Cum scapi de gândurile negative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gândurile negative trebuie scrise şi apoi aruncate la gunoi
Gândurile negative trebuie scrise şi apoi aruncate la gunoi

Cercetătorii americani au descoperit cel mai simplu mijloc de a scăpa de gândurile negative. Trebuie doar să le scrii pe o foaie şi să le arunci la coşul de gunoi.

„La nu anumit nivel, ar putea părea o prostie, dar am descoperit că funcţionează să îţi arunci sau să îţi protejezi gândurile”, a declarat cercetătorul Richard Petty de la Ohio State University, potrivit „Huffington Post”. 
Petty  împreună cu unii cercetători spanioli de la Universitatea Autónoma din Madrid au efectuat câteva experimente pentru acest studiu.

Unul dintre acestea a fost realizat pe un eşantion de 83 de liceeni din Spania cărora li s-a spus ca, în decurs de trei minute, să îşi scrie părerea pozitivă sau negativă în legătură cu propria persoană. După ce şi-au scris părerile, ei au fost puşi să le citească şi să se gândească la ele.

Jumătate dintre cei prezenţi la studiu au fost rugaţi să arunce foile pe care au scris la coşul de gunoi, în timp ce ceilalţi au fost puşi să facă dovada a ceea ce au scris. După care, cercetătorii i-au pus pe elevi să aprecieze propriile calităţi şi defecte. De exemplu, dacă sunt sau nu mulţumiţi de trupurile lor, dacă se consideră sau nu atrăgători.

Cercetătorii au concluzionat că, pentru cei care nu au fost puşi să îşi arunce la gunoi foile pe care şi-au notat părerile despre ei inşăşi, ceea ce au scris pare să afecteze modul în care au apreciat calităţile şi defectele lor.

De exemplu, cineva care a scris lucruri pozitive despre el însuşi are tendinţa de a se poziţiona mai sus pe o scară valorică.

Cât despre cei ce au aruncat foile cu părerile despre ei, ceea ce au scris nu le-a afectat modul în care s-au poziţionat după aceea.

Un alt experiment a implicat 78 de studenţi din Spania care au fost puşi să scrie la un calculator ce cred despre ei însăşi şi să salveze documentul. După care, unii dintre ei au fost puşi să pună documentul în Recycle Bin, alţii au fost puşi să salveze documentul pe un CD, iar ultimii au fost rugaţi să îşi imagineze că pun documentul în Recycle Bin.

Concluziile cercetătorilor sunt că cei care chiar au pus documentul în Recycle Bin au fost mai puţin afectaţi de părerile scrise acolo, în comparaţie cu cei care au salvat fişierul pe un disc sau cei care şi-au imaginat că l-au aruncat.

„Chiar dacă îţi arunci gândurile negative la gunoi sau le pui în Recycle Bin la calculator, ele nu dispar cu adevărat şi pot reapărea”, a spus Petty. „Dar reprezentarea acelor gânduri dipare, cel puţin temporar, şi se pare că nu te mai gândeşti la ele”.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite