O comisie va decide la Ministerul Sănătăţii dacă va fi legalizat canabisul în scop medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O comisie va decide la Ministerul Sănătăţii dacă va fi legalizat canabisul, în scop medical, în România, potrivit ministrului Sorina Pintea, citată de digi24.

În ţări europene precum Cehia, Germania, Croaţia, Macedonia şi Polonia, consumul de marijuana în scopuri medicinale este legal de mai mulţi ani. Unele state încă fac testări. În România a fost înfiinţat un grup de lucru la Ministerul Sănătăţii.

„Din acest grup de lucru fac parte specialişti din cadrul Ministerului Sănătăţii şi doi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi. E nevoie să introducem canabisul medicinal pentru pacienţii cu o patologie urâtă“, a delarat Sorina Pintea.

Nu e pentru prima dată când autorităţile promit soluţii. În 2009 a fost înfiinţată o Comisie Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România. Una dintre recomandările specialiştilor de la acea vreme a fost tocmai legalizarea canabisului în scop medical. Tratamentul pe bază de canabis se poate administra împotriva durerilor provocate de cancer şi alte boli grave sau poate ajuta în cazul sclerozei multiple.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite