Unde ne mănâncă şi unde ne scărpinăm!

Suntem cu adevărat fericiţi?

Ai trăit vreodată acut sentimentul neîmplinirii şi senzaţia de nefericire? Care este tehnica ta de rezolvare atunci când te confrunţi cu astfel de trăiri? Fără să ne dăm seama uneori pasăm rezolvarea inconştientului apărând astfel refularea.

Povestea Osho că într-una din plimbările lui cu trenul prin Anglia stătea în compartiment cu doi englezi dintre care unul se scărpina cu mare ardoare în cot. La un moment dat ieşind pe culoarul vagonului împreună cu cel de-al doilea englez, după ce schimbă câteva vorbe de politeţe despre vreme, îşi permite să-l întrebe: - Nu te supăra că îndrăznesc să întreb... am văzut că prietenul tău se tot scarpină în cot. Are cumva psoriazis sau vreo altă boală de piele? - Nuuu, răspunde zâmbind englezul, are hemoroizi. Ştii... noi suntem englezi, iar pentru prietenul meu scărpinatul în cot este doar o refulare!

Suntem cu adevărat fericiţi?

În practica psihologică mă lovesc adeseori de sentimentul că ceva anume, nespecific, lipseşte... faptul că nu suntem fericiţi. Zeci de persoane sau cupluri vin la cabinet căutând soluţia cea mai potrivită pentru a ajunge să retrăiască sentimentele de fericire, de împlinire şi echilibru.

Ce este fericirea si de ce anume avem nevoie pentru a o atinge?

Poate că fericirea este dată de un cumul de mici momente, acţiuni şi cuvinte care toate adunate creează sentimentul că suntem fericiţi. Pare simplu dar în realitate continuăm să trăim senzaţia nefericirii atunci când una sau mai multe dintre cerinţele fericirii nu sunt îndeplinite. Mintea şi sufletul intră în conflict ceea ce şi cauzează suferinţa ce poate fi atenuată căutând o rezolvare la nivel conştient sau inconştient.

Refularea este una dintre modalităţile de rezolvare la nivel inconştient a conflictului.

Adeseori problemele din cuplu sunt refulate în activităţile de muncă, educaţia copiilor sau hipersocializare. Încercăm să ne distragem atenţia de la adevărata problemă focalizându-ne asupra carierei, petrecând timp suplimentar la muncă, încărcându-ne cu tot mai multe activităţi, căutând valorizarea pe care nu o găsim în cuplu în activităţile profesionale sau statusul social. Petrecem tot mai mult timp în exteriorul cuplului, socializarea devine uneori excesivă pentru a nu trăi stânjenitoarea ”tăcere în doi”.

De multe ori ne mutăm în mod exagerat atenţia asupra copiilor noştrii proiectând asupra acestora nerealizările sau frustrările noastre, trasându-le lor ca misiune de viaţă împlinirea obiectivelor pe care noi nu le-am realizat, împovărându-i adesea prea mult. Toate acestea sunt doar refulări, tehnici de distragere a atenţiei de la adevărata problemă fără a o rezolva cu adevărat.

Dacă ne ”mănâncă” în iubire de ce ne ”scărpinăm” în muncă sau educaţia copiilor? Speranţa ca acestea se vor rezolva de la sine fără nici un efort personal, că vor fi rezolvate de către altcineva sau refularea acestora nu va duce decât la amplificarea lor şi apariţia la un moment inoportun a conflictului. Poate este timpul să nu mai ignorăm adevăratele probleme şi să ne canalizăm atenţia pentru a găsi acţiunile concret-specific necesare pentru rezolvarea acestora.

Tu cum gestionezi astfel de probleme?

Aştept cu interes să discutăm împreună pe tema acestui subiect iar până la următoare reîntâlnire vă urez să vă trăiţi viaţa în ECHILIBRU!