Terapia Bowen aduce vindecarea prin atingere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În timpul şedinţelor, terapeutul atinge anumite puncte, într-o ordine specifică
În timpul şedinţelor, terapeutul atinge anumite puncte, într-o ordine specifică

Durerea de spate, infertilitatea şi depresia par a nu avea nimic în comun, cu excepţia posibilităţii de a fi tratate cu ajutorul unei terapii care promite vindecarea prin reechilibrarea organismului.

Asemănată cu presopunctura, cu masajul clasic şi cu chiropractica, terapia Bowen nu trebuie confundată cu niciuna dintre aceste metode alternative de tratament. Adresându-se omului ca un întreg, terapia Bowen (sau Bowtech) pleacă de la premisa că prin relaxarea profundă, corpul îşi mobilizează resursele de autovindecare.

Cu ajutorul acestei metode care acţionează la nivel neuro-muscular, se urmăreşte redarea armoniei fizice, psihice şi energetice, necesară pentru combaterea durerilor. Terapia Bowen îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi limfatică, ajută la eliminarea toxinelor şi la redarea mobilităţii articulare.

În cadrul acestei terapii, sunt atinse delicat puncte importante, precum cele de la nivelul ţesutului conjunctiv, care îndeplineşte funcţii esenţiale, una dintre acestea fiind intervenţia în mecanismul de apărare al organismului, prin eliberarea de anticorpi.

Orice disfuncţie la nivelul ţesutului conjunctiv poate perturba activitatea unor organe, a muşchilor şi a nervilor. Pentru multe probleme de sănătate, terapia Bowen aduce vindecarea, iar pentru afecţiunile pe care nu le poate trata, aduce ameliorarea stării de sănătate pe termen lung.

Ce poate trata

Prin tehnica Bowen se scurtează perioada de convalescenţă, se reduc durerile de oase şi se „reaşază" oasele (cu toate că nu se fac manevre dureroase la nivelul articulaţiilor sau al oaselor). Se obţin, de asemenea, rezultate bune în scleroza multiplă, poliartrită reumatoidă, paralizii, distrofie musculară, tetrapareză spastică, oboseală cronică, migrene, boala Parkinson, dureri de spate, traumatisme cervicale, stres, depresie, atacuri de panică, astm, bronşită, sciatică, infertilitate, dureri menstruale, menstruaţie neregulată, sindrom premenstrual, dezechilibre hormonale, probleme digestive şi boli ale organelor interne.

Cum decurge o şedinţă

Şedinţele au o durată de cel mult o oră, iar în cadrul lor terapeutul apasă uşor cu buricul degetelor puncte specifice ale corpului, direct pe piele sau peste îmbrăcăminte lejeră. Între seturile de mişcări efectuate într-o ordine stabilită, este nevoie de două-trei minute de repaus.

Între două şedinţe, este recomandată o pauză de şapte zile, durată necesară pentru ca organismul să preia informaţia primită şi să o prelucreze pentru „repararea stricăciunilor".

Astfel, se normalizează circuitul limfatic, se „reaşază" oasele, se retrasează meridianele energetice ale organismului şi se reinstalează echilibrul psihic, necesar vindecării. Numărul de şedinţe este stabilit în funcţie de gravitatea afecţiunii, de vechimea acesteia şi de vârstă. Preţul unei şedinţe este în jur de 50 de lei. 

Ştiai că...

... în România există peste 150 de terapeuţi Bowen atestaţi?
... în străinătate, terapia Bowen se practică şi pentru animale?
... terapia Bowen poartă numele fondatorului ei, australianul Tom Bowen?
... în Australia, şedinţele de terapie Bowen sunt decontate de sistemul de asigurări de stat?

Specialistul nostru
Alexandru Ivan

terapeut Bowen
acreditat de Academia
de Tehnică Bowen
din Australia

Conceptul de bază al terapiei Bowen este acela că, în stare de relaxare profundă, avem abilitatea de a redresa orice problemă a corpului şi a minţii, prin readucerea lor în echilibru şi în armonie.

Efectele terapiei sunt următoarele: echilibrarea psihică, restabilirea meridianelor energetice, realinierea deplasărilor osoase, eliminarea tensiunilor musculare şi normalizarea circuitului limfatic.

Terapia constă în seturi de mişcări făcute pe anumite puncte prestabilite, cu pauze de câteva minute între ele. Este o terapie total non-invazivă, lăsând organismul să îşi stabilească singur ritmul propriu de vindecare. Şedinţele se fac o dată la şapte zile.

Eficienţă

Rezultatele terapiei Bowen se pot observa chiar şi după prima şedinţă.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite