Românii au cumpărat, în 2018, mai puţine medicamente fără prescripţie medicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa de produse OTC din România, care include medicamentele eliberate fără prescripţie medicală, a crescut cu  14,4%, anul trecut, situându-se în scădere uşoară faţă de 2017, potrivit unui comunicat al RASCI – Asociaţia română a producătorilor de medicamente fără prescripţie, suplimente alimentare şi dispozitive medicale pentru îngrijire personală.

Astfel, în 2017, creşterea înregistrată a fost de 18,8%, potrivit aceleiaşi surse. Valoarea totală a acestui segment de piaţă în 2018 a fost de 3,552 miliarde de lei, în creştere de la 3,104 miliarde de lei, la nivelul anului 2017.

„Segmentul de piaţă reprezentat de RASCI se află într-un stadiu de creştere, cu un ritm constant si sustenabil, pe care îl putem cataloga ca fiind apanajul unei creşteri economice generalizate, dar şi al interesului din ce în ce mai mare al populaţiei pentru sănătate şi  îngrijire personală. Acest segment poate fi o opţiune eficientă de îngrijire a sănătăţii, în condiţiile unei informări corecte şi a unei responsabilizări prealabile, oferind beneficii atât la nivelul consumatorilor şi pacienţilor, cât şi la cel al profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi chiar al sistemului naţional de sănătate”, afirmă Diana Mereu, director executiv RASCI.

În ceea ce priveşte ultimul trimestru al anului 2018, valoarea totală a segmentului de piaţă OTC a fost de 1,023 miliarde de lei, o creştere de aproximativ 19,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cȃnd ȋnregistra 858 milioane de lei.

Potrivit unui cominicat al RASCI, entitatea reprezentativă pentru segmentul de medicamente fără prescripţie medicală, suplimente alimentare şi dispozitive medicale pentru îngrijire personală, susţine administrarea responsabilă şi avizată prin informarea corectă şi educarea consumatorilor şi pacienţilor din România.

Cea mai notabilă iniţiativă a Asociaţiei în acest sens este campania „Despre sănătate, cu responsabilitate”, un demers educaţional asumat pe termen lung, derulat încă de la finalul anului 2017.

Medicamentele pentru răceală şi gripă, pe primul loc

În ultimul trimestru al anului trecut, cea mai mare creştere a fost înregistrată de categoria răceală, gripă şi alergii, respectiv de 28,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 şi de 105,7% faţă de trimestrul precedent, în contextul valului de viroze şi al epidemiei de gripă de la finalul anului 2018.

În ceea ce priveşte clasamentul creşterilor înregistrate la nivelul categoriilor de produse faţă de trimestrul anterior, următoarele poziţii sunt ocupate de categoria de vitamine, minerale şi suplimente, cu un procent de 17,5%, apoi categoria de produse analgezice, cu o creştere de 12,2%, categoria produselor cu indicaţie în afecţiuni gastrointestinale, cu 8,3%,  şi categoria Lifestyle OTC, cu 5,6% procente.

Categoria de produse dermatologice a scăzut faţă de trimestrul anterior, cu 26,7%, înregistrând însă un trend ascendent la nivelul întregului an, aceasta fiind una dintre categoriile de produse a căror evoluţie este puternic influenţată de sezonalitate.

Este foarte important să citim prospectul

Cu toate acestea, la nivel de volum de vânzări şi cotă de piaţă, clasamentul categoriilor de produse arată uşor diferit, pe primul loc la nivel de T4 2018 aflându-se categoria răceală, gripă şi alergii, cu vânzări de 270,9 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 26,5%.

Aceasta este urmată de categoria Lifestyle OTC, cu vânzări de 205,3 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 20,1%, respectiv de categoria de produse cu indicaţie în afecţiuni gastrointestinale, cu vânzări de 188,6 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 18,4%.

Categoria de produse dermatologice este singura care a înregistrat scăderi faţă de trimestrul anterior, de la 84,1 milioane de lei în vânzări şi o cotă de piaţă de 10,1% în T3 2018, la vânzări de 66,4 milioane de lei şi 6,5% cotă de piaţă în T4 2018.

„Indiferent dacă le-au mai folosit şi în trecut, este foarte important ca utilizatorii acestor produse să citească de fiecare dată informaţiile din prospectul, respectiv de pe ambalajul sau de pe eticheta acestora. De aici pot afla în ce categorie se încadrează produsele, precum şi informaţii extrem de importante despre compoziţia, indicaţiile de administrare sau utilizare, respectiv despre posibilele reacţii adverse ale produselor. De asemenea, în cazul în care au întrebări sau au nevoie de mai multe informaţii, aceştia se pot adresa oricȃnd medicului sau farmacistului”, adaugă Diana Mereu.

La nivelul întregului an 2018, cele mai căutate produse au fost cele din categoria răceală, gripă şi alergii, cu vânzări de 791,5 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 22,3%, urmate de cele din categoria Lifestyle OTC, cu vânzări de 764,2 milioane de lei şi cotă de piaţă de 21,5%, categoria de produse cu indicaţie în afecţiunile gastrointestinale, care a înregistrat vânzări de 690,5 milioane de lei şi cotă de piaţă de 19,4%. La diferenţe mai mari, urmează categoriile de analgezice, cu 479,1 milioane de lei şi cotă de piaţă de 13,5%, respectiv categoria de vitamine, minerale şi suplimente, cu 437 milioane de lei şi 12,3% cotă de piaţă. Categoria de produse dermatologice ocupă ultima poziţie în clasamentul pe anul 2018, cu vânzări totale de 273,6 milioane de lei şi o cotă de piaţă de 7,7%.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite