Studiu: Doza booster a vaccinului Johnson&Johnson reduce spitalizările în cazul infectării cu Omicron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Administrarea doar a unei doze iniţiale de vaccin de la Johnson & Johnson oferă o protecţie cu mult redusă împotriva infecţiei cu Omicron FOTO Shutterstock
Administrarea doar a unei doze iniţiale de vaccin de la Johnson & Johnson oferă o protecţie cu mult redusă împotriva infecţiei cu Omicron FOTO Shutterstock

Doza booster a vaccinului monodoză anti-COVID-19 companiei Johnson&Johnson are o eficacitate de 84% în prevenirea spitalizărilor în cazul lucrătorilor sanitari din Africa de Sud infectaţi cu varianta Omicron, au precizat, joi, oamenii de ştiinţă.

Studiul, care conţine date din lumea reală, dar care nu a fost încă revizuit de specialişti, a analizat efectele unei a doua doze de vaccin J&J, administrată unui număr de 69.092 de lucrători sanitari în perioada 15 noiembrie - 20 decembrie, potrivit Reuters.

Astfel s-a demnontrat că administrarea doar a unei doze iniţiale oferă o protecţie cu mult redusă împotriva infecţiei cu Omicron, variantă care se transmite rapid în multe ţări după ce a fost identificată pentru prima dată la sfârşitul lui noiembrie în Africa de Sud şi Hong Kong. 

Cu toate acestea, mai multe studii au arătat că o doză booster oferă protecţie semnificativă împotriva unei forme severe de boală în urma infectării cu această variantă. 

Studiul din Africa de Sud a arătat că eficacitatea vaccinului J&J în prevenirea spitalizările a crescut de la 63% la scurt timp după administrarea boosterului la 84% 14 zile mai târziu. Eficacitatea a atins 85% după una până la două luni după administrarea dozei booster.

''Ne asigură că vaccinurile anti-COVID-19 continuă să fie eficiente pentru scopul în care au fost produse, adică să protejeze oamenii împotriva formelor grave de boală şi a decesului'', a spus Linda-Gail Bekker, cercetător asociat în cadrul studiului. 

''Aceasta este încă o dovadă că nu am pierdut acel impact nici măcar în faţa unei variante care a suferit mai multe mutaţii'', a mai afirmat ea. 

Bekker a spus că juriul ''deliberează încă'' asupra problemei unor boostere suplimentare la vaccinul J&J, în prezent fiind administrată doar o doză suplimentrară după prima doză, lucru care face acest vaccin mai uşor de transportat în zonele rurale africane îndepărtate, faţă de Pfizer unde sunt necesare două doze booster ale vaccinului ARNm, dar şi pentru că are o toleranţă mai bună la căldură.

'Ceea ce demonstrăm este că două doze restabilesc cu adevărat protecţia totală şi nu cred că puteam extrapola de aici că vom avea nevoie de o a treia sau a patra doză'', a mai spus acesta. 

Cercetătorii au precizat că analiza lor prezintă mai multe limitări inclusiv perioadă scurtă de monitorizare Aceştia au avut în medie opt zile pentru a monitoriza ucrătorii din domeniul sănătăţii care au primit doza de booster în ultimele 13 zile sau 32 de zile pentru cei care au primit doza de booster în urmă cu 1-2 luni.

Într-un comunicat al companiei, Mathai Mammen, directorul general la Janssen Research & Development, a declarat că compania crede că protecţia s-ar putea datora răspunsurilor robuste ale celulelor T induse de vaccin. „În plus, aceste date sugerează că Omicron nu afectează răspunsurile celulelor T generate de vaccinul nostru”, a spus el.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite