„Timpul este creier!“ Din ce în ce mai mulţi tineri sunt afectaţi de accidente vasculare cerebrale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii intervenţionişti avertizează că incidenţa accidentului vascular-cerebral a crescut în rândul persoanelor tinere. Această afecţiune este prima cauză de invaliditate şi a doua cauză de mortalitate în rândul populaţiei.

Unu din şase români va face pe parcursul vieţii un accident vascular-cerebral, potrivit unui studiu recent care analizează evoluţia bolii în România.
Studiile efectuate la nivel european de catre SAFE  - Stroke Alliance for Europe - arată că până în 2035 numărul europenilor afectaţi de AVC va creşte cu 34%, numărul celor care vor muri din cauza bolii va creşte cu 45%, iar al celor care vor trăi cu AVC ca boală cronică va creşte cu 25 %.

Un accident vascular cerebral –AVC- apare atunci când ţesutul cerebral este privat de oxigen şi nutrienţi din cauza întreruperii circulaţiei sângelui. Lipsită de oxigen, materia cenuţie moare după cateva minute şi nu mai poate fi recuperată niciodată. Deteriorarea sau moartea celulelor provoacă o simptomatologie clară în părţile corpului care sunt controlate de părţile creierului afectate de accidental vascular cerebral. Timpul este cel mai important în cazul pacientului care suferă un AVC, el având maximum 6 ore la dispoziţie să ajungă într-o unitate spitalicească pentru a fi tratat, astfel încât să i se salveze viaţa şi să rămână cu cât mai puţine sechele.
„Timpul este creier! Asta obişnuim noi, medicii, să spunem în cazul acestei boli dramatice. Fiecare secundă este vitală pentru creierul afectat de un stroke. Atragem atenţia asupra semnelor care anunţă apariţia unui AVC pe care fiecare om ar trebui să le recunoscă, ca să poată reacţiona aşa cum trebuie într-o astfel de situaţie şi să sune la Salvare imediat. FAST – acestea sunt literele pe care trebuie să le reţină toată lumea. Fiecare literă din acest acronim reprezintă un simptom care semnalează AVC-ul.  F este de la faţa căzuta şi asimetrică, A de la amorţirea braţelor şi a picioarelor, S de la stâlcirea sau sacadarea vorbirii, iar T vine de la timp, pentru că, atunci când un aparţinător sesizează simptomele, este timpul să sune la 112 imediat.”, avertizează dr. Lucian Marginean, medic primar radiologie intervenţională la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş.

Fiecare secundă pierdută înseamnă moartea celulelor nervoase

Potrivit medicului, timpul este esenţial în această ecuaţie medicală pentru că fiecare secundă pierdută înseamnă şi pierderea definitivă a unor celule nervoase şi, implicit, a unor funcţii importante ale organismului care scad funcţionalitatea lui generală, dar şi calitatea vieţii pacientului care supravieţuieşte în urma unui AVC.

Pacientul afectat de AVC devine confuz, are probleme de vorbire şi de vedere, tulburări de mers, de echilibru şi coordonare, respiră mai greu şi îşi poate pierde cunoştinţa. De cele mai multe ori, accidentul vascular cerebral este însoţit de cefalee bruscă şi severă şi de paralizia feţei, a braţelor şi picioarelor pe o parte a corpului.
În cele mai multe cazuri, din cauza lipsei de reacţie în timp util, pacienţii care suferă de AVC mor sau rămân cu invaliditate sau cu sechele majore care-i fac dependenţi de o altă persoană. Există şi cazuri fericite în care pacienţii ajung la spital în intervalul de timp recomandat de 6 ore, iar datorită intervenţiei neurologice viaţa lor revine la normal.

România are cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa

„În ultimii ani, România a făcut progrese în ceea ce priveşte intervenţia în caz de AVC, s-au deschis centre de tromboliză în toată ţara şi se practică procedurile de trombectomie mecanică în puţine spitale din România printre care Centrul de Excelenţă în Stroke din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti sau Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. Sperăm să putem să anunţăm în viitorul apropiat dezvoltatea domeniului radiologiei intervenţionale în România prin care să luptăm cel mai eficient cu efectele stroke-ului, aşa cum se întâmplă de mult timp în ţările din Occident”, subliniază dr. Bogdan Dorobăţ, medic primar radiologie intervenţională la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

România are cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa! „Patru români mor în fiecare oră din cauza AVC. În România, accidentul vascular cerebral reprezintă a doua cauză de mortalitate  - 21,64% şi dizabilitate - 11,34% cu un cost anual pentru statul român de aproximativ 657 de milioane de euro. Cheltuielile directe şi indirecte ajung să reprezinte aproximativ 0,4% din PIB”, potrivit preşedintelui SNRIR, prof.dr. Gheorghe Iana.

Pe 29 octombrie este marcată Ziua Mondială împotriva AVC-ului.

 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite