„Eu sunt mai bun decât alţii!”, o eroare de gândire tipică politicienilor şi şoferilor

Deşi promovată de către susţinătorii psihologiei pozitive, supraîncrederea nu este benefică pe termen lung, această eroare fiind o calibrare eronată a probabilităţilor subiective. Această eroare de gândire este o predispoziţie cognitivă, în care indivizii suferă de o superioritate iluzorie, presupunând că abilităţile lor sunt superioare, în realitate ele fiind obişnuite.

Aşadar, ce se întâmplă atunci când suntem supraîncrezători? De cele mai multe ori luăm decizii proaste, care se bazează pe informaţii inadecvate şi pe strategii decizionale ineficace. Motivul pentru care tindem să fim supraîncrezători este pentru că preferăm să nu ne gândim că noi putem comite greşeli („ca mine nu conduce nimeni”, „am timp să îl depăşesc pe ăsta din faţa mea, nu vede ce maşină am?” sau, adaptat discursului politic actual: „par popular, deci sunt cel mai bun”).

Nu de puţine ori însă, oamenii supraîncrezători sunt priviţi cu admiraţie. Liderii corporaţiilor, preşedinţii de ţări sau de partide emană supraîncredere prin toţi porii. Este încrederea lor bazată pe ceva real sau este o superioritate iluzorie?

De unde vine încrederea în sine? Un răspuns ar fi: încrederea în propriile abilităţi (reale sau nu), un sentiment de siguranţă a lucrurilor care se întâmplă, sentimentul de control al mediului sau al celorlalţi şi îndrăzneala.

Cât de ancorate în realitate sunt aceste senzaţii de certitudine? Uneori ele au baze reale, alteori însă nu. Atunci când bazele reale nu corespund nivelului de încredere, ia naştere supraîncrederea, uneori cu efecte nedorite.

Să exemplificăm. Un lider de partid, în gândirea căruia s-a strecurat o eroare de gândire cu efect de supraîncredere, poate lua decizii greşite, subestimând adversarul şi supraestimandu-se pe sine. Un efect direct al acestei erori este cel numit „eu sunt mai bun decât media”,  unde 93% dintre şoferi, de pildă, cred că sunt mai buni decât media, 94% dintre profesorii de facultate cred că abilităţile lor sunt mai bune decât cele ale celorlalţi profesori, 80% dintre studenţi cred că sunt mai deştepţi decât colegii lor şi aşa mai departe. Toate aceste rezultate contrazic realitatea statistică. Din punct de vedere statistic, numai 50% dintre oameni pot fi peste medie şi numai 50% pot fi sub medie. Totuşi, în mod semnificativ, mai mult de 50% (adică de jumătate) dintre oameni, în general, au tendinţa de a se autoevalua ca fiind peste medie, în ceea ce priveşte caracteristicile pozitive.

Este clar că nu putem fi toţi mai buni decât media, deci, realistic vorbind, supraîncrezătorii, politicieni sau simpli şoferi teribilişti, care se cred Schumacher, sunt mai aproape de medie decât îşi doresc să fie.

De obicei, supraîncrezătorii au răspunsuri standard: „totul e sub control”, „mă ocup eu de tot”, „totul se va rezolvă”, „ştiu ce fac tot timpul”, „nu se poate să nu ştii/să nu poţi”.

Ba da, se poate să nu ştii, să nu poţi, să nu te poţi ocupa de tot, să nu rezolvi nimic, dar mai ales să nu ai nimic sub control.

Această eroare de gândire este specifică însă majorităţii, statisticile spunând că aproape noi toţi (ţineţi minte, 93%) ne considerăm mai buni decât media de 50%, în multe aspecte. Probabil că în acest moment, chiar vă gândiţi că sunteţi un şofer mai bun decât ceilalţi. Problema este că şi ceilalţi gândesc că sunt şoferi mai buni decât dumneavoastră, adevărul aflându-se undeva la mijloc, noi nefiind atât de buni pe cât ne place să credem.

De ce suntem totuşi predispuşi la astfel de erori? Un răspuns ar fi că atunci când oamenii gândesc pozitiv despre ei înşişi şi se agaţă de iluzia de control şi de credinţa într-o superioritate falsă este pentru că acest mecanism cognitiv îi ajută să facă faţă şi chiar să prospere în anumite împrejurări.

Până de curând se credea că o viziune optimistă, confidentă asupra vieţii este corelată cu rezultate mai bune, însă, în ultimul timp, cercetătorii au început să privească cu precauţie această abordare supraîncrezătoare care frizează uneori naivitatea.

Un optimism fără margini şi încrederea nelimitată că tu faci parte dintre acei 93% dintre şoferii grozavi se pot termina cu un adevărat şoc atunci când lucrurile nu merg deloc bine. Probabil că dacă îi întrebăm pe cei care merg cu peste 160 km/h şi care s-au izbit frontal de alte maşini vor spune că au crezut că pot intra la timp în coloana de maşini, că au avut timp să depăşeasca şi că, în fond, ei sunt şoferi foarte buni, poate chiar mai buni decât ceilalţi (care e şansa să fie dintre cei 7%?). Din nefericire, cei mai mulţi nu mai pot răspunde, dar este cert că nu dintr-un sentiment de nesiguranţă s-au aventurat într-o astfel de eroare de gândire, ci din supraîncredere.

O persoana care gândeşte, de cele mai multe ori, că lucrurile vor fi bine, va fi mai puţin pregatită atât psihic, cât şi fizic şi va experimenta o stare de stres mai ridicată atunci când ele nu vor merge aşa cum şi-a închipuit persoana. De pildă, pacienţii care au avut fantezii despre o recuperare nedureroasă în urma unei operaţii s-au recuperat mai greu decât cei care au avut previziuni mai realiste despre nivelul de durere.