Minte sănătoasă

articolul anterior articolul urmator

Epopeea tragicomică a dependenţei de jocurile de noroc electronice

3
10 Dec 2019 19:39:27
Adrian Costea

Gheorghe Păun Ialomiţeanu, plecat dintre noi în vara acestui an, a fost una dintre figurile marcante ale comunităţii romilor din judeţul Ialomiţa- activist civic, iar la un moment dat chiar şi consilier judeţean. Este autorul mai multor cărţi scrise în limba maternă.

 
Însă eu aveam să-l cunosc zilele trecute, la mai mult de şase luni de la moartea sa, prin intermediul unei schiţe de roman care nu a apucat să vadă lumina tiparului. Chiar dacă acţiunile descrise se petreceau undeva la începutul anilor 2000, cartea nepublicată a scriitorului ialomiţean rămâne una de actualitate. Autorul, la un moment dat un om avut, ajunge să doarmă la un adăpost social după ce pierde tot ce avea la jocuri electronice. Mulţumesc doamnei terapeut Nicoleta Stancu din Slobozia, cea care a avut amabilitatea să mi-o trimită în format electronic, eu la rându-mi confruntându-mă în această toamnă cu o acută dependenţă pentru cele care sunt denumite în cultura noastră populară, păcănele. 
Cele mai frecventate acum sunt păcănelele – adevărate droguri electronice, care fac din clienţii lor nişte morţi frumoşi cu ochii vii, nişte sclavi ai banului. Aşteptarea la coada speranţei în lumea păcănelelor este o aşteptare care doare, care îmbătrâneşte, care face omul egoist, care îţi reduce viaţa la cinci şeptari sau la şapte roşi şi o neagră şi-alte trei roşii…
Spre ruşinea mea, am devenit parte a lumii celor care rătăcesc în căutarea celor „5 şeptari”. Un flagel care loveşte indiferent de pătură socială, pregătire sau aspiraţii, care se reduc la una singură: câştigul financiar fără muncă. De altfel, într-o Românie tot mai polarizată social, marile satisfacţii dobândite prin muncă se lasă aşteptate-  au devenit simple şi clişeice vise umede pentru proletari.
 
Un intelectual ar trebui să meargă la bibliotecă şi să fie un maestru al menţinerii armoniei în familie. Alt vis umed- ce te faci cu drumul la bibliotecă, presărat cu săli de jocuri, poziţionate strategic între bănci cu ATM şi case de amanet?  
Încercaţi să faceţi un inventar la ceea ce se câştigă în raport cu ceea ce se pierde. Tare sunt curios, mi-aş dori să cunosc un individ care se simte liniştit, îndestulat, fericit, folosind banii câştigaţi la jocurile de noroc - bani bolnavi, dacă îi pot numi astfel! 

Există o speranţă: o industrie din ţara asta chiar funcţionează


Cartea domnului Ialomiţeanu este inspirată din cazuri reale- fapte care frizează ridicolul constientizat, dar accepat cu resemnare. O incursiune în lumea întunecată a jocurilor electronice, apologie a dezumanizării acceptate tacit de statul român datorită veniturilor generoase produse de singura industrie funcţională şi profitabilă la momentul actual. Ţările civilizate au învăţat lecţia de mult timp. Acolo, industria jocurilor de noroc a devenit strict reglementată şi controlată de stat. S-a ales asta în loc de devianţă şi destrămarea a zeci de mii de familii. Noi, rămânem libertarieni care susţinem „familia tradiţională”. Breaking News- ca o coincidenţă nefastă, în timp ce scriu aceste rânduri, rulează la Antena 1 o ştire despre un tip care a facut nasoale după ce a pierdut toţi banii la păcănele.
 
Ştirile din cartea acestuia sunt de acum vreo 15 ani. Nu s-a schimbat absolut nimic. O generaţie nouă îşi cheltuie banii pe care nu-i are în cazino-uri şi săli de jocuri electronice. Un stat care îţi oferă cea mai şubredă plasă de siguranţă pavează cu o iresponsabilitate crasă drumul spre eşec. Aveţi guvern nou? Nu o să se schimbe nimic. Deficitul bugetar se poate acoperi cu banii lor. Păi dacă eşti fraier!
 
Ataşez în finalul acestui articol una dintre povestirile autorului ialomiţean din romanul rămas nepublicat,
 „Profesorul de păcănele”. Totul este 100% real. Aşa ceva a fost posibil în România.
 

Profesorul de „păcănele”


La început, cursurile se ţineau într-o încăpere, undeva, la marginea oraşului. Nu exista vreo legislaţie care să reglementeze, să avizeze existenţa unor astfel de cursuri.
 
În orăşelul de munte, turiştii curioşi, puteau citi, la intrarea în motel: „S.C. Speranţa Baht organizează, zilnic,între orele 24,00 şi 02,00 – timp de trei zile, cursuri de iniţiere, dar şi perfecţionare în jocurile electronice. Taxa de înscriere – 300 RON. Cei interesaţi pot plăti taxa la recepţie. Participarea la cursuri se face numai pe baza chitanţei”.
 
În joia aceea, spre noapte, profesorul a intrat în sala de cursuri, curios să vadă numărul de înscrişi, „noctambulii”.  Sala, cândva, fusese un separeu destinat notabilităţilor comuniste. Făcuse şi el parte, pe atunci, din Consiliul Popular al orăşelului de munte, ca secretar. Deşi profesor de matematică, era un comunist înfocat, notoriu, odată ce a intrat în partid.

          O modalitate de a arăta ceea ce a făcut, printre altele, libertatea şi democraţia de după Decembrie 1989, era tocmai predarea acestor cursuri. Încerca să demonstreze , să arate viciile ce au cuprins societatea, în special pe tineri…

          Cândva, profesorul, visa să devină primar!

          Cu aceste gânduri a intrat profesorul în încăperea ai căror pereţi, fuseseră martorii unor scene ce se întâlnesc, mai ales, în filmele porno sau horror…

          - Nu ştiu cum să vă întâmpin, vă salut pe toţi! Bine aţi venit!– zise profesorul, care a şi numărat dintr-o privire 15 insomniaci. Unii păreau cunoscuţi, alţii, amatori să plece de-acasă pentru a combate plictiseala sau să fugă de gura nevestelor, a soacrelor. Câţiva erau amatori de cunoştinţe în vederea căsătoriei, alţii, aventurieri. A spus:

          - Începem cursul, vă rog să notaţi.

          Jocurile de noroc au existat odată cu desfiinţarea trocului, deci nu se punea problema banilor. Se făceau schimburi. Un exemplu care-mi vine acum în minte: o blană de urs pentru peşte! Sunt sigur că aţi înţeles.Mai târziu, jocurile de noroc pe bani au sporit.

          Aş vrea să vă aduc aminte… amfora, vasul acela grecesc, ce are un desen reprezentat de doi jucători de zaruri…

          - Da, da, dom’profesor! Mi se pare că era vorba de Patrocle, prieten cu Ulise. Războiul troian…

          - Foarte bine, foarte bine – răspunde profesorul celui care intervenise, un bărbat care lucra, ca inginer IT, la o mare companie de computere.

          Toţi cei care s-au înscris la cursuri aveau studii superioare, era una din condiţiile eliminatorii!

          De-a lungul timpului au apărut jocurile cu cărţi, rişca…

          Da, da…nu râdeţi!

          Pentru a înlătura măsluirea zarurilor, folosirea monedei cu „două luaturi”- monede pilite şi lipite care arătau numai „luat-pajura”, s-au inventat jocurile electronice.

          Chiar dacă nu simţi senzaţia dată de răsfiratul cărţilor, precum răsfiratul părului femeii dorite, pokerul electronic te scuteşte de teatrul pe care trebuie să-l joci cu cărţile, la poker, joc în care partenerii îşi studiază mimica, gesturile, orice tresărire a muşchilor feţei, ochii…

          La „păcănele”, singur îţi faci norocul, cum se spune.

          Trebuie să aveţi în vedere următoarele:

          - alegerea unui aparat la care s-au jucat sume demne de luat în seamă; aici intervine relaţia cu supraveghetoarea sălii de joc.

          - selecţionarea unui joc care să-ţi „gâdile” ochii intr-un mod plăcut.

          - funcţie de sumele pe care le aveţi la dispoziţie, trebuie să alegeţi stilul de joc: agresiv, cumpătat, cerebral sau la voia întâmplării.

          - până în 500 mii lei vă recomand să jucaţi agresiv, să „daţi în pariu”, miza fiind de „50”, asta dacă aveţi nevoie de un câştig care să vă ajute la ceva anume.

          - dacă veniţi la sală să treacă vremea, nu intraţi la cârciumă, adoptaţi stilul „la ciupeală”. Miza, maximum „20”, înseamnă să daţi în taste rar, cu gândurile aiurea!

          - dacă jucaţi sume mari, pentru a câştiga sume mari care să vă ajute să ieşiţi dintr-un impas, jucaţi cerebral; fiţi foarte atent la frecvenţa repetării lanţului de „roşii” sau „negre”.

          - distracţie, pur si simplu?Atunci vă sfătuiesc să lăsaţi hazardul, ca jocul întâmplării să-şi facă efectul! Poţi avea norocul începătorului şi să prinzi „şeptari” sau 3-4 pariuri a 15-45 jocuri gratuite.

          De reţinut!

          Există un „Centru” de unde se contabilizează totul. Jocurile electronice de noroc nu sunt chiar de…noroc.

          Schimbarea locului de joc este necesară de cele mai multe ori.

          Voinţa este cea care vă ajută să dovediţi că nu sunteţi victimă a jocului de păcănele.

          Dacă din varii motive paşii vă poartă către sălile de jocuri electronice, nu uitaţi nici o clipă că omul a creat aparatul, ci nu aparatul pe om!

          Intervenţii

          Cei 15 cursanţi au ocupat un întreg sector, cu săli de jocuri.

          La un semn, fiecare au accesat jocul „poker”. Discutau între ei, fiecare se făcea auzit în ambele extreme ale lanţului de jucători.

          - Cum e, colega? – întreabă cel care juca pe sume mari, pe cel care juca pe 500 mii.

          - Pe dracu! Joc pe „20”, nu ai cum să te aştepţi să câştig. Deşteptul de profesor a uitat să ne precizeze rolul răbdării, chiar dacă vrei doar să-şi petreci timpul.

          Doamna cu şepcuţă, greu de recunoscut ca femeie, intervine cu dispreţ:

          - Lăsaţi-o măi, colega, mai uşor cu jocul  „să treacă vremea” sau „să mă delectez”! Nu există! Toţi care vin să joace, vin să câştige!...Pe asta se bazează psihologia jocului, a siguranţei capitalului investit de către patroni. Întotdeauna trebuie să existe şi pierderi. Profitul există, indiferent de cât de „docţi” sunt jucătorii, indiferent de sfaturile primite sau de „păţaniile” trăite!

          Unul din cei care jucau cerebral, făcuse un semn care aduse în preajma sa o parte din cei 15 „noctambuli”.

          - Au venit trei roşii! Dacă-l ascultăm pe profesor, ar trebui să dăm până la şapte roşii, apoi neagră, şi tot aşa…

          - Apasă, colega! – auzi doamna cu şepcuţă, care, în loc de tasta pe „roşu”, a apăsat pe cea de „negru”, apăsare norocoasă.

          - Ce dăm acum?

          - Aş zice să dăm, alternativ, roşie-neagră-roşie, trei mâini.

          Toţi au fost de acord. Au ajuns la 10 milioane lei.

          - Bagă-n casă!

          - Am înţeles. Sunt banii tăi. Eu aş mai fi dat…

          - Oameni buni ! De ce ne-am dus noi la mincinosul ăla, cu gogoriţele lui, aşa zise, ştiinţifice, rodul calculului probabilităţilor?

          Femeia a intervenit, scoţând în evidenţă profesia pe care o stăpânea, psihologia:

          - Dragii mei colegi, vreau să vă spun că omul, atunci când se află în impas, când trebuie să-i reuşească ceva, cheamă în ajutor pe Dumnezeu sau se minte pe el însuşi. Aceasta este minciuna utilă, minciună care a fost valabilă şi-n cazul nostru, la aceste cursuri, cursuri a căror nulitate am simţit-o toţi, de la început. Este adevărat, aşa cu vă spuneam, că jucăm ca să câştigăm, dar, în cazul meu, nu este dominanta gândirii mele.

          - Măi, doamnă! Să le lăsăm dracului de explicaţii alambicate, şi să-i cerem profesorului banii înapoi! – răspunde unul din colegi

          - De acord, se auzi replica majorităţii.

          Unii au tăcut, era clar că, în cazul lor, funcţionau de minune sfaturile, atât de utile, ale lui dom’profesor.

          În cea de-a treia zi de curs, zece dintre cursanţi aveau feţe triste, cu priviri goale. Li se putea citi dezamăgirea, chiar amărăciunea!

          Inginerul IT zise:

          - Ne-aţi luat trei batoane degeaba! Ne-aţi dus ca pe oi!

          - Staţi liniştiţi, răspunde profesorul. Vă chem în ordine alfabetică, pentru a vă lua banii ănapoi.

           - De la cine?

          - Stiţi deja răspunsul. Cum, de la cine? De la cei 5 bărbaţi norocoşi, pe care-i rog să ne spună, câţi bani au câştigat?

          - Pardon, este şi o doamnă printre noi.

          - Cer scuze, nu am observat-o…Aaaaa! Doamna cu şepcuţă. Vă rog, doamnă, spuneţi,  că doar nu vi-i luăm! E vorba să restituiţi 6 milioane! Zece dintre voi au pierdut, deci 30 milioane. Revin câte 6 milioane, contribuţia dv., a celor care aţi câştigat şi cu ajutorul…meu!

          - Păi…cum vine asta? strigară câţiva dintre cursanţi

          - Nu vine! Există! – răspunde profesorul. Sau ar trebui să existe, deoarece jucătorii dintr-o sală au aceleaşi posturi: perdanţi sau câştigători! Omul, în existenţa sa dată de societatea pe care o trăim cu toţii, în democraţia aceasta care este ca o javră altoită cu jigodie, trebuie să fie solidar, chiar şi la pierdere…

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

aglaia vāsîi
11.12.2019, 02:07:06

Comentariu considerat abuziv.

aglaia vāsîi
11.12.2019, 05:41:36

Comentariu considerat abuziv.

aglaia vāsîi
11.12.2019, 06:07:09

Comentariu considerat abuziv.