Studiu Australia: Cancerele sistemului digestiv sunt în creştere în rândul tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorii au analizat cele 28.566 de cazuri de adenocarcinom colorectal, pancreatic, esofagian şi gastric (stomac)  Foto: Arhivă
Cercetătorii au analizat cele 28.566 de cazuri de adenocarcinom colorectal, pancreatic, esofagian şi gastric (stomac)  Foto: Arhivă

Cancerele sistemului digestiv sunt în creştere în rândul tinerilor, potrivit unui studiu realizat în Australia. Cazurile de cancere gastrointestinale sunt în creştere la grupa de vârstă cuprinsă între 18 şi 50 de ani, iar specialiştii sunt îngrijoraţi deoarece nu cunosc cu exactitate cauzele.

Cercetătorii de la Universitatea Flinders din Adelaide au analizat datele conţinute în registrul cancerului din Australia de Sud, iar rezultatele arată o creştere semnificativă a diagnosticelor de cancer de stomac, colon, rect, esofag şi pancreas la populaţia mai tânără, în ultimii 30 de ani. Creştere care, însă, nu are loc în rândul vârstnicilor, relatează Mediafax.

În sondajul publicat în revista ştiinţifică Cancers, cercetătorii au analizat cele 28.566 de cazuri de adenocarcinom colorectal, pancreatic, esofagian şi gastric (stomac) diagnosticate în Australia de Sud între 1990 şi 2017.

Dintre acestea, 2.129 de (adică 7,5% din total) au vârsta între 18 şi 50 de ani, iar numărul adulţilor tineri care s-au îmbolnăvit de unul dintre aceste tipuri de cancer a crescut de-a lungul timpului, în special la bărbaţi, cu aproximativ un procent, trecând de la 650 de cazuri pe an, în anii 1990, la 759 - în ultima vreme.

„În practică, incidenţa bolii la această grupă de vârstă a trecut de la puţin peste 9 cazuri la 100.000 de persoane, la aproape 13 cazuri”, subliniază Savio Barreto, autorul principal al studiului.

„Creşterea se referă în principal la bărbaţi,dar cel mai îngrijorător este că nu cunoaştem cu exactitate cauzele. Este esenţial să le înţelegem, pentru a şti cum putem preveni, boala şi inversăm imediat această tendinţă îngrijorătoare”, a mai spus specialistul.

Un studiu din Statele Unite confirmă teoria cercetătorilor australieni

În SUA, cancerul de colon este în creştere în ultimii ani, în special la băieţii între 20 şi 34 de ani (estimările prevăd chiar o dublare a cazurilor până în 2030), în timp ce se observă scăderi la cei peste 50 de ani.

Sondajele Societăţii Americane de Cancer prezic, de asemenea, că mileniarii, adică cei născuţi între 1980 şi 2000, au risc de până la 4 ori mai mare să dezvolte cancer colorectal decât bunicii sau taţii lor născuţi în jurul anului 1950.

La persoanele de peste 50 de ani numărul celor care suferă de cancer colorectal este în scădere, datorită succeselor diagnosticului precoce.

Potrivit experţilor, creşterea cazurilor în rândul grupurilor mai tinere de populaţie ar putea fi în mare măsură legată de răspândirea stilurilor de viaţă nesănătoase, începând cu alimentaţia dezechilibrată şi obezitatea.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite