Tuse seacă. Poate fi laringită?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Durerea de gât, răguşeala, tusea seacă, iritativă, şi febra uşoară sunt simptomele care însoţesc laringita.
Durerea de gât, răguşeala, tusea seacă, iritativă, şi febra uşoară sunt simptomele care însoţesc laringita.

Colecţia de boli specifice iernii include şi laringita, însoţind, de obicei, o răceală sau o gripă. Cu câteva măsuri simple, vei putea transforma disconfortul într-o amintire.

Aşa cum îi spune şi numele, laringita este o inflamaţie a mucoasei laringelui, organ tubular care joacă un rol important în respiraţie şi vorbire. Există 2 forme ale bolii, cea acută şi cea cronică.

Cel mai frecvent diagnosticată este forma acută, care apare din cauza folosirii excesive a coardelor vocale, în cadrul infecţiilor virale (răceală, gripă), a bronşitei sau rujeolei.

Laringita cronică este diagnosticată, în cele mai multe cazuri, la cei care se expun constant la substanţe toxice, iritante pentru mucoasa laringelui. De asemenea, poate apărea la cei care fumează, care au reflux gastrosofagian sau sinuzită. Şi cei care îşi suprasolicită vocea (cântăreţi, profesori) au un risc mai mare de a face laringită cronică.

Cum se manifestă

Durerea de gât, răguşeala, tusea seacă, iritativă, şi febra uşoară sunt simptomele care însoţesc laringita. În cazuri mai grave, este însoţită de dificultăţi respiratorii şi de înghiţire dificilă. Un pericol prezent mai ales la copii este epiglotita, o complicaţie gravă, care impune control medical de urgenţă. Este vorba despre o inflamaţie produsă deasupra coardelor vocale, care prezintă risc de sufocare.

Află pe clicksanatate.ro ce poţi face pentru a grăbi vindecarea!

Profită de puţinul soare din sezonul rece!

Ai dureri în gât? Încearcă remediile cu oţet!

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite