Politici şi Bani

articolul anterior articolul urmator

Guvernul a alocat peste 500.000 lei pentru plata TVA pentru bunurile şi serviciile cumpărate în cadrul programului pentru controlul tuberculozei

0
9 Jul 2020 22:06:07
Autor: News.ro
Tratarea tuberculozei reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României.
Tratarea tuberculozei reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României.

Guvernul a aprobat, joi, Ordonanţa de Urgenţă pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH ”Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”. Sumele necesare se ridică la peste 500.000 de lei.

”La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat în şedinţa de astăzi Ordonanţa de Urgenţă pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH «Abordarea provocărilor sistemului de sanatate privind controlul tuberculozei in România»”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.
 
Suma estimată pentru acoperirea TVA este în valoare totală de 568.433 lei, din care:
 
a) Suma de 126,974 lei reprezintă TVA aferent cheltuielilor efective efectuate în cadrul Programului în anul 2019, de sub-primitorul principal, Fundaţia Romanian Angel Appeal şi subcontractorul acestuia – Asociaţia Română AntiSIDA (ARAS) şi va fi plătibilă din bugetul aprobat pe anul 2020;
 
b) Suma de 428,054 lei reprezintă TVA aferent cheltuielilor programate a se efectua în cadrul Programului de către Ministerul Sănătăţii (direct şi prin Institutul Naţional de Sănătate Publică) şi Fundaţia Romanian Angeal Appeal (direct şi prin subcontractorul acesteia – Asociaţia Română AntiSIDA (ARAS)) în anul 2020 şi va fi plătită din bugetul aprobat pe anul 2020;
 
c) Suma de 13,405 lei reprezintă TVA aferent cheltuielilor programate a se efectua în cadrul Programului de către Ministerul Sănătăţii şi Fundaţia Romanian Angeal Appeal în anul 2021 şi va fi plătită din bugetul aprobat pe anul 2021.
 
”Suma aprobată se va asigura de la bugetul de stat şi va fi direcţionată către achiziţia de medicamente pentru tratamentul tuberculozei multidrogrezistente şi respectiv pentru alte bunuri necesare pentru prevenirea şi controlul tuberculozei în rândul populaţiilor vulnerabile, între care menţionăm utilizatorii de droguri. Reamintim că, Ministerul Sănătăţii primeşte de la Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei peste 4,3 milioane de euro pentru implementarea mai multor măsuri care vizează controlul tuberculozei în România, dar şi achiziţia unei părţi din medicamentele utilizate în tratamentul pacienţilor cu tuberculoză multidorg rezistentă (MDR)”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
 
Potrivit sursei citate, tuberculoza reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii