Minte sănătoasă

articolul anterior articolul urmator

Anxietatea. Cum te face să te simţi: „În creierul meu există o instanţă total diferită de mine, care uneori preia controlul şi-şi face de cap“

9
13 Jun 2020 08:28:51
Autor: Alexandra Constanda, Dana Mischie
Pictura „Ţipătul“ lui Edvard Munch a devenit un simbol al anxietăţii, Foto: Shutterstock
Pictura „Ţipătul“ lui Edvard Munch a devenit un simbol al anxietăţii, Foto: Shutterstock

Adesea, în cabinetele terapeuţilor, apare întrebarea: „Cum te face asta să te simţi?“, însă până ajungem la specialişti şi până reuşim să ne identificăm cu adevărat sentimentele, angoasele şi temerile este nevoie de câteva cunoştinţe şi, de ce nu, de puţin curaj. Până la urmă, anxietatea poate fi calul nostru troian sau un armăsar îmblânzit, spun cinci persoane care suferă de această tulburare.

Sunt de ajuns câteva minute în care să butonezi telecomanda pentru a-ţi da seama în ce lume nebună trăim: în faţa ochilor ţi se derulează cu repeziciune atentate, proteste violente, schimbări climatice catastrofale, declaraţii politice iresponsabile şi statistici despre pandemie. Nu e greu de înţeles de ce din ce în ce mai multor oameni li se pare imposibil să-şi găsească locul, sensul şi siguranţa în societatea modernă. Iar dacă se întâmplă să fii şi o persoană anxioasă, eforturile de a face faţă realităţii cotidiene sunt aproape supraomeneşti.
 

Până acum 35 de ani, anxietatea nu exista ca diagnostic, însă astăzi e cea mai comună tulburare psihică. În 2017, Organizaţia Mondială a Sănătăţii estima că, global, 284 de milioane de oameni suferă de anxietate, iar numărul e în creştere, aşa că nu ne hazardăm dacă îndrăznim să spunem că anxietatea a devenit marea molimă a lumii moderne. Fiind o afecţiune complicată, cu multe faţete, experţii nu s-au pus încă de acord asupra unei definiţii clare. Filosoful Søren Kierkegaard a descris-o drept „ameţeala libertăţii“, iar Platon şi Spinoza o vedeau ca o consecinţă a unor dezechilibre ale sufletului. Toate se aplică în egală măsură, crede Scott Stossel, editor la „The Atlantic“ şi autorul bestsellerului „Anxietatea. O poveste personală despre frică, speranţă şi căutarea liniştii interioare“. „În timp ce anxietatea este retrăită la un nivel spiritual şi psihic, poate fi măsurată ştiinţific la nivel molecular şi fiziologic“, arată el.   

Pentru cei care o trăiesc, anxietatea este o chestiune foarte intimă, care capătă diverse forme. Poate fi „o pereche de mâini care urcă din stomac până la gât şi mă asfixiază“ sau „o păpuşă Matrioşka“: „Sunt eu – sau cel puţin arăt ca mine –, dar simt şi gândesc total diferit faţă de sinele meu obişnuit. În creierul meu există o instanţă total diferită şi separată de mine, care în anumite momente preia controlul şi-şi face de cap“. Aşa se simte anxietatea pentru Bogdana şi Marina, două dintre cele cinci persoane care au acceptat să-şi împărtăşească experienţele.
 

„O gândire de-a dreptul catastrofală“

„Mă numesc Matei şi anul trecut am fost diagnosticat cu tulburare anxioasă şi depresivă mixtă“, îşi începe povestea, râzând, un tânăr de 26 de ani din Bucureşti. Matei e un băiat plăcut, politicos, glumeţ. Nimic nu-i trădează tulburarea psihică de care suferă de mai mulţi ani. Însă, mărturiseşte: în capul lui, gândurile i se întind ca nişte fire de aţă, în toate direcţiile, încâlcite, desfăşurate din gheme interminabile. Pe foaia de observaţie primită de la medicul psihiatru scrie: „Anxietate generalizată“. Asta e o tulburare din ce în ce mai des întâlnită în rândul tinerilor. O afecţiune obositoare, care consumă nu doar resursele corpului, dar şi pe cele mentale. „Eu am resimţit-o printr-o hipervigilenţă faţă de tot ce se întâmpla în jurul meu, ceea ce ducea la un sensory overload (n.r. – supraîncărcare senzorială). De exemplu, puteam fi atent la mai multe lucruri care se întamplau în jurul meu în acelaşi timp – de la interacţiunile străinilor, până la scenarii şi situaţii care s-ar fi putut întâmpla“, explică Matei. Supraîncărcarea senzorială apare când o persoană primeşte atât de multe informaţii din lumea exterioară încât creierul nu le mai poate procesa. Exact ca un hard disk rămas fără memorie – oricât de performant este laptopul, supraîncărcarea îi va da o eroare şi-l va face să se mişte lent. Acest lucru i se poate întâmpla oricui, nu doar anxioşilor, însă lor li se întâmplă mai des, iar efectul e mai puternic. În cazul lui Matei, se manifestă printr-o succesiune rapidă a gândurilor, care dau năvală până construiesc ceea ce el numeşte „o gândire de-a dreptul catastrofală“. Rezultatul? O stare generală de îngrijorare, dublată de suspiciunea faţă de oameni şi faţă de situaţii banale. 
 
Mă simţeam paralizat de-o teamă nejustificată, neputând să acţionez. Erau diverse gânduri intruzive care, adesea, duceau la comportamente obsesiv-compulsive. De exemplu, când plecam din casă, verificam de foarte multe ori dacă uşa e încuiată. Poate părea complet iraţional, dar oferă confort, o iluzie că situaţia e sub control.
 
Matei, diagnosticat cu tulburare anxioasă şi depresivă mixtă

Un spectator al propriei vieţi

Dacă pentru majoritatea oamenilor dimineaţa începe cu o cană de cafea, pentru un anxios e foarte posibil să înceapă cu un atac de panică. Iar liniştea instalată la finalul unei zile e un nou prilej pentru ca gândurile lui Matei să se regrupeze într-o mişcare browniană, rapidă şi haotică, însă independentă de orice. Astfel apare şi insomnia, o altă caracteristică frecventă a anxietăţii. „Mă simţeam paralizat de-o teamă nejustificată, neputând să acţionez. Erau diverse gânduri intruzive care, adesea, duceau la comportamente obsesiv-compulsive. De exemplu, când plecam din casă, verificam de foarte multe ori dacă uşa e încuiată. Poate părea complet iraţional, dar oferă confort, o iluzie că situaţia e sub control.“ 
 
Ilustraţie de Raluca Pătru

„Cea mai ciudată era, însă, senzaţia că mă privesc în timp ce acţionez, depersonalizarea“, spune tânărul. Cu alte cuvinte, Matei devenea spectatorul propriei vieţi, se simţea deconectat de propriile emoţii sau chiar de trup, avea senzaţia că graniţa dintre el şi restul lumii se estompa. Relaţia dintre cele două tulburări nu e înţeleasă pe deplin de specialişti, dar se ştie că se potenţează una pe alta, după cum o arată un studiu publicat în 2005 în „Advances in Psychiatric Treatment“. „La unii pacienţi, simptomele de depersonalizare şi anxietate se întâmplă în acelaşi timp, hrănindu-se, aparent, una din cealaltă – sentimentul de stranietate şi de izolare cauzat de depersonalizare alimentează anxietatea, iar depersonalizarea se intensifică apoi ca apărare împotriva acestei anxietăţi“, se arată în revista tipărită de Royal College of Psychiatrists.
 
De cele mai multe ori, anxietatea modelează şi percepţia asupra lumii. Viaţa socială a unui anxios n-are cum să scape nealterată. „Cred că am avut cele mai mari piedici la nivel profesional, unde ai nevoie de diverse abilităţi sociale, de comunicare, care, pentru cineva cu anxietate, sunt resimţite ca fiind foarte grele“, spune Matei. Frustrantă nu era doar lipsa integrării, ci şi faptul că şansele de a avansa la locul de muncă erau sabotate. După o vreme, tânărul a renunţat la job şi a decis să încerce să-şi rezolve problemele. 

Unui anxios îi e greu să rupă cercul izolării şi al micilor obiceiuri repetitive, să caute ajutor specializat. Multă vreme, nici Matei n-a făcut-o. Totuşi, problemele s-au adâncit, atât de mult încât a început să experimenteze şi derealizarea, o alterare în percepţia lumii exterioare până când ajunge să pară ireală. „Îmi pierdeam oarecum sensul realităţii înconjurătoare.“ Conştient de hăul care i se tot adâncea înainte, a ajuns în cabinetul unui psihiatru, care i-a prescris un tratament medicamentos. Acum, Matei se simte mai bine. 
Perioada aia părea interminabilă şi o resimţeam drept ceva sufocant. Părea că lumea o ia razna şi era o incertitudine apăsătoare.
 
