Medicină

articolul anterior articolul urmator

Coronavirusul rezistă în straturile măştilor de protecţie până la 4 zile. Studiu al autorităţilor medicale italiene

1
25 May 2020 11:13:42
Autor: Sinziana Ionescu
Sursa Shutterstock
Sursa Shutterstock

Coronavirusul rezistă în straturile interne ale măştilor de protecţie până la 4 zile, arată un studiu al Institutului Superior al Sănătăţii din Italia, citat de Digi 24.

„În ţesutul măştii particule virale infectate au fost detectate până la 24 de ore după contaminare, în timp ce în stratul interior al măştilor chirurgicale chiar şi 4 zile mai târziu”, arată studiul publicat de presa italiană, citat de Mediafax şi preluat de Digi24. De asemenea, Covid-19 rezistă mai bine la temperaturi scăzute şi în medii umede.

„Măştile lavabile trebuie folosite o singură dată şi apoi puse imediat în maşina de spălat, fără a le aşeza pe mobilier. Cele de unică folosinţă trebuie aruncate imediat după utilizare. În ambele cazuri, acestea ar trebui să fie atinse numai pe partea elastică, iar înainte de a le scoate şi după aceea mâinile trebuie spălate. În cele din urmă, măştile nu se aruncă pe jos: riscul de infecţie este minim, dar impactul asupra mediului este ridicat”, arată studiul.

Potrivit epidemiologului Paolo D'Ancona, faptul că SARS-CoV-2 supravieţuieşte nu înseamnă că transmite boala: dacă există puţine particule virale, riscul de infectare este mai redus.

„Din păcate, nu se cunoaşte doza minimă pentru infectare, de asemenea, depinde de imunitatea fiecăruia. Prin urmare, trebuie să fim întotdeauna foarte atenţi”, spune Paolo D'Ancona. 

Pe aceeaşi temă: 

Măşti gratuite pentru peste două milioane de români

Ordinul privind obligativitatea purtării măştii, publicat în Monitorul Oficial. Ce excepţii se vor face

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Cneazul
25.05.2020, 11:43:05

Pe scurt, mastile reprezinta un potential pericol si va trebui sa umblam cu ele ca si cum ar fi oua :)) Adica sa ne gandim la altii si la noi nu, cand exista suficiente metode de a-i proteja pe ceilalti si fara masca.