Articol publicitar

Spitalul Wiener Privatklinik a fost inclus în lista celor mai bune spitale din lume în 2021 de către una dintre cele mai prestigioase reviste Americane, Newsweek

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
wpk

Excelenţa medicală i-a adus spitalului Wiener Privatklinik, unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, distincţia One of World’s Best Hospitals 2021. WPK se află printre cele 2,000 de spitale din 25 de ţări incluse în clasamentul celor mai bune spitale din lume, realizat de publicaţia americană Newsweek în colaborare cu compania globală de cercetare a pieţei Statista.

Selecţia a fost realizată pe baza recomandărilor profesioniştilor din domeniul sănătăţii, sondajelor de opinie ale pacienţilor şi indicatorilor de performanţă (KPIs) ai unităţilor medicale. Spitalele premiate se remarcă prin medici distinşi, asistenţă medicală de top şi tehnologie de ultimă generaţie. 

Cu o tradiţie medicală de 150 de ani, Wiener Privatklinik este unul dintre cele mai solicitate spitale din Europa. Anual, aici sunt trataţi peste 12.000 de pacienţi, dintre care aproximativ 30% sunt pacienţi internaţionali provenind din peste 20 de ţări, printre care România, Rusia şi Ucraina. Un avantaj unic al WPK este acela de a pune la dispoziţie peste 250 dintre cei mai buni experţi cu renume internaţional, într-o gamă largă de specialităţi medicale.

Spitalul deţine 14 centre de competenţă, acoperind toate ariile clinice, de la consult şi prevenţie, diagnosticare şi tratament prin cele mai noi metode, până la intervenţii chirurgicale complexe şi tratamente inovatoare ale cancerului, realizate în cadrul WPK Cancer European Academy Cancer Center, cel mai mare centru privat de diagnostic şi tratament ultra-specializat al cancerului din Europa Centrală şi de Est.

„Distincţia primită este o recunoaştere internaţională a standardelor înalte ale serviciilor medicale pe care le oferim în cadrul WPK. Prioritatea noastră este să fim un partener ideal atât pentru pacienţii care ne trec pragul, cât şi pentru medicii noştri. Pentru a atinge acest obiectiv, îmbinăm competenţele în îngrijirea pacientului cu infrastructură de top şi un management spitalicesc modern, concentrat pe evoluţia continuă pentru a ne menţine statutul de spital preferat atât al pacienţilor cât şi al medicilor, leaderi în domeniul medical”, a declarat dr. Walter Ebm, CEO al Wiener Privatklinik.

Datorită varietăţii competenţelor şi a expertizei echipei medicale, spitalul poate să asigure o abordare interdisciplinară şi completă fiecărui caz medical, oferind pacientului şanse îmbunătăţite de recuperare. Atât procesul de diagnosticare, cât şi cel de tratament sunt susţinute de dotări şi tehnologie de ultimă generaţie, spitalul având 145 de paturi, un departament de chirurgie cu 4 săli de operaţie şi un centru de radiologie dotat PET-CT şi medicină nucleară. 

În următorii 3-4 ani, managementul WPK are în plan investiţii de 40 de milioane de euro dedicate extinderii capacităţii spitalului atât pe partea de spitalizare continuă cât şi pe partea de spitalizare în regim de zi – dedicată oncologiei şi chirurgiei minim invazive.

„Suntem încântaţi să fim oficial şi independent cotaţi ca Unul dintre Cele Mai Bune Spitale din Lume, întrucât aceasta ne reconfirmă mulţumirea şi încrederea pacienţilor în nivelul excelent al îngrijirii medicale pe care le primesc în spitalul nostru. Datoria echipei noastre este de a oferi tuturor pacienţilor suportul necesar, pentru ca aceştia să beneficieze de cei mai buni experţi medicali pentru cazul lor şi de îngrijire medicală personalizată”, a adăugat Ema Hafner, Directoarea Departamentului de Marketing & International Business al WPK.

În această perioadă, serviciile spitalului Wiener Privatklinik din Viena pot fi în continuare accesate. Prin documentaţia specială pusă la dispoziţie de spital pacienţilor internaţionali, aceştia nu intră în carantina impusă.

Pacienţii români pot beneficia de asistenţă pentru deplasarea la Viena prin intermediul celor 2 birouri de reprezentanţă ale WPK, din Bucureşti şi din Timişoara. De asemenea, pentru a face mai uşoară comunicarea cu specialiştii noştri, avem implementată platforma de consultaţii video online WPK Online Healthcare Center, unde sunt disponibile peste 25 de specialităţi medicale.

Despre Wiener Privatklinik

Wiener Privatklinik (WPK), înfiinţat în 1871, cu sediul la Viena, este unul dintre cele mai mari spitale private din Austria. Spitalul acoperă o gamă de peste 30 de specialităţi medicale, cu 14 centre de competenţă, 145 de paturi, un departament de chirurgie cu 4 săli de operaţie. Serviciile avansate de imagistică din cadrul Centrului de Radiologie cu PET-CT şi medicină nucleară reprezintă o entitate suplimentară pentru WPK. În cadrul spitalului WPK s-a înfiinţat în 2020 singurul centru privat de radioterapie din Austria. Mai mult de 250 de experţi austrieci renumiţi din cele mai diverse specialităţi sunt activi în cadrul Wiener Privatklinik, folosind cele mai inovatoare metode de diagnostic şi tratamente de ultimă generaţie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite