împrumută cunoştinţele multor specialităţi medicale în folosul justiţiei. Nu lucrăm exclusiv pe cadavru; lucrăm şi cu persoane în viaţă, ni se cere aprecierea gravităţii unor leziuni traumatice. Astăzi, traumatismele sunt o preocupare socială, nu numai medicală. Trebuie să vedem ce instrument sau modalitate s-a folosit; depinde de tipul rănii. Mai trebuie să vedem legătura dintre traumatism şi deces sau infirmităţi. Din medicina legală s-au desprins subspecialităţi, care au devenit de sine stătătoare: genetica judiciară, antropologia judiciară, medicina legală clinică, expertiza medico-legală psihiatrică – în toate cazurile în care făptuitorul e descoperit, organul de justiţie cere să se stabilească dacă are sau nu discernământ. Acest lucru presupune un examen medico-legal psihiatric într-o comisie şi împrumută şi cunoştinţe din psihiatria clinică. Dacă are discernământ, persoana intră sub incidenţa legii penale. Psihiatria judiciară are importanţă şi în civil, de exemplu când sunt contestate testamente.  

Când există presiune publică, cazurile sunt mai dificil de gestionat?
Presiunea publică nu ne mai impresionează aşa mult, pentru că am văzut atâtea pe lume...

Eraţi director şi în 1995, când a fost accidentul de la Baloteşti.
Eram plecat din Bucureşti, la un congres şi m-a chemat Ministrul Sănătăţii. Atunci încă nu aveam laboratorul de genetică pus la punct; abia începusem demersurile. Identificarea recurgea la mijloacele criminalistice obişnuite. Era important să se găsească obiecte de îmbrăcăminte pe zone din corp, pe care familia să le poată recunoaşte. Craniile se identificau pe bază stomatologică. Se putea face şi examenul grupelor sanguine – în buletinele vechi erau scrise.

A durat mult până s-au încheiat identificările?
O lună şi jumătate. A durat mult şi la cutremurul din ’77, când am avut 1.500 de decese în Bucureşti. Eram în institutul lui Mina Minovici; cadavrele au fost aşezate în curtea internă şi externă, din spatele institutului. Eram de gardă şi i-am primit pe ultimii doi găsiţi: Alexandru Bocăneţ şi Toma Caragiu. După aceea, la Revoluţie am avut vreo 400 de cadavre numai la noi, pe unele n-am mai putut să le primim şi am recurs la Spitalul Militar Central.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

foarte atent
6.10.2019, 11:01:08

hai sa fim seriosi...ceausescu nu "a distrus" institutul, ci cladirea lui a fost daramata din motive absolut normale: construirea unui bulevard de interes public...chiar asa, tatarul a fost vinovat de toate?!

-7 (19 voturi)
Junker hitler
6.10.2019, 12:20:38

În deplin consens cu voința unanimă a comuniștilor marxisto-pesedisti, a tuturor celor ce nu muncesc decat la statul degeaba, exprimată în forurile democrației noastre muncitorești-revoluționare la rahova, dînd glas celor mai alese sentimente de înaltă stimă și prețuire, de nețărmurită dragoste și profundă recunoștință ale întregului popor de asistatii pesedisti, tovarășul comunisto-pesedist Nicolae Ceaușescu, cel mai iubit și stimat fiu al națiunii teleormanene, ctitorul de geniu al Rahovei socialiste moderne, strălucit conducător de partid pesedist, personalitate de înalt prestigiu indoielnic a vieții politice marxisto-comuniste, regretand dintre cele 4 scanduri, ca nu a fost contemporan cu tovarasa analfabeta de renume mondial Dancila Viorica, ce s-a impus în conștiința întregii suflari din Rahova ca mare Erou al datului cu mopul imperialist ruserloc, al înțelegerii și colaborării între toate națiunile de acolo, a decretat distrugerea institutul creat de unul dintre cei mai apreciaţi medici legişti din lume MINA MINOVICI. Astea sunt maretele realizari comuniste. Distrugerile.

+7 (17 voturi)
Tăunu
6.10.2019, 12:27:42

Medeea, răspunsul la informarea ta din titlu e limpede. Vechiul sediu al IML a fost demolat de Ceauşescu pentru a se construi sediul nou. Tot aşa au fost demolate clădiri şi bisericuţe care nu au putut fi translatate pentru a se construi Centrul Civic. E de bine. În orice ţară, la un moment dat, clădirile vechi se demolează pentru a face loc celor noi !

-7 (17 voturi)
m lupascu
6.10.2019, 12:30:17

- oricat ati incerca sa denigrati realizarile cetatenilor romani din perioada 65-89, ingineri, educatori, biologi, chimisti, va spun ca a fost cea mai prolifica perioada de dezvoltare socio-umana din istoria romaniei in timp scurt - totul se reduce la organizare sociala si nici decum la comunism sau capitalism - nicolea ceausescu asasinat politic

-6 (16 voturi)
NAMALAS
6.10.2019, 13:00:01

"Maretele" realizari ale ciumei rosii au fost toxice pentru mioritici. Specia cea mai toxica in istoria romaniei, care a adus cele mai multe dezastre, sunt bovinele comuniste.

+6 (18 voturi)

Vezi toate comentariile (25)