Înţelepciunea răbdării

Tu ştii să ai înţelepciunea răbdării?

Trăim în „secolul vitezei” resimţind acut lipsa timpului şi acest lucru îşi pune amprenta tot mai mult pe existenţa noastră şi pe felul nostru de a fi şi de a gândi. Dorim ca totul să se petreacă acum, în acest moment şi pe cât posibil fără să facem eforturi prea mari. Oare aceasta este calea?

Căutăm rezolvări într-o pilulă magică care să ne rezolve problemele, care să ne readucă sănătatea pierdută, sau să slăbim în mod miraculos şi dacă toate acestea s-ar putea face fără ca noi să depunem cel mai mic efort, doar luând acea pastilă miraculoasă, ne închipuim că am fi pe deplin fericiţi.

Confruntându-ne cu realitatea suferim şi în acel moment uneori dăm vina pe felul nostru de a fi, pe cei din jurul nostru, pe timpuri, pe societate dar acest lucru nu va face să reducă disonanţa cognitivă creată decât pentru moment. Este obiceiul nu foarte bun a unora de a arunca ”pisica moartă” fie în grădina personalităţii fie în grădina societăţii dar, fără discuţie, aceasta nu va duce la rezolvarea problemei cu adevărat.

Vine un moment în care fiind cu adevărat sinceri cu noi ne dăm seama că e timpul unei schimbări... doar că aceasta este necesar să se producă din interior deşi aşteptăm ca ea să se producă din exterior. Şi tocmai aceasta este vestea bună! Dacă schimbarea ar fi condiţionată de exterior atunci nu ar depinde de noi, pe când în acest caz ne putem da seama că totul ţine de noi şi de voinţa noastră de schimbare.

Sinceritatea nu este o trăsătură de caracter, ci o expresie a inteligenţei. Sinceritatea este un act de cunoaştere şi ca orice act de cunoaştere, este şi un act de creaţie. - Teodor Mazilu

Adeseori anumite lucruri necesită acţiuni specific-concrete pentru a le materializa în viaţa noastră, iar altele răbdarea necesară ca ele să ajungă la maturitatea necesară pentru a fi ”culese”. Alteori se întâmplă ca dorinţele noastre să se transpună în realitate, dar faptul ca nu avem răbdarea necesară ca ele să ajungă la maturare va face ca fructul cules să fie amar sau ca efortul depus să depăşească valoarea recompensei prefigurându-se astfel dezamăgirea şi suferinţa.

Răbdarea este amară, dar rodul său este dulce. - Jean Jacques Rousseau

Nerăbdarea ne poate pune uneori în situaţia de a pierde ceea ce am fi putut obţine aşa cum se arată în povestea următoare:

Se spune că acum mult timp trăia undeva departe un om.

Şi simţindu-se într-o zi trist şi supărat îşi ridică ochii către ceruri şi cu voce tremurândă începu să se roage la Dumnezeu:

- Domne tare sunt trist şi nefericit... rogu-Te să faci ceva pentru a-mi însenina viaţa şi a-mi aduce măcar o fărâma de frumuseţe şi fericire în ea.

Şi văzând Dumnezeu suferinţa omului dădu dintr-o dată norii deoparte şi cu voce tunătoare îi răspunse:

- Omule, mergi spre soare răsare timp de şapte ani peste şapte ţări şi când vei ajunge într-un pustiu vei găsi darul meu!

Văzând omul aşa minune, fără a mai sta mult pe gânduri se puse la drum. Lungă şi anevoioasă a fost călătoria lui... dar nici nu se împlini bine cel de-al şaptelea an, când obosit şi însetat, ajungând în mijlocul unui deşert văzu cu mirare răsărind din nisipul fierbinte un cactus pe care stătea o omidă.

Uimit, omul nostru privi către cactus apoi către ceruri, apoi către omidă... şi din nou către ceruri... şi cu lacrimi în ochi îşi ridică vocea către Dumnezeu:

- Doamne, nu era îndeajuns că eram trist şi supărat, dar până şi Tu să-ţi baţi joc de mine nu mă aşteptam...

Dezamăgit şi furios omul nostru porni abătut pe drumul lung către casă.

Dar nu peste mult timp cactusul înflori, o floare rară şi minunată care răsărea doar odată la o sută de ani, iar omida se transformă în crisalidă şi scoase la iveală un fluture nemaivăzut.

Tu ai avut momente în viaţă când nerăbdarea te-a împiedicat să te bucuri de ceea ce ai fi putut obţine?

Împărtăşeşte cu noi astfel de momente iar până la următoarea reîntâlnire vă urez ca de obicei să vă trăiţi viaţa în ECHILIBRU!