Un spital vienez deschide reprezentanţă la Timişoara, a doua din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai mari spitale private din Austria a inaugurat recent o a doua reprezentanţă oficială la Timişoara, după cea de la Bucureşti. Pacienţii pot afla informaţii referitoare la soluţiile medicale de ultimă generaţie, precum şi referitoare la cum pot beneficia de support pentru accesarea serviciilor medicale.

„Viena este una dintre cele mai căutate destinaţii medicale în Europa şi numărul pacienţilor români care vin la spitalul nostru este în creştere în fiecare an. Ne dorim ca reprezentanţa deschisă în Timişoara să funcţioneze ca un hub medical regional, care să faciliteze pacienţilor din vestul ţării accesul la servicii medicale de calitate, acordate de medicii noştri, experţi reputaţi la nivel european. De asemenea, intenţionăm să aducem aici periodic experţi din cadrul spitalului nostru, care să informeze pacienţii români despre tratamentele disponibile pe specialităţile căutate de către aceştia. În cadrul WPK realizăm investigaţii şi tratamente dintr-o gamă extinsă de specialităţi medicale, iar una dintre ariile pe care ne concentrăm în prezent o reprezintă terapiile inovatoare în oncologie - imunoterapia şi terapia personalizată ţintită, care oferă şanse crescute de vindecare pacienţilor afectaţi de cancer“, a declarat la inaugurare Ema Hafner, directorul Departamentelor de marketing şi pacienţi internaţionali Wiener Privatklinik - WPK.

Asistenţă completă de la primul contact

Pacienţii pot primi asistenţă completă de la primul contact cu spitalul, până la externare, traducerea şi trimiterea dosarului medical, estimarea costurilor de diagnosticare şi tratament, consiliere în ceea ce priveşte spitalizarea şi alegerea medicului potrivit, menţinerea legăturii cu medicii şi asigurarea serviciilor de traducere în spital.

În 2018, 890 de pacienţi români s-au tratat la WPK, în creştere cu 40% faţă de anul anterior, pacienţii români reprezentând 30% din totalul pacienţilor internaţionali ai spitalului.

Serviciile medicale accesate cu precădere de români au fost cele de oncologie, traumatologie şi medicină sportivă, diagnostic de tip PET CT, medicină nuclear, precum şi consultaţii de tip second opinion. Alte tratamente solicitate au fost cele de ortopedie, cardiologie şi chirurgie cardiovasculară. 

Wiener Privatklinik ofera servicii de diagnostic si tratament in peste 30 de specialităţi medicale şi deţine nouă centre medicale de competenţă în: oncologie, medicină sportivă şi traumatologie, medicină cardiovasculară, ortopedie, chirurgia nervilor periferici, chirurgie generală, chirurgia tumorilor osoase, gastroenterologie şi hepatologie, radiologie intervenţională şi microterapie. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite