Unele cazuri grave de COVID-19 duc la afecţiuni oculare STUDIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unele cazuri grave de COVID-19 duc la afecţiuni oculare / FOTO Pixaby
Unele cazuri grave de COVID-19 duc la afecţiuni oculare / FOTO Pixaby

Examinări ale imaginilor de rezonanţă magnetică  au relevat anomalii semnificative ale ochilor unor pacienţi care au suferit forme grave de COVID-19, potrivit unei cercetări publicate marţi de revista Radiology, relatează agenţia EFE.

Cercetarea arată că, deşi coronavirusul atacă în principal plămânii, acesta poate fi asociat şi apariţiei unor afecţiuni oculare, precum conjunctivita sau retinopatia, care pot provoca pierderea vederii, scrie Agerpres.

În cadrul acestui studiu Societatea Franceză de Neuroradiologie a evaluat prin examene RMN un număr de 129 de pacienţi cu forme grave de COVID-19. Nouă dintre aceştia au prezentat anomalii ale globului ocular, iar imaginile au evidenţiat unul sau mai mulţi noduli în partea posterioară a globului ocular.

Opt dintre aceşti nouă pacienţi au necesitat internare la ATI în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, dar toţi cei nouă aveau noduli în regiunea maculară, zona de pe fundul ochiului responsabilă cu vederea centrală, iar opt dintre ei aveau noduli la ambii ochi.

Medicii care au efectuat studiul notează cu nu sunt cunoscute mecanismele care conduc la formarea acestor noduli, dar ei presupun că ar putea avea legătură cu inflamaţia cauzată de virus. Un alt factor ar putea fi drenajul inadecvat al venelor ochilor, problemă observată la pacienţii care au stat mult timp la ATI intubaţi sau în poziţia cu faţa în jos. Şapte dintre pacienţii din acest studiu care au prezentat anomalii oculare au stat mult timp în această poziţie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite