Cum ajungem la oboseala cronică?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum ajungem tot mai împovăraţi de sarcinile zilnice?
Cum ajungem tot mai împovăraţi de sarcinile zilnice?

Ne simţim tot mai copleşiţi de volumul din ce în ce mai mare al sarcinilor zilnice.”Secolul vitezei” îşi pune tot mai pregnant amprenta asupra vieţii noastre trăind percepţia comprimării timpului. De ce se întâmplă toate acestea?

Se spune că în faţa unui cimitir cerşeau un şchiop şi un cocoşat.

Într-o seară, şchiopul întârziind cu cerşitul, se hotărăşte să scurteze drumul către casă traversând cimitirul. La un moment dat ajunge în dreptul unui mormânt proaspăt săpat şi ce să vezi... Iese un spirit mare, înfricoşător şi cu o voce tunătoare care îi spune:

- Pământeanule, ce cauţi pe aici? Cum îndrăzneşti să-mi deranjezi liniştea?

Cocoşatul nostru, terifiat, cu o voce tremurândă îi răspunse:

- Iartă-mă duhule, sunt eu, cocoşatul care cerşesc aici în faţa cimitirului. Am întârziat astăzi şi am scurtat drumul pe aici prin cimitir.

Spiritul, măsurându-l din cap până în picioare, îi dă ocol de câteva ori, apoi cu aceiaşi voce tunătoare îi spune:

- Pământeanule, dar în spate ce ai?

- Ce să am duhule... o cocoaşă! Ştii... Eu sunt cocoşat, răspunde cu voce tremurândă omul.

Mirat spiritul îi mai dă ocol de câteva ori apoi cu aceiaşi voce tunătoare grăieşte:

- Pământeanule... dă-mi cocoaşa!

Cocoşatul nostru, speriat şi tremurând, fără să mai gândescă prea mult, duce mâna la spate... Şi ce să vezi? Minune! Ca prin farmec cocoaşa i se desprinse şi apoi i-o dă duhului care dispare în neant cu ea cu tot.

A doua zi, cocoşatul nostru se duce ca de obicei la locul lui de cerşit unde se întâlneşte cu şchiopul. Acesta îl priveşte lung şi apoi spune:

- Ce s-a întâmplat cu tine cocoşatule? Drept... înalt... fără cocoaşă?

- Aaa... Păi stai să-ţi spun, zice cocoşatul şi începe să-i povestească întâmplarea din noaptea precedentă.

Ascultă cu mirare şchiopul, stă o vreme pe gânduri şi apoi întreabă:

- Şi unde spuneai că s-a întâmplat?

- Păi în mijlocul cimitirului... pe aleea R, locul şaptesprezece, spuse cocoşatul.

- Aha... Şi... pe la ce oră s-a întâmplat?

- Păi să fi fost ora zece... că tare întuneric era deja...

Stă toată ziua şchiopul nostru pe gânduri şi face el ce face şi aşteaptă să se întunece afară iar când se face ora zece se duce direct la locul indicat de şchiop. Nici nu păşeşte bine în dreptul mormântului... Şi ce să vezi? Duhul iese din mormânt şi spune cu voce sa tunătoare:

- Pământeanule, ce cauţi pe aici? Cine eşti tu?

Şchiopul nostru cu o voce prefăcută răspunde:

- Sunt eu, şchiopul care cerşeşte în faţa cimitirului...

Spiritul îi dă ocol de câteva ori apoi cu aceeaşi voce tunătoare îl întreabă:

- Dar în spate ce ai pământene?

Şchiopul mirat, ridică din umeri şi spune:

- N-am nimic mărite duh...

- Atunci ia o cocoaşă!

Şi uite-aşa se întâmplă uneori să să nu ne ajungă faptul că suntem şchiopi... mergem la locul potrivit, la timpul potrivit ca să ne pricopsim şi cu o cocoaşă!

Oboseala cronică afectează la ora actuală tot mai multe persoane.

Ne simţim obosiţi tot mai des, incapabili de efort susţinut, fără poftă de viaţă, iar insomnia ne afectează calitatea şi durata somnului. Stresul zilnic şi oboseala îşi lasă amprentele adânc pe chipul nostru şi în sufletele noastre nelăsându-ne să ne bucurăm de toate lucrurile minunate care se petrec în jurul nostru, pe care adeseori, prea preocupţi de gândurile şi grijile noastre, nici nu le mai vedem măcar.

Cum ajungem în astfel de situaţii?

Managementul deficitar al timpului, absenţa prioritizării obiectivelor personale, lupta pentru imaginea socială ne aruncă într-un vârtej căruia la un moment dat nu-i mai facem faţă.

Insecuritatea locului de muncă ne face să ne asumăm un volum tot mai mare de muncă. Tindem să ne asumăm un număr tot mai mare de sarcini de lucru şi să sărim în ajutorul celor din jur sperând, undeva la nivel inconştient, că va veni şi momentul în care eforturile noastre vor fi apreciate.

O zi aglomerată de lucru.

Nu-ţi mai vezi capul de lucru îngropat de avalanşa de dosare care te înconjoară, deşi, în mod curios, cu mirare observi cu coada ochiului cum unii dintre colegi au totuşi timp să stea pe Facebook sau să joace cine ştie ce joc online pe calculator. Nu ai timp să-ţi pui prea multe întrebări, căci volumul prea mare de muncă te covârşeşte.

Se aude o uşă trântită semn că şeful tocmai a intrat la voi în birou.

Cu ochii împăienjeniţi de oboseală ridici privirea şi auzi estompat cum şeful solicită ca cineva să se ocupe de o sarcină urgentă. Priveşti către colegii tăi care doar cu un minut înainte aveau atât de mult timp liber, iar acum brusc par foarte ocupaţi răsfoind cu zor nişte hârtii pe birou. O forţă nevăzută preia controlul asupra ta şi brusc te trezeşti cu mâna în aer:

- Mă ocup eu şefu`!

Nu era îndeajuns că aveai un volum de muncă prea mare... acum ai o sarcină în plus!

Data viitoare când şeful va intra în birou, deja nici nu mai este nevoie să întrebe cine are timp să se ocupe de sarcină suplimentară căci în baza vechilor pattern-uri te va numi tot pe tine... Este firesc. Cine este omul de bază din acel birou? Tu!... Mereu tu până vei ajunge la oboseală...

Te recunoşti în acest scenariu?

Povesteşte-ne şi nouă cum ai reuşit să ajungi într-o astfel de situaţie!

Până la următoarea reîntâlnire vă urez o viaţă trăită cu înţelepciune!

Puteţi citi şi alte articole pe tema stresului pe blog-ul Echilibrul Tău.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite