Medicină

articolul anterior articolul urmator

Vaccinurile Moderna şi Novavax au fost incluse în studiul britanic care examinează combinarea serurilor anti-COVID-19

0
14 Apr 2021 17:35:07
Autor: Maria Ţaga
Rezultatele celei de-a doua etape a studiului,
care va analiza combinarea dozelor de vaccinuri Moderna şi Novavax, vor fi
publicate în luna iulie.
Rezultatele celei de-a doua etape a studiului, care va analiza combinarea dozelor de vaccinuri Moderna şi Novavax, vor fi publicate în luna iulie.

Autorii unui studiu britanic care vor să afle dacă vaccinurile AstraZeneca-Oxford şi Pfizer-BioNTech pot fi combinate într-o manieră sigură pentru a obţine o schemă eficientă de vaccinare în două trepte au decis să adauge în această cercetare ştiinţifică şi serurile Moderna şi Novavax, informează Reuters.

Oamenii de ştiinţă care participă la studiul Com-Cov, lansat în februarie şi coordonat de Universitatea Oxford, au anunţat miercuri că vaccinurile Moderna şi Novavax vor fi incluse la rândul lor în această cercetare, transmite Agerpres. 

Studiul recrutează voluntari adulţi cu vârste de peste 50 de ani care au fost deja vaccinaţi cu prima doză a acestor vaccinuri în urmă cu 8-12 săptămâni.

Alte 1.050 de persoane vor fi adăugate în acest studiu.

Ideea principală a studiului este aceea de "a explora dacă multiplele vaccinuri anti-COVID-19 care sunt disponibile pot fi utilizate într-o manieră mai flexibilă", a precizat Matthew Snape, coordonatorul testelor.

Voluntarii care au primit fie o doză de vaccin AstraZeneca, fie o doză de vaccin Pfizer-BioNTech vor fi inoculaţi aleator ori cu acelaşi tip de vaccin în momentul administrării rapelului, ori cu o doză a vaccinurilor Moderna sau Novavax.

În prezent, vaccinurile AstraZeneca-Oxford, Pfizer-BioNTech şi Moderna sunt administrate rezidenţilor din Anglia şi Ţara Galilor, în timp ce britanicii din Scoţia şi Irlanda de Nord primesc doze de AstraZeneca şi Pfizer.

În Marea Britanie, persoanele sub 30 de ani au primit recomandarea de a se vaccina cu serurile produse de Pfizer-BioNTech şi Moderna, în loc de serul de la AstraZeneca, după ce autoritatea de reglementare a medicamentelor din această ţară a primit raportări despre cazuri de producere a unor cheaguri sangvine.

Rezultatele obţinute în urma studiului iniţial, care a implicat doar combinarea serurilor AstraZeneca şi Pfizer în schema de vaccinare, sunt aşteptate spre sfârşitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai.

Rezultatele celei de-a doua etape a studiului, care va analiza combinarea dozelor de vaccinuri Moderna şi Novavax, vor fi publicate în luna iulie.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările