Tiroidita autoimună. Complicaţiile unei tiroide hipoactive

Bolile de tiroidă sunt mai frecvente la femei

Tiroidita autoimună se mai numeşte şi tiroidită Hashimoto şi este o afecţiune în care sistemul imunitar al organismului atacă glanda tiroidă. Aceasta nu mai poate produce suficienţi hormoni tiroidieni, iar organismul începe să nu mai funcţioneze cum trebuie.

Tiroida este o mică glandă în formă de future, aflată la baza gâtului, parte a sistemului endocrin. Importanţa sa este majoră pentru organism, întrucât hormonii pe care îi secretă – respectiv tiroxina, T4, şi triiodtironina, T3, - acţionează asupra celulelor din aproape toate ţesuturile organismului.

La persoanele diagnosticate cu tiroidită autoimună, sistemul imunitar atacă tiroida. Această situaţie duce la hipofuncţia tiroidei, adică glanda nu mai poate produce suficienţi hormoni tiroidieni. În aceste condiţii, funcţionarea normală a organismului este afectată, printre care nivelul de energie, dispoziţia, greutatea.  

Tiroidita autoimună este cea mai frecventă cauză a hipotiroidismului. Boala se mai numeşte şi tiroidită Hashimoto sau boala Hashimoto. Este o afecţiune cronică, inflamatoare, mult mai frecventă la femei şi asociată cu alte boli autoimune precum vitiligo, psoriazis, lupus, diabet de tip 1 sau poliartrită reumatoidă.

Iodul în exces, suspectat de apariţia tiroiditei autoimune

Cauzele pentru care sistemul imunitar ajunge să atace tiroida percepută ca un ţesut străin nu sunt cunoscute. Unii cercetătorii consideră că virusurile sau bacteriile pot fi factori declanşatori ai tiroiditei automune, în timp ce alţii suspectează cauze de ordin genetic.  Totodată, se presupune că un consum crescut de iod favorizează apariţia acestei afecţiuni.

Factorii de risc în apariţia bolii sunt consideraţi a fi vârsta – boala fiind mai frecevntă la persoanele de vârstă mijlocie – sexul – mai comună la femei decât la bărbaţi, raportul fiind de 7 la 1 – existenţa unei alte boli imunitare şi expunerea la eventuale radiaţii – ca în cazul bolnavilor de cancer care fac radioterapie.

La debut, boala nu are simptome. Pe măsură ce afecţiunea avansează apar oboseala, sensibilitatea la frig, trăsăturile inflamate, constipaţia, paloarea şi uscarea tenului, căderea părului, creşterea inexplicabilă în greutate, durerile musculare şi articulare, depresia, tulburările de memorie şi de concentrare, menstruaţiile abundente şi îndelungate.

Ce analize se fac pentru diagnosticarea tiroiditei autoimune

Consultul medical de specialitate este indicat atunci când pacientul este obosit fără motiv, are tenul uscat şi este constipat. Diagnosticul afecţiunii se pune prin analize speciale ale sângelui care testează funcţia tiroidiană şi prin examinare ecografică. În sânge se dozează anticorpii antiperoxidază – ATPO, ale căror valori sunt crescute, dar şi hormonii tiroidieni T3 şi T4 tiroxină, precum şi TSH, tireotropina sau hormonul de stimulare tiroidiană, care completează diagnosticul.  

Ecografia arată eventualele modificări morfologice la nivelul glandei, respectiv mărirea volumului sau existenţa nodulilor tiroidieni.  

În România, prin intermediul medicului de familie, se pot efectua în regim de gratuitate pentru pacienţii asiguraţi numai TSH şi FT4 - tiroxina liberă, în timp ce ATPO, doar la medicul endocrinolog sau în cadrul secţiilor de endocrinologie din spitale.

Dacă testele de sânge arată o tiroidă hipoactivă, medicul poate prescrie hormoni tiroidieni sintetici. Stabilirea dozajului corespunzător poate dura câteva luni, timp în care medicul poate solicita repetarea analizelor de sânge.

Dacă medicul prescrie un astfel de tratament trebuie să avem grijă să nu luăm în acelaşi timp şi suplimente cu fier pentru că se pare că acesta reduce eficacitatea medicamentelor. Sursele naturale de fier nu creează probleme tratamentului cu hormoni sintetici.

Complicaţiile tiroiditei autoimune

Netratată, o glandă tiroidă insuficient de activă, determină o serie de probleme de sănătate .

Guşa este prima dintre acestea. Stimularea constantă a glandei tiroidei de a produce mai mulţi hormoni duce la mărirea în volum a acesteia şi apare guşa. Ea este nedureroasă, dar poate interfera cu aspectul fizic şi determina dificultăţi de înghiţire sau de respiraţie.

Boli de inimă. Tiroidita autoimună este asociată cu un risc mai mare de boli de inimă, din pricină că nivelul mai mare de LDL – colesterol „rău“ – apare şi la persoanele cu tiroidă hipoactivă. Netratat, hipotiroidismul măreşte volumul inimii şi riscul de infarct.

Probleme mintale. Depresia este una dintre bolile care apar foarte des la persoanele cu tiroidită autoimună şi se poate înrăutăţi în timp. Tiroidita Hashimoto poate determina, totodată, scăderea dorinţei sexuale şi determina încetinirea funcţionării mintale.

Mixedem. Apare rar, dar este o situaţie ameninţătoare de viaţă care are nevoie de tratament medical de urgenţă. Simptomele edemului generalizat sunt somnolenţa, urmată de letargie şi pierderea conştienţei. Mixedemul poate fi declanşat de expunerea la frig, sedative sau infecţii.

Defecte congenitale. Copii născuţi din mame cu hipotiroidism netratat au un risc mai mare de a avea defecte congenitale comparativ cu femeile sănătoase, respectiv un intelect redus şi probleme de dezvoltare. Unii cercetători sunt de părere că se poate face o legătură între sarcina cu hipotiroidie şi defectele congenitale de tipul „gurii de lup“. Hipotiroidia netratată în sarcină poate determina probleme ale inimii, rinichilor şi creierului la bebeluş.