Matei, diagnosticat cu tulburare anxioasă şi depresivă mixtă
    
Importanţa de a nu fi singur

În cea mai bună dintre lumile posibile, un anxios găseşte sprijin în cei apropiaţi – reversul medaliei poate fi chiar nociv. Matei mărturiseşe că cel mai greu i-a fost să-i explice familiei prin ce trece. „Unii părinţi înţeleg mai greu de ce ai această afecţiune atât timp cât ai tot ce-ţi trebuie, ai o viaţă liniştită.“
Anxioşii trăiesc constant cu o panică internă care, uneori, poate fi mascată sub forma tăcerii. Alteori, apare atacul de panică, atunci când se activează răspunsul de fight-or-flight (n.r – luptă sau fugi), o stare înrădăcinată biologic în noi, care survine ca o reacţie la stresul acut. În acel moment, în organism sunt eliberaţi hormoni care pregătesc corpul pentru a face faţă unei ameninţări sau pentru a-i permite să fugă către un loc sigur. Reacţia, descrisă pentru prima dată în anii ’20 de fiziologul american Walter Cannon, e o moştenire de la strămoşii noştri, din timpuri în care acestea erau singurele opţiuni. Din când în când, pupilele lui Matei încep să se dilate, faţa-i devine palidă – sau, dimpotrivă, îmbujorată –, începe să tremure, inima bate de parcă vrea să-i crape sternul, iar aerul vine în valuri. Pentru astfel de momente imprevizibile e important sprijinul celor din jur. „Oamenii trebuie să ştie că persoanele cu probleme psihiatrice nu sunt nebuni sau devianţi. Din păcate, încă este un stigmat social faţă de cei diagnosticaţi. Aş vrea ca lumea să ştie că este o afecţiune care nu poate fi reparată, dar sprijinul şi înţelegerea comunităţii pot fi un început bun.“

Pentru Matei, unul dintre cele mai frustrante lucruri în managementul anxietăţii rămâne lipsa de control asupra a ceea ce i se întâmplă. Asta a resimţit puternic şi când s-a declarat pandemie de coronavirus. Totuşi, spune că e mândru de el şi de cum a reuşit să-şi gestioneze emoţiile. Săptămânile de izolare ne-au răpit tuturor micile bucurii, însă pentru el efectul a fost devastator. „Perioada aia părea interminabilă şi o resimţeam drept ceva sufocant. Părea că lumea o ia razna şi era o incertitudine apăsătoare.“

„În pandemie, oamenii au trăit experienţa pe care mi-o oferă mie o zi obişnuită“

Cătălina (26 de ani) suferă de anxietate severă şi de tulburare obsesiv-compulsivă (Obsessive-compulsive disorder, OCD) de zece ani. În perioada izolării, a fost surprinsă când şi-a dat seama că a rămas relativ calmă. Explicaţia, crede ea, este că aproape toată viaţa s-a pregătit „numai pentru situaţii catastrofale“. Pentru ea, pandemia a venit cu acest schadenfreude: toţi ceilalţi au putut să guste puţin din amarul situaţiei cu care ea se confruntă zi de zi. „În ce priveşte gradul de panică şi starea de nelinişte, au reuşit să ajungă la experienţa pe care o zi obişnuită mi-o oferă mie.“ Chiar şi după ridicarea restricţiilor impuse de guvern, a mai rămas o perioadă închisă în casă, teama de germeni şi virusuri fiind unul dintre simptomele celor diagnosticaţi cu OCD, afecţiune considerată, până în 2013, o tulburare din spectrul anxietăţii. Mulţi specialişti o cataloghează aşa şi astăzi.
 
Ilustraţie de Raluca Pătru
 
Un cocktail psihic dificil de suportat 
 
Ca o picătură chinezească pe creier, OCD îşi anunţă mereu gazda că foarte multe lucruri i-ar putea face rău, chiar dacă, raţional, ea ştie că e imposibil. Aşa că, pandemie sau nu, Cătălina stă deseori aplecată deasupra chiuvetei, spălându-şi cu minuţiozitate mâinile sub jetul rece de apă – o dată, de două, de trei ori, până pierde şirul. Uneori o face crezând că pasul următor e să se îmbrace şi să iasă pe uşă ca să se vadă cu prietenii la o bere. De cele mai multe ori, nu reuşeşte, acest cocktail psihic – anxietate şi OCD – fiind prea mult de dus în lumea exterioară. Gândurile ei sunt nenumărate, se succed cu rapiditate şi sunt de două feluri: cele ilogice, asociate OCD, în care ridicatul de pe scaun înainte de o anumită oră îi poate aduce moartea, şi cele asociate anxietăţii, legate de aspecte palpabile ale realităţii care, ca şi-n cazul lui Matei, o fac să se întrebe dacă a încuiat uşa sau dacă a stins lumina. Acestea pot fi gândurile a milioane de femei din întreaga lume, pentru că ele sunt de două ori mai predispuse decât bărbaţii să dezvolte o formă de anxietate. Potrivit statisticilor din 2018, dintre adulţii cu anxietate, 63% sunt femei (179 de milioane), iar 37% – bărbaţi (105 milioane). 
 
Pentru Cătălina, ameliorarea simptomelor a venit odată cu tratamentul medicamentos. Are deja trei luni de când ia Trittico şi Serlift şi a început să simtă o îmbunătăţire: „Mă aduc pe o linie de plutire, de unde pot începe să preiau controlul asupra gândurilor şi stărilor. În lipsa lor, panica şi sentimentul de fight-or-flight împiedicau orice mecanism raţional de a controla situaţia, în nouă din zece cazuri. Foarte reductiv, scopul pastilelor este să te liniştească, pentru ca, pus în aceleaşi situaţii care îţi creau anxietate, să-ţi schimbi raportarea şi modul de reacţie“.
 
Rănile copilăriei, în bagajul emoţional
 
Istoricul familial joacă un rol important în dezvoltarea anxietăţii generalizate. Acest lucru avea să-l afle Adela (24 de ani), după mai multe episoade de anxietate. La şedinţele de terapie a descoperit că sursa problemelor ei era tocmai în copilărie, fiind o extensie a modului în care se raporta la relaţia părinţilor ei. 
„Cea mai mare teamă a mea este să aleg între două lucruri sau persoane foarte importante, iar părinţii mei, ani la rând, au vrut să se despartă. Şi stăteam şi mă cutremuram, că nu ştiam cu cine o să rămân, pe cine o să aleg. Când apare o anxietate de nicăieri, mă trezesc că e acelaşi sentiment din copilărie“, povesteşte Adela. 
 
Şedinţele de psihoterapie au ajutat-o să înţeleagă mai bine ce i se întâmplă, iar acum anxietatea apare mai rar, iar atunci o îndepărtează cu mici ritualuri care s-o ţină prinsă-n realitate: respiră adânc, numără până la zece şi încearcă să-şi mişte fiecare parte a corpului ca să fie cât mai conştientă de ea. „Ca să nu rămân, cumva, doar în cap“, zice ea.
Cea mai mare teamă a mea este să aleg între două lucruri sau persoane foarte importante, iar părinţii mei, ani la rând, au vrut să se despartă. Şi stăteam şi mă cutremuram, că nu ştiam cu cine o să rămân, pe cine o să aleg. Când apare o anxietate de nicăieri, mă trezesc că e acelaşi sentiment din copilărie.
 
Adela, diagnosticată cu anxietate generalizată
Anxietatea, un tren cu multe bagaje
 
Uneori, anxietatea poate intra în viaţa ta pe nesimţite şi o poţi confunda uşor cu o trăsătură a propriei firi. „Mă simţeam tot timpul copleşită, în stare de alertă şi se instalase o oboseală psihică şi fizică pe care nu mi-o explicam. Până să pun eticheta de anxietate, credeam că sunt şi eu ca orice om, îngrijorat de problemele cotidiene şi de ziua de mâine“, mărturiseşte Bogdana (28 de ani).
 
La terapie a aflat că nu trebuie să-şi trăiască viaţa într-o îngrijorare permanentă şi că temerile nu aduc soluţii, ci doar îţi pun o pereche de ochelari cu dioptriile greşite, prin care vezi totul distorsionat. „Cel mai greu este să pui frână trenului de gânduri care nu se mai termină, tot mai apare câte-un vagon, încă un vagon şi tot aşa. Pentru asta ai nevoie, în primul rând, de un soi de intimitate în care să te retragi şi să porţi o discuţie sinceră cu tine, ca şi când ai vorbi cu un prieten sau cu un copil. Şi în acea discuţie să-ţi aminteşti că ai depăşit lucruri şi mai grele sau aproape la fel de grele, că permanentul e doar o impresie şi că, de fapt, mâine sau chiar peste o oră lucrurile se pot schimba radical.“ 
 

Rătăcind prin viaţă fără hartă şi busolă

Oamenii tind să funcţioneze în tipare bine definite, iar când în tipar apare o fisură, atunci anxietatea îşi face loc, lucrurile scapă de sub control şi o pot lua razna. „Semnale că sunt o fire anxioasă au existat încă din adolescenţă, însă nu le-am acordat importanţă. Întotdeauna am simţit nevoia de control asupra lucrurilor din jurul meu, iar dacă ceva nu se întâmpla conform hărţii din mintea mea, experimentam stări de agitaţie, frustrare, teamă şi, uneori, chiar epuizare. Nu părea nimic ieşit din comun şi, de cele mai multe ori, le-am pus pe seama stresului cotidian. Acum un an şi jumătate, lucrurile au luat-o razna. Am fost pusă în situaţia de a lua o decizie care urma să-mi schimbe viaţa. A fost ca şi cum am rupt paginile dintr-un caiet în care scriam de ceva timp şi a trebuit să încep să scriu pe o pagină nouă. Nu mai aveam harta, nu ştiam ce urma să se întâmple, iar pentru mine asta echivala cu haos, pericol extrem, frică de necunoscut. Anxietatea a fost cea care a făcut ca tranziţia să fie mult mai grea şi a atins cote alarmante, afectându-mă şi fizic. Aproape două luni am vărsat aproape zilnic, mâncam foarte puţin, aveam palpitaţii, dormeam doar câteva ore pe noapte. Nu aveam energie, nu mă puteam concentra, profesional nu dădeam randament şi simţeam nevoia să mă retrag, să nu socializez cu nimeni“, povesteşte Marina (31 de ani). În cazul ei, este vorba de somatizare, un fenomen care apare când unele dureri emoţionale sunt foarte greu de suportat la nivel psihic, aşa că acestea se transformă în dureri fizice. 
 
În cele din urmă, Marina a apelat la un psihoterapeut, iar acum spune că a fost cea mai bună decizie. „M-a ajutat să înţeleg ce se întâmplă cu mine, raţional şi medical. În continuare mă confrunt cu episoade de anxietate, doar că frecvenţa şi intensitatea lor a scăzut. Am dezvoltat mecanisme de apărare, însă cel mai greu în astfel de situaţii e să mă reconectez la emoţiile pozitive, care par să fi dispărut de pe faţa pământului. Ceea ce funcţionează pentru mine, adesea, este să meditez. Dacă anxietatea e mai intensă, sunt agitată sau mi se face greaţă, atunci fac activitate fizică, pentru a-mi regla secreţia de hormoni din creier. Dacă nu mă pot concentra, încerc să am activităţi care îmi creează plăcere şi îmi captează atenţia – desenat, pictat, cântat, scris, citit. Încă n-am găsit o reţetă care să funcţioneze 100% de fiecare dată, dar alternez metodele şi, de cele mai multe ori, reuşesc să mă recalibrez. Şi poate cel mai important este ce-mi spun în momentele de anxietate pentru a mă linişti: «Nu se întâmplă nimic. Nu eşti singură. Totul va trece şi va fi bine».“ 
 


Vlad Stroescu, psihiatru: 

„Trebuie să ne împrietenim cu anxietatea şi să o punem la treabă“

Anxietatea este o emoţie firească, parte a condiţiei umane, pe care trebuie să o ţinem aproape şi să învăţăm cum să o folosim în avantajul nostru. În doze mici, anxietatea te poate menţine pe linia de plutire, chiar şi în cazul unor avarii majore. În doze mari, însă, ea te poate paraliza şi-ţi poate face viaţa un chin. Medicul psihiatru Vlad Stroescu (41 de ani) explică ce ne face să fim o generaţie de anxioşi, de ce anxietatea de azi e diferită de cea din trecut, dar şi când e momentul să fii curajos şi să ceri ajutor specializat. Niciodată nu e prea târziu.

„Weekend Adevărul“: Aparent paradoxal, oamenii anxioşi s-au simţit mai bine în perioada izolării. Care ar fi explicaţia? E posibil ca viaţa normală să-i îmbolnăvească?
Vlad Stroescu: Sunt multe explicaţii posibile, deşi nu ştim sigur răspunsul. Mai întâi, oamenii care se luptă de multă vreme cu anxietatea au fost cumva mai pregătiţi, mai înarmaţi împotriva stării emoţionale colective foarte rele din ultimele trei luni. Pe ei, războiul ăsta nu i-a luat prin surpindere. Mai apoi, foarte multe lucruri considerate înainte anormale şi dăunătoare au fost, brusc, încurajate, justificate şi socotite chiar dovadă de caracter şi bună morală: izolarea socială, măsurile de precauţie obsesive. Unii au luat o pauză de la joburile care îi omorau încetul cu încetul şi au dormit mai bine, au stat la adăpost alături de cei dragi, au regăsit mici plăceri de care înainte nu aveau timp. Pentru mulţi, starea de urgenţă a reprezentat o perioadă mai simplă, mai ordonată, cu mai puţine dileme. În plus, anxietatea are obiecte neprecizate şi nenumite, pe când acum întreaga angoasă colectivă avea un nume proaspăt şi uşor de zis: COVID-19. Dar pentru mulţi alţii a fost cumplit.
 
Credeţi că suntem mai anxioşi azi sau anxietatea este pur şi simplu o parte a condiţiei umane?
E fără doar şi poate parte din natura umană. Astăzi suntem poate mai despărţiţi de corpul şi de instinctele noastre, mai puţin în contact cu propria anxietate, astfel încât ea însăşi ne sperie, într-un cerc vicios asurzitor. Bănuiesc, dar n-am de unde să ştiu sigur, că omul antic colabora mai bine cu anxietatea lui, era prieten cu ea. Dacă e să ne vindecăm de boala anxietăţii, asta trebuie să facem şi noi, să ne împrietenim cu ea şi să o punem la treabă, nu să o lăsăm să ne conducă viaţa ca un şef psihopat.
Traumele produc anxietate pentru că sunt adesea lipsite de sens. Corpul nostru ne produce anxietate pentru că nu-l înţelegem şi ne temem de întunericul dinăuntrul lui. Orice criză economică se însoţeşte de un val de anxietate şi burnout.
„Teama de ceva ce ar putea fi, dar nu e încă“
 
E vizibil, însă, că suntem o generaţie marcată de anxietate. Care ar fi principalele motive?
Şi eu văd asta, la cabinet, unde zilnic mă întâlnesc cu oameni prea anxioşi. Nimeni nu e cu adevărat imun. Motivele sunt mereu aceleaşi: trauma, incertitudinea, o proastă comunicare cu propriul corp, căutarea sensului. Însă cea mai mare anxietate o generează lucrurile cel mai intim legate de miezul nostru existenţial: sănătatea, familia, profesia, sensul nostru în viaţă. Traumele produc anxietate pentru că sunt adesea lipsite de sens. Corpul nostru ne produce anxietate pentru că nu-l înţelegem şi ne temem de întunericul dinăuntrul lui. O relaţie de cuplu disfuncţională sau incertă, provizorie, produce enorm de multă anxietate. Orice criză economică se însoţeşte de un val de anxietate şi burnout. Anxietatea de azi e diferită de cea a trecutului, poate tocmai prin prisma bunăstării noastre: nu ne mai gândim doar la supravieţuire, la ziua de mâine, avem un vast viitor înainte, atâtea alegeri de făcut, atâta informaţie de procesat. Anxietatea lucrează adesea cu lucruri nenumite, cu incertitudini, cu teama de ceva ce ar putea fi, dar nu e încă. Prezentul generează frică, viitorul – anxietate. Anxietatea e şi o problemă informaţională. Asta dă anxietăţii contemporane propria ei textură foarte aparte.
 
Aşadar, tinerii sunt mai predispuşi la a dezvolta stări de anxietate din cauza expunerii la tehnologie, la reţelele sociale.
Anxietatea e foarte strâns legată de socializare. Orice interacţiune socială e însoţită de un grad de anxietate. Tehnologia îţi oferă iluzia că te pune la adăpost, că te ascunzi în spatele ecranului, dar nu ne putem păcăli instinctele şi astăzi, când unii dintre noi interacţionăm, chiar dacă minimal, cu sute, mii de persoane în social media. Asta poate genera o vastă, chiar dacă superficială, anxietate. E un teren foarte fertil pentru cei ce fac negoţ cu frica şi paranoia, care vând ştiri false, care manipulează, care construiesc ceea ce numim post-adevăr. Anxietatea din social media e un drog: fenomenul fake news pare că hrăneşte nevoia anxioasă a oamenilor de răspunsuri, de sens, generând şi mai multă teamă, şi mai mult nonsens. Fake news creează dependenţă şi dăunează grav sănătăţii mintale.
 
Depresia, o complicaţie a anxietăţii exagerate
 
Anxietatea e o lamă cu două tăişuri. Care ar fi părţile bune?
Fără anxietate nu am putea supravieţui prea mult. Toţi avem o anxietate de bază, ideal inconştientă, automată, care calculează permanent riscurile prin care trecem şi nu ne lasă să ne purtăm nesăbuit, să avem comportamente dăunătore nouă înşine sau altora. De asemenea, anxietatea ne ajută să depăşim toate crizele şi încercările din viaţa noastră. Hormonii stresului, care însoţesc anxietatea, ne pot ţine pe linia de plutire chiar şi în condiţii de avarie majoră. Dacă omul nu ar fi fost un animal atât de anxios, omenirea ar fi dispărut demult, înghiţită de mediul ostil. Omul a trebuit să se războiască de nenumărate ori, împotriva naturii, a prădătorilor, a foamei, a universului indiferent şi a propriilor lui semeni. Nu te poţi război fără anxietate.
Depresia poate ea însăşi genera anxietate: chiar şi în cea mai adâncă şi patologică disperare, instinctul de supravieţuire poate să se revolte, să ne zguduie cu intuiţia că ceva foarte rău se întâmplă cu noi.
 
Există o linie fină între anxietate şi depresie. Dacă nu este ţinută sub control, anxietatea poate aluneca uşor spre depresie. Când se întâmplă acest lucru?
Există un continuum între cele două. Anxietatea în exces îţi poate sărăci viaţa, te poate împiedica să faci lucruri importante. Te poate şi obosi foarte mult. La un moment dat, nu mai putem duce atât de multă emoţie şi anxietatea se epuizează, dar rămâne izolarea şi oboseala. Întrebările nu-şi mai cer răspunsul, ajungem să acceptăm, în mod nefast, lipsa de sens, ceea ce înseamnă resemnare şi deznădejde. Episodul depresiv poate fi o complicaţie a anxietăţii în exces, neglijate, dar nu neapărat. Invers, depresia poate ea însăşi genera anxietate: chiar şi în cea mai adâncă şi patologică disperare, instinctul de supravieţuire poate să se revolte, să ne zguduie cu intuiţia că ceva foarte rău se întâmplă cu noi.
 
Când ar trebui o persoană anxioasă să apeleze la ajutor specializat?
Sunt două criterii de gravitate: suferinţa personală şi felul în care îţi este afectată activitatea zilnică. Atacul de panică, insomnia rebelă, gândurile negre obsedante, iată lucruri care dor foarte tare şi ne obligă să cerem ajutor. Unii dintre noi căutăm ajutor şi confort în cele mai rele locuri. De pildă, alcoolul amorţeşte durerea şi anxietatea, şi e mereu un semnal de alarmă atunci când începem să bem prea mult, să fumăm mai mult, să mâncăm prost. Un alt mod ascuns de manifestare a tulburărilor anxietăţii e furia, iritabilitatea, şi asta o observă, în primul rând, cei dragi. Cât despre activităţile zilnice, când nu reuşim singuri să facem ce ne dorim sau ce trebuie, de frică, când suntem blocaţi într-o situaţie proastă de viaţă, e momentul să cerem ajutor. E un semn de curaj să ceri ajutor. Chiar dacă situaţia rea durează de zece ani: niciodată nu e prea târziu.
 
Ce înseamnă un bun prieten pentru un anxios
 
Te poţi vindeca pentru totdeauna de anxietate sau e ceva cu care trebuie să înveţi să trăieşti?
Aş zice că ambele, în acelaşi timp. Da, există vindecare şi trebuie să urmărim dispariţia simptomelor: nu e acceptabil să trăim cu atacuri de panică sau cu o permanetă îngrijorare. Dar nu putem să scoatem cu totul anxietatea din viaţa noastră. Nici n-ar fi de dorit. Din păcate, asta înseamnă că simptomele, chiar şi bine tratate, se mai pot întoarce de-a lungul vieţii. Nu e o tragedie, vom şti ce avem de făcut, a doua sau a treia oară.
 
Ce am putea face noi pentru cei din jur care suferă de anxietate?
O tot spun: să ascultăm mai mult. E mai important să ascultăm decât să dăm sfaturi, decât să schimbăm subiectul de la lucrurile care dor. E bine să ne ştim limitele: putem fi buni prieteni fără să fim şi doctori sau infirmieri pentru cineva. În general, nu poţi fi psihologul unui prieten sau al unui om drag. E în regulă să fim parţiali, subiectivi cu cei dragi, nu e rolul nostru să-i certăm sau să-i tragem cu forţa pe calea pe care o considerăm bună. Dar putem să facem efortul să mergem cu ei până în anticamera doctorului, dacă e nevoie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Fahrenheit 451
13.06.2020, 10:04:38

Felicitări! Un articol foarte bun, bine documentat! Oamenii, în marea lor majoritate, și constatarea asta nu trebuie să supere pe nimeni, sunt anxioși, numai că starea de anxietate îmbracă la unii forme mai grave, diverse fobii, stări de panică, stres post-traumatic, tulburări obsesiv-compulsive etc.! Amintiți-vă de isteria cu sfârșitul lumii, ba că e în 2000, ba că e în 2012, o anxietate colectivă aflată în mintea multora! Dacă ești un om educat și ajungi să înțelegi foarte bine lumea în care trăiești, cu angoasele și frământările ei, și te cunoști foarte bine ca om, structura ta intelectuală, deficiențele pe care le ai, te poți autocontrola, descoperind singur starea de normalitate în care trebuie să trăiești, deosebind răul de bine, excluzând sau marginalizând răul din viața ta, nepermițând și neacceptând ca răul să-ți controleze existența!

0 (2 voturi)
Adrian Chiru
13.06.2020, 11:47:24

Ha ! Idiotenii pe banda rulanta, o viata fara scop evident nu poate duce decat la asta ! Luati un om de conditie relativ modesta, nu va avea niciodata angoase, caderi in neant sau.... Un om care datoreaza totul parintilor, bani, conditie sociala, masini..., etc.... , va sfarsi in general in alcool, droguri,.....! Cand nu ai ce face, te scarpini in.....

+1 (3 voturi)
bob
13.06.2020, 13:42:48

Grijile vieții, preocupările zilnice, stresul de la job, situațiile familiale complicate, viciile, bolile, lipsa activității fizice și multe alte lucruri duc la depresie, anxietate sau alte tulburări psihice. Dar mai presus de toate sentimentul de vinovăție, terminarea existenței și perspectiva inexistenței veșnice fără speranța unui Mântuitor, unui Salvator care oferă iertarea și viața veșnică ...este ceea ce a distrus cele mai multe vieți și a condus mulți oameni la nebunie și sinucidere. O viață echilibrată, cumpătată in orice aspect al ei, o comuniune permanenta și zilnică cu Dumnezeu si speranța unei vieți veșnice, fericite fără suferință și moarte îți va da sănătate mintală și fizică în această viață scurtă și vremelnică. "Încrede te in Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta. Recunoaște L in toate căile Tale și El îți va netezi cărările. Nu te socoti singur înțelept, teme te de Domnul și abate te de la rău! Aceasta va aduce SĂNĂTATE trupului tău și răcorire oaselor tale." Proverbe(Pilde) 3.

-1 (1 vot)
pathfinder
13.06.2020, 14:06:38

@bob Haide bre, ma lasi cu mantuirea, salvarea si viata vesnica?!? Daca tu preferi sa transferi una-alta aluia de sus e problema ta. Eu unul prefer invers. Fiecare cu cat il duce mintea.

+1 (1 vot)
bob
13.06.2020, 14:20:27

Pathfinder "Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară." Vezi pathfinder, există Cineva care se oferă să ne preia truda și poverile noastre, cele care ne macină zilnic trupul și sufletul. El poate și ne oferă odihnă fizică și psihică in fiecare zi. Condiția?! Una singură: să crezi in El. De unul singur nu vei putea face față tuturor provocărilor, grijilor, stresului, bolii, etc.

Vezi toate comentariile (9)