VIDEO 3 motive să nu mai pui zahăr în ceai sau în cafea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea alimentelor au un conţinut atât de mare de glucide, încât într-o zi consumăm în medie chiar mai mult de un sfert de kilogram de zahăr.

1. Se regăseşte în toate alimentele industriale

Sucurile, dulciurile, dar şi pâinea, iaurturile cu fructe şi alte alimente considerate sănătoase conţin zahăr. De fapt, citind eticheta observăm că zahărul este chiar printre primele ingrediente. De aceea, specialiştii ne recomandă să reducem aportul de zahăr atât prin limitarea consumului alimentelor industriale, cât şi prin renunţarea la zahărul din ceai sau din cafea. Un îndulcitor sănătos este mierea care, deşi conţine şi ea un nivel crescut de zaharuri, este mai uşor metabolizată de organism. Zaharurile naturale din fructe, legume şi din miere sunt „prietenoase" cu organismul, fiindcă au în compoziţie şi enzime sau fibre care stimulează procesele de „ardere" a acestora şi opresc transformarea lor în grăsime.

Vezi cât zahăr conţin sucurile şi dulciurile uzuale:


2. Îngraşă şi creează dependenţă

În organism, excesul de zahăr din dietă se transformă în grăsimi (trigliceride), iar atunci când nivelul acestor substanţe creşte necontrolat, apar obezitatea, dar şi bolile cardiovasculare şi diabetul. De altfel, un studiu recent publicat în Journal of the American Medical Association a arătat că un consum crescut de zahăr rafinat scade nivelul colesterolului „bun" (HDL), care protejează sistemul cardiovascular.
În plus, persoanele care consumă zilnic o cantitate crescută de zahăr intră într-un cerc vicios, fiindcă acest îndulcitor rafinat creează dependenţă. Astfel, cu cât mănânci mai mult zahăr, cu atât corpul tău va avea nevoie de mai mult. Mai multe studii arată că atunci când mâncăm zahăr, se activează aceleaşi zone din creier „vizate" de droguri, adică zonele unde sunt situaţi centrii plăcerii. Aşa se explică de ce, odată obişnuiţi să ne „binedispunem" cu un desert, în lipsa acestei recompense, devenim deprimaţi.

Citeşte şi:
PH-ul reflectă starea organismului

Un pahar de suc de fructe conţine atât de mult zahăr încât predispune la cancer

3. Modifică aciditatea organismului

Consumul excesiv de zahăr, precum şi de alte alimente rafinate duce la scăderea pH-ului sângelui sub valorile normale, tulburare numită acidoză metabolică. Pe fondul acestei probleme, apar sau se dezvoltă alte probleme de sănătate. Una dintre principalele consecinţe este proliferarea în organism a ciupercii Candida albicans. De asemenea, aciditatea crescută a sângelui poate duce chiar la apariţia cancerului, spun specialiştii.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite