Oare îţi trebuie imperativul „trebuie“?

Imperativul „trebuie“ e de dorit  să dispară din viaţa noastră

Un virus mic, de doar câtiva biţi, abia perceptibil, ne infestează vieţile, acţionând la nivel software prin suprascrierea programelor,cât şi la nivel hardware prin inducerea stării de oboseală şi consumând resurse: capacitatea de a te bucura şi de a fi fericit.Tu ai fost infestat?

Un virus mic, de doar câţiva biti, care se instalează singur, fără voia noastră, ne afectează atât partea software cat si cea hardware şi îsi face tot mai des simţită prezenţa în viaţa noastră.

Abia perceptibil, fără să bagăm de seamăne ne infestează vieţile, acţionând la nivel software prin suprascrierea programelor cât şi la nivel hardware prin inducerea stării de oboseală şi consumând resurse: capacitatea de a te bucura şi de a fi fericit.

Cum funcţionează?

Simplu! Incepe să suprascrie liniile de comandă adăugând la începutul propoziţiilor o secvenţă abia perceptibilă: "Trebuie să...", mutând astfel toate acţiunile noastre sub imperiul imperativului.

Care sunt modalităţile prin care ne putem infesta?

De cele mai multe ori infestarea se produce prin contactul direct cu un alt user virusat. Începe să se instaleze undeva în mica copilărie atunci când părinţii încep să spună copilului: "Trebuie să faci la oliţă", "Trebuie să mănânci tot din farfurie", "Trebuie să iţi faci temele"...

Trebuie este un imperativ - presupune abdicarea principiului hedonic în favoarea impunerii.

Copilului îi place să se joace, nu să facă teme, să mănânce cand îi este foame şi nu să fie forţat. Timpul trece încetul cu încetul şi copilul vine în contact cu alţi adulţi infestaţi: domna învăţătoare care-i spune că trebuie să scrie "n" pagini cu liniuţe... şi uite-aşa, încetul cu încetul, până la vârsta de 18 ani, când se presupune că am devenit majori, ni s-a spus de câteva mii de ori cuvântul TREBUIE.

Şi toate acestea îmi aduc aminte de faptul că îmi povestea nu cu mult timp în urmă o pacientă în cadrul psihoterapiei de gup faptul că trebuie sa-şi ducă nepoţeii în parc. Sesizând imperativul o întreb:

- Să înţeleg că nepoţeii fiind mai energici vă obosesc?

- Nu, spune doamna, din contră este cea mai mare plăcere a mea!

- Păi atunci de ce folosiţi cuvântul trebuie? De ficare dată când o acţiune pe care o desfăşuraţi va fi făcută sub imperiul imperativului trebuie, va fi resimţită diminuat din punct de vedere hedonic, al plăcerii, deoarece mintea, la nivel inconştient, se va raporta la acea acţiune ca fiind făcută împotriva voinţei noastre. Prin urmare consumul energetic necesar desfăşurării acţiunii va fi mai mare iar plăcerea resimţită în urma finalizării acesteia va fi mai mică.

Nu ar fi mai frumoasă viaţa daca nu am mai funcţiona sub imperativul lui trebuie?

Dar cu ce putem să-l înlocuim?

Este simplu, există cuvinte ale motivaţiei pozitive care au mult mai multă putere: vreau, pot, doresc! Ce viaţă minunată am putea avea! Să nu trebuiască să mergem la serviciu, ci să ne dorim asta, pentru că job-ul ales ne reprezintă şi ne face plăcere să-l practicăm; să nu trebuiască să fim părinţi buni, pur si simplu să FIM prin iubirea noastra şi alegerile pe care le facem în viaţă; să nu trebuiască să învăţăm când putem să vrem sau să ne dorim asta!

Tu traieşti sub imperiul imperativului trebuie?

Aştept cu acelaşi interes comentariile voastre pro şi contra!

Pâna ne reîntâlnim vă urez să vă trăiţi viaţa frumos!