Studiu: Imunitatea dobandită prin boală este la fel de eficientă în prevenirea virusului ca şi vaccinarea anti-COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinarea post infecţie oferă cea mai mare protecţie Foto: Arhivă
Vaccinarea post infecţie oferă cea mai mare protecţie Foto: Arhivă

Persoanele care au suferit anterior de boala Covid-19 au aproximativ acelaşi nivel de protecţie împotriva virusului ca cele vaccinate cu schemă completă, potrivit rezultatelor unui studiu publicat luni de Oficiul Naţional de Statistică (ONS) al Regatului Unit al Marii Britanii.

Studiul a analizat peste 8.000 de teste pozitive la coronavirus, în Marea Britanie, în perioada mai şi august, când Delta era varianta dominantă, potrivit Forbes.

Astfel, conform rezultatelor studiului, persoanele care s-au recuperat anterior de Covid-19 aveau aproximativ 71% mai puţine şanse să se îmbolnăvească şi a doua oară, a constatat analiza.

Aceasta reprezintă aproximativ acelaşi nivel de protecţie pe care l-au fost oferit cele două doze de vaccinuri produse de Pfizer şi AstraZeneca, care au fost utilizate în mod proeminent în campaniile de vaccinare din Europa.

Două doze de vaccin Pfizer au redus riscul de a contacta Covid-19 cu aproximativ 73%, comparativ cu 62% pentru vaccinul AstraZeneca. 

Astfel, „nu există dovezi” că vaccinarea completă a fost mai eficientă în prevenirea Covid-19 decât infecţia naturală anterioară, au concluzionat cercetătorii. 

Conform rezultatelor studiului, care nu a fost evaluat de alţi cercetători, infecţia anterioară a fost la fel de eficientă în prevenirea simptomatică a Covid-19, dar nu a aprofundat diferenţele dintre infecţia naturală şi vaccinurile în prevenirea infectării cu o formă mai severă a bolii.

Vaccinarea post infecţie oferă cea mai mare protecţie

Oamenii de ştiinţă recomandă încă cu tărie persoanelor infectate anterior să se vaccineze împotriva Covid-19 din cauza numeroaselor întrebări rămase cu privire la imunitatea naturală, nivelul de protecţie şi cât timp poate dura.

De asemenea, studiile au arătat în mod constant că vaccinarea după infecţia anterioară oferă niveluri chiar mai ridicate de imunitate. 

După cum a subliniat Sarah Croft, şefa analizei studiului din Marea Britanie, „cea mai înaltă protecţie a fost găsită în rândul celor care au avut anterior coronavirus apoi s-au imunizat cu vaccinuri anti-COVID”.

De asemenea, studiul a constatat că ambele vaccinuri (Pfizer şi Astrazeneca) au fost mai puţin eficiente în prevenirea Covid-19 în timpul valului delta decât în timpul valului alfa anterior al virusului. 

Pentru vaccinul AstraZeneca, eficacitatea a două doze de vaccin Pfizer a fost de 80% în perioada anterioară, comparativ cu 76% .

Croft a spus că această tendinţă ar putea fi o dovadă suplimentară a scăderii imunităţii vaccinurilor, deoarece datele „includ rezultatele participanţilor care au experimentat o perioadă medie mai lungă de timp de la a doua lor vaccinare Covid”.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite