Atunci când legile se bat cap în cap

Lungi şi întortocheate sunt, de obicei, căile prin care o lege devine practică. Acest principiu este valabil şi în cazul ordonanţei de urgenţă prin care guvernul român recunoaşte diplomele de specialist medical obţinute în state din afara Uniunii Europene (Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi SUA).

Măsura a fost luată în decembrie 2012 în mandatul fostului ministru al Sănătăţii Raed Arafat şi vine să contrabalanseze fenomenul emigrării profesioniştilor din sănătate. Ea se adresează atât specialiştilor români care au obţinut diplome în cele cinci state din afara UE şi doresc să se întoarcă în ţară, cât şi celor străini. În România, mai sunt 39.800 de medici cu liberă practică faţă de 55.000 în 1990, conform Colegiului Medicilor. Această statistică ne plasează pe ultimele locuri în clasamentele europene în ceea ce priveşte densitatea de medici la mia de locuitori.

Pentru moment însă, aplicabilitatea ordonanţei se află sub semnul întrebării. Şi nu doar pe motiv că normele de aplicare nu au fost încă aplicate, ci şi pentru că recenta ordonanţă se bate cap în cap cu  un alt act normativ.  Este vorba despre Hotărârea de Guvern 1282/2007, conform căreia pentru echivalarea unei specialităţi medicale, aplicanţii trebuie să promoveze examenul de rezidenţiat şi să treacă prin toate stadiile pregătitoare ale rezidenţiatului.

Practic, începând cu  data de 10 decembrie 2012, când noul act normativ a intrat în vigoare pentru aplicanţii care au obţinut diplome de medic specialist într-unul dintre cele cinci state, se aplică atât condiţiile Ordonanţei de Urgenţă, cât şi cele ale Hotărârii de Guvern. Fapt care a creat un paradox, în final niciunul dintre cele două acte normative neputând fi aplicate. Situaţia poate fi remediată fie de guvern printr-o altă Ordonanţă de Urgenţă, fie de Parlament prin emiterea unei legi care să aprobe ordonanţa în cauză. În orice caz, din motive de inferioritate legislativă, problema nu poate fi rezolvată printr-un simplu ordin al Ministerului Sănătăţii care, de regulă, detaliază punerea în practică a unui act normativ.

Sistemul sanitar românesc duce lipsă de medici în mult mai multe specialităţi decât ne-am aştepta: anestezie terapie intensivă (ATI), cardiologie, endocrinologie, medicină internă, anatomie patologică, oncologie medicală, psihiatrie, pediatrie, oftalmologie şi chirurgie cardiovasculară.

La Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România (CMR) din 2012 s-a atras atenţia asupra faptului că toate cele 55 de specialităţi medicale indicate prin noua ordonanţă sunt acoperite doar în Bucureşti.

La momentul actual, cea mai mare nevoie de medici este în sectorul radioterapiei, unde există doar 48 de medici. În cazul ATI, deşi este nevoie de minim 1.500 de medici, în toată ţara profesează doar 624 de medici, iar numărul de rezidenţi existent este de 1.052.

Nu stăm pe roze nici la capitolul psihoterapiei, unde suntem pe ultimele locuri ale clasamentului european privind densitatea psihoterapeuţilor. În Federaţia Română de Psihoterapie sunt înregistraţi doar 1.200 de medici, respectiv cinci psihoterapeuţi la suta de mii de locuitori.

Din 2007, odată cu integrarea UE, putem spune că a început un veritabil exod al medicilor din România: 11.200 de medici lucrează în străinătate, ceea ce reprezintă o pierdere pentru statul român de cel puţin trei miliarde de lei investiţi în educaţia acestora. Situaţia nu s-a îmbunătăţit nici în ultimul timp. Potrivit CMR, acum trei ani, 2.779 de medici au solicitat certificate pentru a pleca să lucreze în străinătate, iar în 2011 numărul lor a fost de 2.841.

România nu este singura ţară care s-a confruntat, în urma aderării la UE şi a declanşării crizei economice, cu emigrarea în masă a medicilor din cauza salariilor proaste şi a programului lung de lucru. Alte exemple similare sunt ţări ca Ungaria, Cehia, Estonia, Slovacia, Polonia unde s-au organizat în 2012 o serie de proteste ale medicilor.

Ungaria s-a confruntat de asemenea cu un exod neaşteptat al medicilor după aderarea la UE, ce a dus, împreună cu lipsa de finanţare şi reforme, la o adevărată criză în sistemul de sănătate. Potrivit statisticilor din iulie 2012, publicate în cotidianul economic ungar Vilaggazdasag, din 2007 până în 2011, numărul medicilor emigranţi s-a triplat până la 1.900 medici. Ca plan de contraatac, guvernul tatonează mai multe variante, una dintre cele mai importante fiind obligativitatea ca studenţii să lucreze un anumit număr de ani în Ungaria după absolvirea facultăţii sau să plătească o taxă dacă doresc să lucreze în străinătate.

În Cehia, după protestul medicilor de la sfârşitul anului 2010, guvernul a majorat salariile în sectorul medical.  Dar numărul absolvenţilor din cadrul facultăţilor de medicină nu este destul de mare pentru a acoperi necesarul. Pentru a combate deficitul de medici din majoritatea specialităţilor medicale, Ministerul Sănătăţii din Cehia a iniţiat un program de atragere a doctorilor din străinătate, simplificând partea formală a procesului de echivalare a diplomelor prin renunţarea la examenul de rezidenţiat.

Revenind la situaţia din România, dacă ne raportăm la numărul mare al specialiştilor care pleacă din ţară, cei ”aproximativ 15 medici specialişti” cu pregătire în Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă sau SUA pot părea absolut insuficienţi. Dar tocmai această ordonanţă de simplificare a sistemului de echivalare a specialităţilor medicale poate aduce o reechilibrare a situaţiei. Cu condiţia ca aplicarea ordonanţei în sine să se simplifice.