Taci!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum este momentul să taci. Rămâi locului, în iureşul creat de zgomote, dar cu tăcerea ta. Nu-ţi băga dopuri în urechi, nu te ascunde (n-ai unde să te ascunzi), nu te fofila, trebuie doar să taci.

Nu eşti specialist, doctor, expert, nici măcar un iniţiat. N-ai niciun motiv să vorbeşti, să-ţi expui teoriile, ipotezele, scenariile în legătură cu vreo conspiraţie criminală care destabilizează lumea, sunt o mulţime care-şi dau cu părerea (părereşti?, părerologi?) aşa încât, taci! Poţi să te limitezi la câteva răspunsuri: „Da“, „Nu“, „Mulţumesc!“. În lumea asta în care au explodat zgomotele, pe care mulţi o văd deja prăbuşită, răspunsurile tale nu se vor auzi. Nici nu urmăreşti să fii auzit, important este că ai aceste răspunsuri: „Da“, „Nu“, „Mulţumesc!“ Doar tu le auzi, sunt ale tale. În rest, taci!

Lasă-i pe alţii să vorbească. Sunt specialişti, doctori, experţi, iniţiaţi în domeniu. Ascultă-i ce spun. Judecă. Nu le da note după înfăţişare, nu băga în seamă bâlbâielile sau ezitările. Concentrează-te numai pe idei. Dacă ceea ce auzi sunt idei. În zgomotul trăncănelilor, asurzitor şi enervant, ideile sunt puţine. Zgomotul alimentează frica şi panica. Taci! Ideile cu adevărat valoroase nu le găseşti în hărmălaie şi panică. Aceasta ar fi izbânda ta, să rezişti fricii şi să taci. Să străbaţi deşertul spaimelor prin tăcere. Să nu te lamentezi, să nu clămpăneşti (ştii bine când baţi câmpii), să nu te plângi, să nu te revolţi pentru tot felul de futilităţi, criza e lungă, imprevizibilă, nemiloasă, taci! Nu există niciun buton şi niciun tablou de comandă la care să închizi zgomotul lumii. În schimb, zgomotul te înghite, te zăpăceşte, te loveşte în moalele capului, te trage la fund, asta numai dacă începi şi tu să vorbeşti, să te bagi în vârtejul vorbelor, ce naiba cauţi acolo?, ieşi afară, eşti penibil, caraghios, ieşi şi taci!

Lasă-i pe alţii să vorbească. Sunt specialişti, doctori, experţi, iniţiaţi în domeniu.

Taci şi aminteşte-ţi momentele grele din trecut, când ai vorbit, când ai „comunicat“, când ai plâns, ce risipă de energie, ce dezamăgire ai trăit, ce iluzie! Acum, tăcerea este cel mai bun prieten al tău. Prietenul tău de aur. Nu-l ştie nimeni. Nu-l împarţi cu altcineva. Nu trebuie să-l prezinţi gazdei care organizează o sindrofie (stare de urgenţă!) şi nici să te lauzi la telefon unui amic despre noul tău prieten, tăcerea. E tăcerea ta. Bei, mănânci şi trăieşti cu tăcerea ta. Nimeni n-o să observe, n-o să-ţi ceară socoteală, n-o să-ţi reproşeze că trăieşti cu tăcerea ta. Deci, nu trebuie să-i iei apărarea sau să te simţi vinovat. Asta nu înseamnă că eşti supărat pe lume, că este forma ta de protest, că vrei să te „diferenţiezi“, că eşti sărit de pe fix. Nu! Tăcerea e alegerea ta. Nu izolarea, nu fuga de responsabilităţi, nu evadarea, nu, e doar tăcerea ta. Oamenii nu mai au timp să observe, să judece, să gândească. Tocmai de aceea, este o vreme bună ca să taci. Totuşi, dacă „te mănâncă limba“, dacă nu mai poţi să suporţi o durere sau o criză fără s-o împărtăşeşti cuiva, atunci vorbeşte cu tăcerea ta. Şi apoi, taci!

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite