Top şapte beneficii ale tratamentelor preparate în laboratorul unei farmacii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Farmaciile cu laboratoare proprii pot prepara produse personalizate
Farmaciile cu laboratoare proprii pot prepara produse personalizate

Produsele preparate în laboratorul unei farmacii, sunt de ajutor în tratarea unei game largi de afecţiuni, pentru că au marele avantaj de a fi croite pe nevoia punctuală a unui pacient.

Medicii se confruntă deseori cu situaţii în care nu reuşesc să găsească pe piaţă tratamentul potrivit pentru pacient, apelând la prepararea produsului dorit în receptura unei farmacii.

Într-un astfel de laborator se pot prepara şi produse cosmetice, dar şi soluţii dezinfectante, cum a fost cazul în această perioadă de pandemie, când dezinfectanţii au lipsit de pe piaţă o bună perioadă.

 Dana Şerban, farmacist-şef în cadrul Farmaciei Siseşti din Bucureşti, explică mai jos care sunt avantajele unui astfel de tratament „de manufactură”, preparat local, şi care sunt situaţiile în care beneficiem cel mai mult de această ramură a farmaciei care păstrează tradiţia.  

1. O formulă optimă, croită pe nevoia pacientului 

Produsele magistrale, preparate de farmacist în baza unei reţete medicale, reprezintă cel mai eficient mod de îngrijire personalizată a pacientului. „Medicamentele care se fabrică la scară industrială sunt gândite în aşa fel încât să acopere o populaţie cât mai largă, iar din acest motiv, pot apărea situaţii în care un anumit medicament nu se găseşte într-o formulă optimă pentru o anumită nevoie. Observăm acest lucru mai ales în cazul tratamentelor pediatrice. În acest caz, medicul pediatru poate prescrie substanţa activă, concentraţia dorită şi forma farmaceutică (de exemplu, sirop), iar farmacistul se ocupă de prepararea acesteia”, explică farmacistul Dana Şerban. 

2. Fără reacţii adverse nedorite

Uneori, pacientul nu răspunde favorabil la excipienţii prezenţi în medicament (în special la medicamentele topice – creme, unguente, geluri), necesari pentru „legarea” sau absorbţia medicamentului. „În acest caz, medicul poate specifica ce substanţe pot fi folosite, iar farmacistul prepară un medicament care să nu mai prezinte reacţii nedorite. Atunci când preparăm produse magistrale, putem înlocui anumiţi excipienţi la care pacienţii au alergie sau intoleranţă din compoziţie, păstrând substanţa activă, deci fără afectarea calităţii şi eficacităţii tratamentului”, adaugă farmacistul Dana Şerban. 

3. Adaptarea formei farmaceutice la nevoia pacientului 

Există, de asemenea, cazuri în care substanţa activă dorită se găseşte doar sub formă de comprimate pe piaţă  - de exemplu, nifedipină sau diltiazem-, dar medicul doreşte să folosească aceste substanţe local. „De exemplu, pentru tratarea fisurilor anale şi hemoroizilor. Există şi situaţii când pacienţii prezintă dificultăţi în administrare: comprimatele şi capsulele pot fi greu de înghiţit, în anumite situaţii, caz în care farmacistul poate concepe o formulare mai uşor de administrat – de exemplu, sirop, care să aibă aceeaşi substanţă activă şi aceeaşi concentraţie. În receptură, avem avantajul că putem prepara produse în forma farmaceutică de care pacientul are nevoie, aproape în orice formă terapeutică: soluţii, suspensii, unguente, creme, geluri, ovule, supozitoare, capsule etc.”, mai spune specialistul. 

4. Tratamente unice, care nu se fabrică la scară industrială 

Există şi situaţii în care pacienţii au nevoie de tratamente cu diferite combinaţii de substanţe active şi formulări unice, care nu se găsesc pe piaţă. „Este cazul mai ales pentru tratamentele dermatologice. Farmacistul poate prepara un tratament topic, care să îndeplinească toate condiţiile necesare”, explică farmacistul. 

Cererea pentru preparatele topice pentru tratarea psoriazisului şi acneei sunt la mare căutare, de cele mai multe ori, în aceste cazuri fiind nevoie de tratamente puternic individualizate. „Am preparat în receptură o serie de tratamente pentru psoriazis: un unguent cu ihtiol şi oxid de zinc, un alt unguent cu unt de shea, ulei de măceşe, nicotinamidă şi vitamina E. Pacienţii au fost mulţumiţi de rezultatul tratamentului şi au revenit pentru a le reface preparatul. Şi în cazul acneei, avem experienţă în prepararea de tratamente topice: cremă pe bază de clindamicină, tretinoină şi nicotinamidă, unguent cu eritromicină şi peroxid de benzoil şi un alt unguent cu acid glicolic, acid salicilic, nicotinamidă şi aloe vera, pe care pacienţii le-au folosit cu succes”, adaugă farmacistul Dana Şerban. 

O altă categorie de tratamente care se pot prepara în laboratorul unei farmacii sunt şi gelurile şi unguentele antiinflamatoare şi analgezice, destinate tratării durerilor articulare, musculo-scheletale, inclusiv celor provocate de traumatismele sportive. „Echipa noastră de farmacişti a creat, în colaborare cu echipa de medici ortopezi de la clinica Coloana Medicală, un gel antiinflamator şi analgezic pe bază de capsaicină (substanţa activă din ardei iute), cu efecte dovedite în stimularea microcirculaţiei la nivelul zonelor afectate, ajutând astfel organismul să-şi refacă singur ţesuturile care au probleme. Este de preferat să fie folosit concomitent cu un tratament sistemic, pentru că stimularea microcirculaţiei sporeşte şi absorbţia medicamentelor care se administrează pe cale orală. Pe lângă gelul antiinflamator Coloana Medicală cu capsaicină, am preparat în receptura noastră şi gelul antiinflamator cu efect de răcire (pe bază de mentol, camfor şi eucalipt), dar şi un unguent cu acid salicilic, salicilat de metil, mentol, camfor şi capsaicină. Cu o bază mai grasă, este preferat în cazul procedurilor care necesită masaj mai îndelungat”.  

5. Fără conservanţi şi parabeni 

Un alt beneficiu al tratamentelor preparate în receptură este şi faptul că ele nu conţin conservanţi şi parabeni. Termenul de valabilitate al unei creme hidratante preparate în laborator, de farmacişti, este în medie de 3 luni, comparativ cu cel al unei creme create la scară industrială (în medie, un an). „În ultima vreme ne spălăm de foarte multe ori pe mâini, purtăm mănuşi şi folosim soluţii dezinfectante mai des, aşa că pielea mâinilor are de suferit. Noi am creat în receptură o cremă de mâini pentru refacerea barierei lipidice a pielii, fără parabeni, cu o textură grasă, bogată în vitamina E, cu rol reparator, protector, dar şi antioxidant, alături de tinctura benzoe, care ajută la conservarea cremei. Am adăugat în ea şi ceară de albine, dar şi ulei de orez, pentru un efect reparator sporit. Crema este foarte bine protejată de ultraviolete şi aer în ambalaj şi poate fi folosită zilnic, mai ales după igiena mâinilor sau după ce intraţi în contact cu substanţe dezinfectante”, recomandă Dana Şerban. 

6. În receptură pot fi preparate şi tratamente veterinare, greu de găsit 

Tratamentele veterinare reprezintă o categorie aparte, pentru că medicii veterinari au deseori nevoie de medicamente care se găsesc doar în farmaciile umane, însă la o concentraţie mult mai mare decât cea tolerată de animale. „În acest caz, farmacistul poate formula medicamentul în forma şi concentraţia necesare pentru un tratament eficient”. 

7. Produse care se găsesc greu pe piaţă sau au stoc epuizat  

Soluţiile dezinfectante au lipsit de pe piaţă până la mijlocul lunii aprilie. Pentru a suplini lipsa acestora, farmaciştii au creat în receptură soluţii dezinfectante care respectă întocmai formula Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu alcool etilic în concentraţie de 80%. „Un avantaj al soluţiilor dezinfectante preparate în receptura noastră este şi conţinutul bogat în glicerină, care previne deshidratarea pielii”.

Pe scurt, în laboratorul unei farmacii se pot prepara produse care să răspundă exact nevoilor pacientului, în forma farmaceutică dorită, cu substanţa/substanţele active şi concentraţiile exacte ale acestora, cu excipienţii toleraţi de pacienţi. „În acest fel,  având la dispoziţie o gamă foarte largă de preparate, pacientul va avea în final exact medicamentul de care are nevoie”, explică farmacistul Dana Şerban. 

Produsele preparate în receptură sunt strict reglementate şi respectă standardele de siguranţă, calitate şi eficacitate care se aplică tuturor medicamentelor. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite