Psihiatru: „Am putea spune că este un fel de depresie sezonieră“. Cum scapi de astenia de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
femeile sunt mai vulnerabile în faţa depresiilor
femeile sunt mai vulnerabile în faţa depresiilor

Ziua s-a scurtat, lumina solară este tot mai puţină şi unii dintre noi se simt mai obosiţi şi mai lipsiţi de chef de viaţă. Dr. Cătălina Hogea, medic psihiatru la Clinica Neuroaxis, explică prin ce se caracterizează astenia de toamnă şi ce putem face pentru a scăpa de această stare.

Astenia de toamnă chiar există sau este doar un mit?

Astenia de toamnă este o manifestare care nu apare la toată lumea. Sunt persoane care sunt mai predispuse, mai ales cele care au în familie persoane cu diverse tulburări afective, depresie sau astenie.

Se caracterizează printr-o stare de oboseală, somnolenţă şi o scădere a chefului de a face lucruri. Persoana nu mai simte la fel de multă plăcere, apar manifestări fizice – cea mai frecevntă fiind durerea de cap – creşte apetitul alimentar, apar tulburări de somn – la unii cu insomnie, dar mai frecevnt cu hipersomnolenţă .

De aici, şi dificultăţile de a se mobiliza dimineaţa, de a se duce către serviciu, Am putea spune că este un fel de depresie sezonieră. Ca să se îndeplinească criteriile ar trebui ca aceasta să fie prezentă cel puţin trei ani la rând. De obicei, începe în prima lună de toamnă şi se încvheie în ultimele zile de iarnă. După care persoana îşi revine uşor-uşor, uneori fără niciun fel de intervenţie.

Putem spune că este un sindrom de adaptare?

Da. Sunt persoane care sunt mai sensibile. Noi locuim într-o zonă temperată. Lucrul acesta se întâlneşte, poate nu la fel de frecvent ca în ţările nordice, unde sunt foarte multe luni de iarnă fără lumină solară.

Acest lucru nu-l putem schimba. Ce putem schimba în toată această ecuaţie?

Să profităm de lumina solară, naturală, atât cât este posibil, chiar şi în zilele mai mohorâte. Foare mulţi dintre noi lucrăm în birouri, în spaţii închise. Ziua s-a scurtat, se întunecă devreme, când ieşim de la serviciu deja este noapte. Este de preferat să găsim o pauză – de masă, de exemplu – în care, pe cât posibil, să reuşim să stăm afară. Chiar dacă e înnorat, chiar dacă plouă, totuşi, există lumină naturală. Şi, dacă este posibil, cel mai bun remediu ar fi plimbările în aer liber, în timpul zilei. Măcar în zilele de la sfârşit de săptămână să încercăm să mergem într-un parc dacă nu putem undeva, în afara oraşului. Efectiv, să mergem pe jos în lumina naturală a soarelui. Mersul pe jos, alergatul sunt mijloace prin care noi, în mod natural, eliberăm serotonină.

Alimentele, suplimentele ne pot ajuta?

Alimentaţia contează foarte mult. Dacă e greoaie şi face digestia dificilă, ne va scădea foarte mult nivelul de energie, comparativ cu o dietă mai uşoară, compusă din legume şi fructe. Acestea din urmă ne dau energie şi ne luăm din ele şi aportul de vitamine, lucru care ne ajută să avem o stare fizică şi psihică mult mai bună.

Sunt categorii de persoane mai expuse?

Este o afecţiune mai frecventă la femei. Şi la persoanele mai predispuse la o stare de tristeţe, persoane cu antecedente depresive. Există nişte vulnerabilităţi genetice, nişte agregări familiale care ţin de temperament, de felul în care am crescut şi atunci, dacă ştim că suntem predispuşi sau am avut deja o toamnă în care am experimentat aceste simptome, e bine să ştim să prevenim lucrurile pentru sezoanele viitoare. Pe lângă lucrurile pe care le-am spus deja – alimentaţie şi exerciţii fizice – se pot administra şi suplimente alimentare stabilite de la caz la caz împreună cu medicul specialist psihiatru, în urma unui consult şi a unui set spedific de analize, în funcţie de ce alte afecţiuni există. În plus se poate apela la consiliere psihologică.

Iar în cazurile în care lucrurile ne afectază atât de mult viaţa e indicat să apelăm la un specialist. Pentru că, sunt într-adevăr şi cazuri care necesită tratament psihiatric, antidepresiv.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite