Sintagme ca „Luna cadourilor“ şi îndemnuri precum „Pregăteşte-ţi casa pentru magia Sărbătorilor“ sunt mesaje transmise de industriile din spatele Sărbătorilor de iarnă care ajung să ne apese şi să ne declanşeze emoţii negative, chiar depresie, spune psihoterapeuta Bogdana Bursuc.

De cum începe luna decembrie, nu numai magazinele de bunătăţuri şi de cadouri se umplu de cumpărători, ci şi cabinetele de psihoterapie se umplu de români care caută ajutor pentru a se putea bucura şi ei de Sărbătorile de iarnă „ca toţi ceilalţi“. Depresia de decembrie nu e un mit, a constatat psihoterapeuta Bogdana Bursuc, după numărul mare al celor care se programează în această perioadă la consultaţii la cabinetul ei de la etajul al doilea al unei case vechi din centrul Capitalei. După un an greu, în care ne-am confruntat cu nenumărate greutăţi, poate chiar eşecuri, Crăciunul şi Revelionul ajung să fie nişte poveri în plus pe umerii noştri, mai ales dacă ne lăsăm ademeniţi în capcanele lui „trebuie“, spune specialista.

„Weekend Adevărul“: Aveţi multe consultaţii în această perioadă?

Bogdana Bursuc: Da, în luna decembrie sunt multe programări. Vin mai ales persoanele care au trăit sau trăiesc pierderi. Pierdere înseamnă, de exemplu, că o persoană este singură, deşi şi-ar fi dorit să aibă o familie, să fie împreună cu cineva. Vin persoanele cărora le-a murit cineva drag pe parcursul anului şi este primul Crăciun trăit fără persoana respectivă, cele care au trăit un divorţ, care retrăiesc ideea marii schimbări ce tocmai a avut loc în viaţa lor. În plus, este vorba despre cei care au mai suferit depresii. În cazul lor, starea negativă se accentuează din pricina presiunii că trebuie să se simtă într-un anume fel în această perioadă.

Toată lumea e fericită, numai noi nu

Deci este reală depresia aceasta de Sărbători?

Depresia de Sărbători este un fenomen real, care apare foarte frecvent şi este descris din ce în ce mai mult în literatură. De fapt, de vină este atmosfera de Sărbători, care pune presiune pe noi. În sensul că de Sărbători ar trebui să fim cu familia, să avem „Sărbători fericite“. Adică noi trebuie să ne simţim fericiţi. Or, acum mulţi dintre noi sunt într-un moment de vulnerabilitate sau într-un moment în care viaţa nu arată aşa cum şi-ar fi dorit, într-un moment în care se simt mai puţin în formă, mai puţin entuziasmaţi şi mai puţin plini de energie pentru Sărbători. Şi ce se întâmplă? Ne confruntăm cu o neputinţă de a respecta această recomandare de „Sărbători fericite“ şi de a răspunde aşteptărilor pe care ceilalţi le au de la noi. Apare inclusiv o neconcordanţă cu aşteptarea noastră. Pentru că, bineînţeles, fiecare dintre noi şi-ar dori să fie fericit de Sărbători.

Ne ajută sau, mai degrabă, ne fac rău îndemnurile de genul „Bucură-te de magia Sărbătorilor“? Cum ne influenţează reclamele şi industria Sărbătorilor de iarnă?

Industria prezintă Crăciunul ca pe o sărbătoare magică, în care dorinţele se împlinesc, te apropii de cei dragi. Dar unii dintre noi ajung să constate că, de fapt, Crăciunul ăsta nu e nicio magie, ba, din contră, e ceva problematic. Reclamele de tipul „Sărbătorile miros a cafea X“ sau „Pregăteşte-ţi casa pentru magia Crăciunului cu decoraţiuni de la magazinul Y“ sunt nişte capcane. Dacă ne lăsăm prinşi în astfel de capcane, atunci cu siguranţă Sărbătorile vor fi o perioadă foarte grea, în care avem de cumpărat o grămadă de lucruri, avem de făcut o sumedenie de pregătiri, îi avem pe toţi ceilalţi care vin în vizită pe cap. De fapt, răspundem tuturor acestor presiuni încercând să facem cât mai mult, cât mai bine. Până la urmă, vom observa consecinţele presiunilor şi poverilor Crăciunului după Sărbători. Vedem că am cheltuit prea mult, că am mâncat prea mult, că ne-am îngrăşat, că am băut prea mult, că
ne-am mişcat prea puţin... 

În plus, cred că aceste reclame creează un set de valori al Sărbătorilor...

Exact! Şi-atunci, diferenţa dintre cum ar trebui să arate Sărbătorile şi cum le percepem de fapt ne face să ne simţim inadecvaţi, necorespunzători. Să considerăm că n-am fost sau că nu suntem în stare să fim ca toţi ceilalţi, că toată lumea e fericită, numai noi nu suntem, că toată lumea are o familie cu care petrece, numai noi nu, poate. Ajungem să percepem Crăciunul ca pe un eşec personal şi ca pe o presiune suplimentară. Atunci începem să ne concentrăm mai ales pe această inadecvare, să facem eforturi să schimbăm situaţia. Şi de-aici apare mai multă deprimare. Este ca o spirală descendentă: cu cât încerc mai mult să schimb o stare emoţională şi nu o accept, cu atât ea se intensifică. Noi, în termeni de specialitate, spunem că apar aşa-numitele emoţii secundare. Adică, de exemplu, sunt deprimat şi sunt deprimat că nu-mi trece deprimarea. Sau sunt supărat şi sunt supărat pe mine că nu pot face ceva să-mi treacă supărarea.

Trebuie să facem diferenţa dintre tristeţe şi depresie. Dacă starea de tristeţe durează mai mult de două săptămâni, dacă eşti lipsit de energie, eşti obosit, nu ai chef, nu ai nicio bucurie, nu mai simţi plăcere în nimic, nu mai dormi sau dormi excesiv, atunci e o problemă medicală serioasă.

Se manifestă deosebit?

Se manifestă ca depresia, în general. Adică încep să mă gândesc foarte mult la greşeli, la ce-am făcut rău, îmi pun în fel şi chip întrebarea „de ce?“: „De ce nu sunt în stare?“, „De ce mi se întâmplă mie?“, „De ce nu-mi trece odată starea asta?“. Apoi, încep să am tot felul de comportamente de izolare, în ideea să nu mă vadă oamenii că sunt aşa, ce rost are să mă mai duc în oraş, că şi-aşa am plâns toată ziua...

Şi ce e de făcut?

Cu emoţiile nu putem să luptăm în mod direct. Adică mă simt într-un fel şi fac ceva rapid cu mine ca să schimb situaţia. Lupta în mod direct înseamnă, de fapt, o distragere a atenţiei de la emoţii, un consum de alcool, jocuri care să ne ţină ocupaţi sau o forţare, care este superficială. Şi atunci, în realitate, când avem o stare emoţională negativă, cea mai bună reacţie este, în primul rând, să ne permitem să o avem. Pentru că starea emo-
ţională nu este problema. Ea este, practic, un semnal de alarmă că în viaţa noastră ceva nu este bine pentru noi. Şi o serie de nevoi ale noastre nu sunt satisfăcute. Deci emoţia nu este niciodată problema. Problema e problema.

Mai concret?

În primul rând, trebuie să ne dăm seama care este semnalul de alarmă pe care această stare emoţională îl trage.
Şi-anume, care sunt lucrurile care ne lipsesc cu adevărat sau pe care le-am pierdut sau care sunt lucrurile pe care ni le-am dori cu adevărat şi nu le avem. Astfel încât să putem face un plan de bătaie pentru anul care vine. Un alt lucru esenţial este să ne facem un program zilnic. Adică să avem o structură a activităţilor. Cu cât stăm mai mult şi nu avem o activitate, cu atât mintea noastră procesează mai mult şi mai negru lucrurile şi starea noastră emoţională devine mai proastă. Dacă avem anumite activităţi, automat conţinutul nostru mental se schimbă, pentru că procesăm ceea ce trebuie să facem. În felul ăsta se schimbă şi dispoziţia emoţională.

Cam care ar fi aceste activităţi? Există recomandări în acest sens?

Cea mai bună activitate pentru starea de deprimare este exerciţiul fizic. Ori organizat, în sensul că mergi la sală, că alergi sau mergi într-un ritm alert în parc, ori, pur şi simplu, faci curăţenie sau dansezi în casă. Foarte important este, de asemenea, ca una dintre aceste activităţi fizice să-i implice pe ceilalţi. Ideal ar fi să avem activităţi împreună cu un prieten. Sau, pur şi simplu, să mergem la colindat la toţi cei pe care-i cunoaştem.

Ar trebui să învăţăm că merităm să ne simţim bine, cu toate că sunt lucruri nefăcute, neterminate şi aşa mai departe.

Asta cu condiţia să te poţi automotiva să ieşi la colindat...

Da, fiecare după posibilităţi, după resursele care i-au rămas în această perioadă.

„Perfecţionismul, duşmanul Sărbătorilor“

Care sunt cele mai importante greşeli pe care le facem şi care ne fac depresivi în această perioadă?

O greşeală care apare de foarte multe ori este că noi facem în special lucrurile
care „trebuie“ făcute până de Crăciun. Şi ne umplem de o grămadă de activităţi care trebuie duse la îndeplinire – de la cumpărături, la cadouri, la curăţenie şi gătit cozonaci – şi nu mai facem activităţile care ne fac bine nouă personal. Astfel încât, atunci când vine Crăciunul, deşi avem tot ce ne trebuie, nu ne mai putem bucura. Pentru că suntem epuizaţi fizic şi mental de stresul de zi cu zi şi, în plus, de toate pregătirile premergătoare.

Păi, şi ce să facem? Să nu mai facem curăţenie, să nu mai facem cumpărături?

Ba da, dar dacă te gândeşti, de fapt, o să constaţi că există nişte pretenţii legate de Crăciun şi de Sărbători în general, că trebuie să le aşteptăm într-un anume fel. Pretenţii care nu sunt neapărat ale noastre, ci ne sunt cumva impuse. Ca şi cum, dacă nu avem curăţenie perfectă, toate cumpărăturile perfect făcute, cadouri nu ştiu de care, Crăciunul nu mai vine, îl ratăm. Perfecţionismul este,
de fapt, un mare duşman al Sărbătorilor şi-al bucuriei. Pentru că ne rămân mult prea puţină energie şi prea puţin suflet ca să ne putem bucura. Atunci, e foarte important să încercăm cumva să flexibilizăm aşteptările şi pregătirile de Crăciun. Sau, dacă vreţi, să le facem nu 100%, ci 90% sau chiar 80%. Vom avea bucuria de a descoperi că, în realitate, Crăciunul vine şi noi petrecem foarte bine chiar dacă e ceva neterminat, chiar dacă n-am făcut cozonaci, chiar dacă e ceva ce am pierdut din vedere. E important, deci, pentru gospodine mai ales, ca ele să reuşească să exerseze aceste unităţi de măsură ale imperfecţiunii. Adică să facă de mâncare 80% din cât îşi propun, de exemplu.

„Când cineva suferă emoţional, nu încerca să-i elimini durerea“

Dacă avem un apropiat deprimat în această perioadă, cum îl ajutăm să iasă din starea de tristeţe, să se bucure de Sărbători?

Dorinţa tuturor în momentul în care vedem pe cineva că suferă este să-l facem să nu mai sufere. Şi asta ni se trage cumva de la partea sănătăţii fizice. Atunci când ai o problemă de sănătate fizică este necesar să intervii rapid şi să rezolvi problema care poate afecta supravieţuirea. La sănătatea emoţională, regulile sunt diferite. Când cineva suferă nu este obligatoriu şi nici urgent ca eu să intervin în a-i elimina durerea. Pentru că nu fac altceva decât să invalidez persoana respectivă. În momentul în care îi recomand cuiva care este trist: „Hai, nu mai fi trist! Hai să mâncăm o prăjitură şi să ne distrăm“, mesajul pe care persoana respectivă îl primeşte este că emoţia ei este inadecvată. Iar emoţiile noastre ne arată ce este important pentru noi, ce ne dorim, ce avem nevoie... Şi-atunci, dacă mi se spune că n-am de ce să fiu trist, că ar trebui să-mi treacă, primesc o invalidare la adresa mea ca persoană. Percep atunci că nu e bine ce gândesc, ce simt, ce e important pentru mine. Este deosebit de dureros acest mesaj, nu este deloc un sprijin pentru cei care suferă emoţional.

Avem nevoie de relaxare şi de grijă autoadresată zilnic. Nu funcţionăm pe datorie. Nu mâncăm sau dormim doar o dată pe lună.

Cele mai bune replici

Dar ce ar fi bine să facem?

În niciun caz nu trebuie să le spunem să nu mai fie descurajaţi şi trişti sau să le oferim contraexemple, de genul: „Gigel a trecut printr-o situaţie mai grea decât tine şi uite-l cum iese în cluburi în fiecare seară“. Asta este şi mai problematic, te minimizează. Adică tu nu ai o problemă importantă, ar trebui să treci peste ea. O persoană deprimată va avea o stare mai accentuată de neputinţă şi de eşec în această situaţie, spunându-şi că ar trebui să simtă şi să reacţioneze altfel. Revin ideile „nu sunt bun de nimic, nu-s în stare de nimic, îi dezamăgesc pe cei din jur“. Cel mai uman mijloc de a ajuta o persoană care suferă astfel este, deci, să-i onorezi suferinţa.

Cum adică?

Adică să-i permiţi să sufere. Replicile cele mai bune pentru a face asta se încadrează în ceea ce noi, psihoterapeuţii, numim validare emoţională. Aceasta se face în câţiva paşi: „Observ că eşti trist, supărat, nemulţumit, dezamăgit, disperat“, „E normal să te simţi aşa“, „Cu siguranţă, multă lume, dacă ar fi în locul tău, dacă ar trăi ce trăieşti tu, s-ar simţi la fel“, „Are sens să te simţi aşa, fiindcă arată care sunt nevoile tale“, „Spune-mi ce-aş putea face pentru tine“. Cel mai bine ştie ce i-ar prinde bine persoana care, de fapt, este în suferinţă şi nu noi. Noi, de foarte multe ori, propunem soluţiile care nouă ne-ar prinde bine. De exemplu, să stea cineva cu mine şi să mă bată pe umăr. Dar poate celeilalte persoane îi prinde bine un moment de singurătate sau să vorbească despre asta. Deci dacă vrem să ajutăm pe cineva, o putem face dacă nu accentuăm şi noi, suplimentar, presiunea pe care Crăciunul o pune: să-i cerem să-şi schimbe starea emoţională, să se simtă altfel. 

<strong>„Avem nevoie de obiective observabile şi măsurabile“</strong>

De ce Sărbătorile de final de an ne predispun mai degrabă la depresie decât restul?

Luna decembrie este şi luna bilanţurilor. Oamenii încep să calculeze ce-au realizat pe parcursul anului. Şi, cel mai frecvent, văd ce n-au realizat. O listă lungă cu ce ţi-ai propus şi n-ai reuşit îţi dă un sentiment de eşec, de neîmplinire, de nemulţumire. Dacă stai să te gândeşti prea mult la „ce fraier am fost“, „dacă aş fi reuşit să fac asta...“, atunci clar că ajungi să-ţi deteriorezi starea emo-
ţională şi chiar să te deprimi.

Şi ce ar fi indicat să facem? Să ne facem celebra listă de rezoluţii pentru anul care vine?

Da, dar şi aici o altă capcană în care mulţi dintre noi cad este că-şi fixează în acest sfârşit de an nişte obiective mult prea mari. Adică ne facem, pentru anul care vine, o listă de dorinţe, dar nu de obiective tangibile. Şi e o mare diferenţă între ele. Dorinţa sună mai degrabă a filosofie de viaţă, decât a obiectiv realist şi tangibil. Aşadar, nu trebuie să ne facem o listă de dorinţe pentru anul următor, ci, mai degrabă, să stabilim o serie de obiective observabile, măsurabile. Nu neapărat obiectivul general, global.

Adică, de exemplu, nu ar trebui să-mi fixez ca obiectiv că la anul vreau să mă las de fumat.

Exact. OK, vrei să te laşi de fumat, poate fi şi ăsta un obiectiv, dar, pentru început, mai degrabă îţi fixezi obiective intermediare. De exemplu, stabileşte-ţi întâi să te informezi despre metode, despre medicamente, să mergi la o consultaţie, să întrebi şapte prieteni cum au reuşit, să-ţi faci un blog, nu ştiu. Nu-ţi poţi stabili ca obiectiv nici că la anul vrei să te căsătoreşti, dacă tu nu ai pe cineva lângă tine în acest moment. Pentru la anul poţi să-ţi stabileşti să ieşi mai mult în oraş, să întâlneşti cât mai multă lume. Asta este: 1 – observabil şi 2 – măsurabil. Adică poţi observa dacă faci sau nu faci chestia asta şi poţi măsura: ai ieşit de şapte ori până în februarie, deşi tot anul trecut ai ieşit numai de patru ori. La fel cu obiectivul „vreau să slăbesc“. Trebuie să-ţi notezi câte kilograme, până când, la ce ajutoare apelezi. Trebuie să fie ceva observabil şi măsurabil până la ţinta finală. Pentru că, de foarte multe ori, ne demotivăm tocmai pentru că nu avem la ce să ne uităm care să ne menţină motivaţia, să vedem că am reuşit să avansăm.