Cum poţi preveni depresia de sărbători şi teama de singurătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
f

Cum poţi preveni depresia de sărbători în acest an în care pandemia de coronavirus ne-a făcut pe toţi mai sensibili şi mai vulnerabili emoţional?

Sărbătorile de iarnă vin cu multă emoţie alături de relaţionarea cu rudele şi prietenii apropiaţi, dar şi cu cei pe care îi vedem o dată pe an sau mai rar, cu cadouri, vacanţe şi revenirea la ceea ce numim “acasă”. Ne regăsim pe noi în postura de copii, nepoţi, veri şi verişoare. La nivel abstract, pare o perioadă feerică, de revenire la origini şi la prima copilărie. Însă, în multe cazuri, situaţiile nu sunt strict pozitive şi de poveste.

Multe familii au dinamici mai dificile, multe persoane au răni sau traume din copilărie care nu au fost depăşite şi/sau, în multe cazuri, nici măcar discutate.

Cum pot duce sărbătorile în familie la depresie?

În primul rând, starea este accentuată din cauza sezonului care îşi spune cuvântul, chiar dacă vorbim de Crăciun şi de Anul Nou, Craciunul fiind una din cele mai importante şi încărcate de semnificaţii sărbători pentru români şi Anul Nou, petrecerea care simbolizează trecerea dintre ani. Totuşi, frigul, zăpada, nevoia de a sta mai mult în casă, împiedică sentimentul de sărbătoare să se manifeste ca în cazul unor sărbători din sezonul cald.

Mai mult, revederea rudelor, apropiaţilor şi prietenilor lăsaţi în trecut, după o pauză de câteva luni sau ani, poate să fie copleşitoare pentru o persoană. Dintr-o dată, aceasta trebuie să poarte mai multe măşti, să-şi asume mai multe roluri pentru a satisface dinamici relaţionale pe care le-a depăşit în structura sa identitară, dar pe care se simte obligată să le reia datorită circumstanţelor “de sărbători”.

De ce nu sunt fericită?

În oglindă cu situaţiile descrise mai sus, se află cei care îşi petrec sărbătorile singuri. Fie pentru că nu mai au familie la care să se întoarcă, fie pentru că au o serie de obligaţii care nu le permite deplasarea ritualică spre “acasă”. Singurătatea poate să ducă la apariţia depresiei, dat fiind faptul că unul dintre semnele importante ale depresiei este nevoia de izolare, de a fi singur şi de a nu relaţiona cu cei din jur. Să nu uităm faptul să teama de singurătate este una din cele mai puternice şi profunde temeri pe care le poate avea cineva.

Când eşti singur, mai ales de sărbători, pot să apară “gândurile negre”, manifestarea frustrărilor şi dezamăgirilor care până acum nu au avut timp şi spaţiu de a veni la suprafaţă.

În funcţie de viaţa fiecăruia, pot apărea auto-interogări precum: “De ce nu mă iubeşte nimeni?”, “De ce viaţa mea nu este ca cea a lui X sau Y?”, “De ce nu sunt fericit/fericită?”.

Depresia apare pe fondul neliniştilor

O altă sursă de depresie de sărbători poate fi factorul financiar. Luna decembrie este, prin excelenţă, luna cadourilor. În mod tradiţional, cel puţin în ultimii 20 de ani, familiile cheltuiesc în plus în decembrie faţă de alte luni ale anului, pentru cadouri, masa de Crăciun, etc. În unele cazuri, aceste obligaţii financiare pot deveni un factor de anxietate, stres şi chiar depresie, dacă persoana în cauză se vede în situaţia de a cheltui o sumă de bani pe care nu o are sau pe care ar vrea să o investească într-un alt fel, pentru a menţine aparenţele şi pentru a “fi în rândul lumii” de Crăciun.

Un caz special şi atipic îl reprezintă sărbătorile din acest an, care vor fi sub semnul pandemiei şi al restricţiilor de socializare. Unele persoane nu vor putea călători, iar altele vor trăi intens cu teama de infectare. Prin urmare, în acest an, alături de factorii favorizanţi deja cunoscuţi în apariţia stărilor depresive, în perioada de sărbători, se adaugă şi situaţia specială cauzată de pandemie.

Depresia este oricând grea şi periculoasă, indiferent de perioada de timp în care se instalează. Depresia se formează în interior, pe fondul neliniştilor, dezamăgirilor, frustrărilor, traumelor şi rănilor fiecărei persoane, care nu pot fi cuantificate.

Ce putem face ca să ţinem depresia la distanţă?

Terapia este o formă de ajutor binevenită în această perioadă. Cei care sunt deja angajaţi într-un demers psihoterapeutic pot să se pregătească din timp, cu ajutorul terapeutului, pentru a putea face faţă presiunii resimţite în această perioadă a anului. Pentru cei care vor să înceapă o formă de terapie înainte de sărbători, poate să fie un ajutor extraordinar pentru a pune în ordine şi a exprima emoţiile şi sentimentele care apar în această perioadă.

Ce poate ajuta foarte mult este o setare corectă a obiectivelor şi aşteptărilor pentru perioada următoare. În funcţie de fiecare situaţie în parte, stabiliţi din timp cât de mult doriţi să vă implicaţi şi nu vă asumaţi responsabilităţi prea multe sau prea grele, pe care ştiţi că nu vi le doriţi şi nu le puteţi onora.

Continuarea articolului, aici

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite