Un creier uman în miniatură a fost creat în laborator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Celulele stem au fost programate să formeze un mini-creier
Celulele stem au fost programate să formeze un mini-creier

Oamenii de ştiinţă au folosit celule stem pentru a crea în laborator structuri de mărimea unui bob de mazăre care seamănă, ca dezvoltare şi funcţii, cu un creier uman. Acesta este un model la scară mică pentru a studia bolile de creier care, altfel, sunt foarte greu de cercetat.

Creierul uman este cea mai elaborată structură naturală cunoscută până acum. Aceste „mini-creiere“ sunt, totuşi, imperfecte şi nu reprezintă cu exactitate un creier. Totuşi, structurile, care măsoară aproximativ patru milimetri în diametru, au câteva caracteristici în comun cu un creier uman. Părţi diferite ale „creierului“ interacţionează între ele ca într-un creier normal, deşi nu sunt poziţionate chiar în aceleaşi locuri ca un creier uman, notează „The Wall Street Journal“ (WSJ).

Putem să le comparăm cu o maşină care are motorul pe acoperiş, cutia de viteze în portbagaj şi ţeava de eşapament fixată în radiator. Te poţi folosi de această maşină pentru a vedea cum funcţionează“, explică Juergen Knoblich, cercetătorul-şef  de la Institutul de Biotehnologie Moleculară din Austria.

Această invenţie le va permite cercetătorilor să investigheze în laborator bolile creierului uman, lucru care până acum reprezenta o mare provocare. Bolile creierului, cum este boala Alzheimer, erau studiate pe şobolani, şoareci şi alte animale. Însă existau multe neconcordanţe, creierul uman fiind mult mai complex. Această nouă abordare ar trebui să permită oamenilor de ştiinţă să studieze bolile neurologice prin examinarea ţesutului cerebral care provine de la pacienţi adevăraţi.

Doctorul Knoblich şi colegii săi au descris modul în care au folosit această tehnică de studiere a creierului, bazându-se pe ţesut cerebral prelevat de la un pacient care suferă de microcefalie, o boală genetică care micşorează creierul.  Astfel au reuşit să creeze un mini-creier care suferă de această boală.

Invenţia acestui micro-creier s-a bazat foarte mult pe câteva studii anterioare care demonstrau cum celulele stem pot fi manipulate să creeze nu doar celule nervoase, dar chiar şi structuri neuronale elaborate. Cercetătorii au reprogramat, mai întâi, celule ale pielii să devină celule stem, apoi le-au programat să crească şi să formeze aceste mini-creiere. Prin examinarea acestor mini-creiere, echipa de cercetători a reuşit să identifice moduri în care se dezvoltă microcefalia: celulele stem se transformă prematur în neuroni, în dezavantajul unei dezvoltări complete. Acesta este motivul pentru care bolnavii de microcefalie au creierul mai mic decât este normal, sunt de părere cercetătorii.


Citeşte mai multe despre creier:

Avem liber arbitru sau acţiunile noastre sunt dictate de procesele chimice din organism?

Cu toţii credem că luăm singuri decizii şi avem control asupra acţiunilor noastre. Dar dacă o tumoare sau o rană pe creier ne schimbă complet personalitatea? Oare, în acest caz, mai există liber arbitru?

VIDEO Cercetătorii au soluţia contra cheagurilor de sânge din creier, robotul chirurg cu ace ghidate de la distanţă

Cheagurile de sânge din creier sunt o problemă serioasă şi medicina încearcă de câteva decenii să-i găsească o rezolvare cât mai bună. Până acum, doar operaţia clasică a fost răspunsul, dar acest lucru s-ar putea schimba odată cu crearea unui robot care identifică şi înlătură precis un cheag.

Radu Voiosu, medic gastroenterolog: „Avem doi creieri: unul în cap şi altul intestinal“

Prof. dr. Radu Voiosu ne-a explicat într-o zi caniculară de august, într-o încăpere răcoroasă din Spitalul Colentina, cum stă treaba, de fapt, cu regimurile alimentare în caz de boli digestive, care sunt tratamentele cu adevărat eficace şi care nu.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite