Unu din 25 de copii are colesterolul crescut. Care sunt explicaţiile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

470 de copii au fost testaţi în cadrul unei campanii care a urmărit să verifice nivelul colesterolului la copiii cu vârste până în 10 ani.

Rezultatele campaniei Clipa desfăşurată de Fundaţia CardioPrevent, la Timişoara, în primăvara acestui an, au arătat că unu din 25 de copii ale valori ale colesterolului „rău“ – LDL peste valorile normale, respectiv 130 mg/dl.  

O explicaţie pentru aceste rezultate este combinaţia dintre activitatea fizică insuficientă şi alimentaţia extrem de bogată în calorii, dar aceste valori crescute pot fi şi un indicator al hipercolesterolemiei familiale.

 Indiferent de cauză, aceşti copii trebuie să aibă un stil de viaţă sănătos şi să fie luaţi în observaţie medicală, pentru a evita complicaţiile majore date de ateroscleroză (infarct miocardic şi accident vascular cerebral), ce pot surveni adeseori de la 30-40 de ani. Nivelul crescut al colesterolului este un factor ignorat, lipsit de simptome, dar responsabil de multe complicaţii devastatoare.”, a declarat prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei CardioPrevent.

Ce arată statisticile europene

 „Statisticile din Uniunea Europeană ne arată că aproximativ 1 din 200 de persoane suferă de hipercolesterolemie familială, o afecţiune ce predispune la complicaţii aterosclerotice încă de la vârste tinere, dacă boala nu este depistată şi tratată la timp. Putem evita această situaţie printr-un simplu test al LDL-colesterolului, prin stil de viaţă echilibrat şi tratament medicamentos atunci când este necesar.” A mai spus dr. Dan Gaiţă.

Hipercolesterolemia familială este cea mai frecventă tulburare genetică şi este cauzată de un defect genetic, fiind moştenită de la unul sau, în anumite cazuri rare, de la ambii părinţi. Defectul genetic face ca organismul să nu poată elimina colesterolul din sânge, ceea ce duce la creşterea alarmantă a LDL-colesterolului (sau aşa cum este cunoscut în limbaj popular, „colesterol rău”) şi, în timp, la ateroscleroză şi complicaţiile ei.

În cazul persoanelor care au această afecţiune, colesterolul total poate atinge valori mai mari de 300 mg/dl la adulţi şi de peste 250 mg/dl la copii.

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România (peste 50% din totalul deceselor), mult mai mare comparativ cu media din Uniunea Europeană. Bolile cardiovasculare aduc cu sine şi o imensă povară pentru sistemul social şi de sănătate, prin costurile foarte mari asociate spitalizării şi tratamentului, prin faptul că pot duce la dizabilităţi extrem de grave şi la scăderea majoră de productivitate pentru populaţia activă.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite