Cum îi poate ajuta realitatea virtuală pe copiii cu autism să-şi înfrângă temerile. Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fobiile unor copii diagnosticaţi cu autism au fost eliminate după numai şase luni de tratament într-o Cameră Albastră, cu ajutorul realităţii virtual, potrivit unui studiu publicat în Journal of Autism and Developmental Disorders.

Astfel, în comitatul Durham a fost creată o Cameră Albastră cu ajutorul Universităţii Newcastle şi al specialiştilor în tehnologie de la Third Eye NeuroTech.

În această cameră, copiii, asistaţi de terapeut, pot să se confrunte cu diverse scenarii şi cu propriile temeri.
Echipa de cercetători a creat medii virtuale, care nu necesită utilizarea unor ochelari speciali, concepute special pentru abordarea anumite fobii, precum frica de viespi, de lifturi, de întuneric, de zbor, de păpuşi, de baloane, de transportul public, de şcoală sau de intrarea în încăperi, informează agerpres.ro.
Copilul utilizează o unitate de control iPad cu ajutorul căreia parcurge un scenariu şi rămâne în deplin control asupra situaţiei.

Copiii au învăţat să-şi gestioneze fricile

Cercetarea a implicat 32 de copii cu vârste între 8 şi 14 ani diagnosticaţi cu autism.
Jumătate dintre aceştia au fost trataţi imediat în Camera albastră, iar cealaltă jumătate a acţionat ca grup de control şi a primit tratamentul şase luni mai târziu.
După încheierea tratamentului şi cu ajutorul părinţilor, copiii au fost ulterior introduşi în scenariul de care se temeau în lumea reală.
Potrivit cercetării, la două săptămâni după tratament, patru dintre primii 16 copii  - 25% - au răspuns la tratament şi au putut gestiona o anumită fobie.

Efectul s-a menţinut, în total şase copii prezentând o îmbunătăţire la şase luni după tratament  - 38%. În cazul unuia dintre ei fobia s-a înrăutăţit.
În ceea ce priveşte grupul de control, cinci dintre pacienţii care nu au beneficiat de tratament au prezentat o înrăutăţire a simptomelor în perioada de şase luni până la introducerea în cameră. După ce au primit tratamentul, 40% din copii au avut semne de îmbunătăţire după două săptămâni, iar după şase luni proporţia a crescut la 45%.

 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite