De ce ne dezgustă fluidele corporale, canibalismul, păduchii şi politicienii, în egală măsură?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Oamenii se pot simţi în egală măsură dezgustaţi de rasism, homosexualitate, homofobie, dar şi de lăcuste prăjite, tarantule crocante, politicieni corupţi sau mirosuri fetide“ FOTO Shutterstock
„Oamenii se pot simţi în egală măsură dezgustaţi de rasism, homosexualitate, homofobie, dar şi de lăcuste prăjite, tarantule crocante, politicieni corupţi sau mirosuri fetide“ FOTO Shutterstock

Sunt multe lucruri care ne provoacă dezgustul: alimentele stricate, gândacii, muştele, păduchii, şobolanii, mutilările corporale, organele, sângele, materiile fecale, cadavrele, infecţiile, incestul, canibalismul şi, uneori, jocul murdar al politicienilor. Toate au darul de a ne întoarce stomacul pe dos, în modul cel mai visceral mod cu putinţă.

Pe lângă lista mai sus enumerată, antropologul Richard Shweder ne mai propune o serie acţiuni menite să ne facă să ne simţim dezgustaţi, vinovaţi, ruşinaţi sau ultragiaţi: masturbarea, homosexualitatea, abstinenţa sexuală, poligamia, avortul, circumcizia, pedeapsa corporală, arderea steagurilor, fustele mini, cheliile etc. Cred că am uitat pedofilia, pornografia, prostituţia, zoofilia, cerşetoria şi înjurăturile. 

Biologia zice

Hai să vedem de ce declaraţiile aducătoare de capital politic sau vederea şobolanilor se procesează în acelaşi loc anatomic. Din punct de vedere biologic, centrul dezgustului în creier se află în insula (sau cortexul insular), o structură neuronală ce corelează cu sentimentul de dezgust. Insula anterioară este un centru olfactiv şi gustativ care controlează senzaţiile viscerale şi răspunsurile autonome relaţionate. Insula posterioară este caracterizată de conexiuni cu ariile auditorii, somatosenzoriale şi premotorii şi nu este legată de modalităţile olfactive sau gustative. Atât frica cât şi dezgustul sunt similar interpretare de creier, şi ariile care se activează cu precădere în recunoaşterea celor doi stimuli sunt cortexul occipital, cel prefrontal şi amigdala.

Ce am înţeles din paragraful de mai sus? Că ni se face silă, în mod egal, si dacă vedem o libarcă mişunând peste pâine, dar şi atunci când auzim că vreun şmecheraş de prin Senat a băgat mânuţele, până la coate, în oala poporului, ambele reacţii datorându-se acestei structuri numite insula. Şi gata cu biologia.

OK, ce s-ar întâmpla cu cineva care ar avea insula afectată? Logic vorbind, această persoană ar fi mai puţin capabilă să resimtă dezgustul, ci nu numai dezgustul visceral, ci şi cel moral.

Rolul evoluţionist al dezgustului

În primul rând, dezgustul e adaptativ. Prin urmare, ne simţim dezgustaţi de orice ar putea să ne atace sau să ne lezeze starea de sănătate fizică sau mentală. Starea de greaţă din timpul sarcinii, asociată cu o stare de dezgust profund faţă de anumite mirosuri şi mâncăruri, se explică prin precauţia ancestrală de a proteja organismul de mâncăruri stricate sau mirosuri otrăvitoare, care ar periclita fătul şi mama, şi prin urmare reproducerea speciei.

În plan fiziologic, spre deosebire de frică şi furie, care sunt asociate cu un răspuns predominant al sistemului simpatic, cu ritm cardiac crescut, dezgustul poate produce răspunsuri autonome specifice sistemului parasimpatic, cum ar fi tensiune arterială scăzută, ritm cardiac scăzut şi o conductanţă a pielii descrescută. 

Oricum l-am defini, este clar că dezgustul ne îndeamnă să ne distanţăm de un obiect, eveniment sau situaţie şi poate fi caracterizat ca o respingere. Spre deosebire de alte emoţii, care pot fi măsurate de un observator extern, de cele mai multe ori, dezgustul este măsurat prin autoraportare la propriul nostru sistem de valori sau de un prag fiziologic al acceptării.

Etimologic vorbind, cuvântul dezgustător vine de la latinescul gustare care înseamnă gust. Ceva dezgustător echivalează, aşadar, cu ceva legat de simţurile imediate, având o arie largă de sinonime care exprimă aproximativ acelaşi lucru: aversiune, greţă, îngreţoşare, oroare, repulsie, scârbă, silă, repugnanţă, nesuferire, lehamite. Sau cum plastic a numit-o bioeticianul Leon Kass: “înţelepciunea repulsiei”.

Dezgustul şi morala

Wheatley şi Haidt au descoperit, bunăoară, că starea de dezgust indusă cu ajutorul hipnozei face judecăţile morale mult mai severe. Judecata morală este bazată, mai degrabă, pe intuiţii morale- nişte procese automate- decât pe raţionalizare conştientă. Iar un rol important în formarea acestor intuiţii morale îl joacă şi dezgustul, pe care Haidt îl numeşte dezgust moral, o emoţie morală importantă în formarea acestor intuiţii morale.

Dacă ne gândim că oamenii se pot simţi în egală măsură dezgustaţi de rasism, homosexualitate, homofobie dar şi de lăcuste prăjite, tarantule crocante, politicieni corupţi sau mirosuri fetide, devine clar că există o legătură directă între dezgust, aşa cum îl ştim, la nivel visceral, şi judecăţile morale.

Aşadar, cum reacţionăm în faţa dezgustului?

Putem fi ultragiaţi, revoltaţi sau repulsionaţi. Însă ce răspuns emoţional se poate asocia, în cele din urmă, cu dezgustul? Deşi descifrarea dezgustului este quasiuniversală, în general nu ne dezgustă pe toţi aceleaşi lucruri. Liberalii par să aibă un prag mai scăzut la lucruri “dezgustătoare” şi să accepte cu toleranţă atât anumite practici culinare, cât şi unele sociale. Pe de altă parte, conservatorii sunt la polul opus. Ce pare dezgustător pentru unii, nu este neapărat dezgustător pentru alţii, de aici şi divergenţele de opinie. Şi unii şi ceilalţi par oripilaţi sau bulversaţi de nivelul de înţelegere al taberei opuse. Aşa cum şi sistemul moral poate varia de la o cultură la alta, la fel şi răspunsul nostru în faţa dezgustului, fie el visceral sau moral, poate diferi. 

Ce pare acceptabil într-o societate - autoflagelare, consum de carne umana, incest (să nu uităm că în Africa, încă 30-50% dintre căsătorii sunt consanguine, iar în S.U.A., căsătoriile între rude au fost acceptate până în anul 1861), automutilare corporală - este considerat tabu în alta.

Cercetările arată că de cele mai multe ori găsim că este imoral ceea ce ne dezgustă, ne provoacă scârbă sau silă.  De aici şi ideea ca moralitatea şi dezgustul merg mână în mână. Cu cât o persoană se consideră a avea standarde morale mai rigide, cu atât mai scăzută este şi toleranţa ei la obiceiuri culinare mai inedite, să zicem.

Dezgustul merge în paralel cu nivelul de moralitate al unei societăţi, moralitate care nu numai că nu se bazează pe cogniţii universale, ci pe predictori emoţionali individuali, dar care mai şi este modelată, în mod direct, de ceea ce ne dezgustă. Şi cum (dez)gusturile nu se discută, nu rămâne decât să învăţăm să le acceptăm. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite