abdicare - ultimele știri
La 31 decembrie 2023, regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 83 de ani, a anunţat, în discursul său tradiţional de Anul Nou, că va abdica pe 14 ianuarie, după 52 de ani de domnie, au transmis agenţiile internaţionale de presă.
Regina Margareta a II-a Danemarcei a acționat decisiv pentru a-și încheia domnia și a-l promova pe fiul ei, prințul moștenitor Frederik, într-o încercare "isteață" de a salva monarhia daneză.
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei a anunțat duminică, 31 decembrie, în cadrul discursului său de Anul Nou că va abdica în luna ianuarie a anului 2024, după 52 de ani de domnie, relatează Independent.
Deşi are tot mai multe probleme de sănătate, regina Marii Britanii nu plănuieşte să-i cedeze locul prinţului Charles, care de zeci de ani se pregăteşte să devină rege.
Invitatul lui Omid Scobie la podcastul acestuia de la ABC, „The Heir Pod”, biograful regal Robert Jobson a estimat că prinţul Charles, duce de Cornwall, va deveni cu „cvasi-rege” şi „patriarhul familiei”, iar regina nu va abdica după moartea soţului ...
La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I a spus, atunci când a abdicat, că renunţă la tron atât pentru el, cât şi pentru urmaşii săi. „Abdic pentru mine şi pentru urmaşii mei de la Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am ...
În toamna anului 1940, generalul Ion Antonescu, veteran al Primului Război Mondial, devenea stăpânul României. Acesta îl forţase pe regele Carol al II-lea să abdice şi totodată convinsese liderii politici să-l accepte în fruntea statului român. O dic...
Principele Carol a fost persoana aleasă de elitele politice româneşti să conducă o ţară aflată pe muchie de cuţit, după abdicarea forţată a lui Cuza. Pentru neamţul venit să ofere prestigiu internaţional Moldovei şi Ţării Româneşti, a fost o misiune ...
Primul voievod al Principatelor Române Unite, Alexandru Ioan Cuza, a fost răsturnat de la putere şi forţat să abdice la împlinirea a şapte ani de domnie. Cei care l-au trimis în pribegie pe domnul Unirii au făcut parte din ”Monstruoasă Coaliţie”, o o...
Akihito, cel de-al 125-lea împărat din istoria Japoniei, va abdica marţi, după 30 de ani de domnie, lăsând Tronul Crizantemei fiului său mai mare, prinţul Naruhito. Un ritual tradiţional va fi organizat la Palatul Imperial din centrul oraşului Tokyo.
În Japonia, s-a anunţat în această dimineaţă că noua eră imperială, care va începe pe 1 mai când prinţul moştenitor Naruhito devine împărat, se va numi Reiwa.
Victor Rebengiuc a povestit despre reacţiile primite în '89, după ce apărea la Televiziunea Română, cu sulul de hârtie igienică în mână, invitându-i pe foştii activişti de partid, să se şteargă la gură înainte de a vorbi despre democraţie. Actorul a ...
Decretul regal de învestire a generalului Ion Antonescu în fruntea statului: „El este capul oştirii“
România se afla într-o stare de dezordine după ce pierduse Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi Ardealul de Nord. Mai mult decât atât, negocierile impuse pentru cedarea Cadrilaterului către Bulgaria au creat o stare de presiune de nedescris ...
La şapte decenii distanţă, destinul îşi arată ironia: ne aflăm în locul în care Mihai I a fost forţat să abdice, descendenţii Regelui sunt aici, reprezentanţii Statelor Unite, aliaţii Suveranului, sunt şi ei de faţă. Lipsesc însă complotiştii comuniş...
Senatoarea PSD Gabriela Creţu arată într-o postare pe facebook că 30 Decembrie este Ziua Republicii. “România este republică! România nu sărbătoreşte, aşa cum ar fi firesc, ziua sa”, scrie demnitarul. Pe 30 decembrie, Regele Mihai a fost forţat de c...
Marcăm împlinirea a 70 de ani de la abdicarea Regelui Mihai şi de la proclamarea Republicii Populare Române la nici o lună de la dispariţia principalului protagonist al evenimentului. Maiestatea Sa, Regele Mihai al României....
În 1933, la Bucureşti apărea prima carte despre Primul Război Mondial. Autorul ei, căpitanul în rezervă Ion D. Isac, a avut o viaţă demnă de un roman. A ridicat trei şcoli, a scăpat din 98 de atacuri în război, a fost deputat şi vicepreşedinte al Adu...
Anul acesta se împlinesc 70 de ani de când regimul monarhic a fost abolit şi a fost înlocuit, abuziv, cu cel comunist. România devenea republică şi odată cu acest moment îi dispăreau elitele, tradiţia, liniştea. „Venise vremea oamenilor fără personal...
Sinaia şi domeniul regal de la Peleş vor rămâne în istorie drept locul în care s-a născut ultimul rege al României. Mihai I a venit pe lume în data de 25 octombrie 1921, la Castelul Foişor aflat în imediata apropiere a Castelului Peleş. Aici a copilă...
Regele Mihai a abdicat la 30 decembrie 1947. Istoricii comentează actul de renunţare la tron al Regelui Mihai I şi manifestul către ţară al lui Carol al II-lea.
Împăratul Japoniei Akihito se va retrage pe 30 aprilie 2019, a declarat vineri premierul Shinzo Abe, anunţând astfel data primei abdicări imperiale în această ţară în mai bine de două secole, relatează AFP.
Guvernul Japoniei a adoptat vineri dimineaţă o lege care va permite abdicarea împăratului Akihito. Acesta se declară prea slăbit la vârsta de 83 de ani pentru a-şi duce la capăt obligaţiile regale, iar legea va permite abdicarea sa şi succesiunea la ...
La 30 decembrie 1947, în urmă cu aproape şapte decenii, Mihai I abdica. A fost momentul în care a început ocupaţia sovietică în România.
Împăratul Japoniei, Akihito, va rosti luni un discurs rar către naţiune, ce, potrivit analiştilor, va semnala dorinţa monarhului de 82 de ani de a abdica – un gest care nu a mai avut loc în Casa Imperială japoneză de două secole, relatează AFP.
Împăratul Akihito al Japoniei a anunţat că intenţionează să abdice în următorii ani, a informat miercuri seara televiziunea publică japoneză NHK, relatează BBC News şi The Associated Press.
Alexandru Ioan Cuza a fost nevoit să abdice în 1866. Istoricii spun că în spatele acestei abdicări stătea o adevărată coaliţie politică, dar şi necesitatea înlăturării lui Cuza în favoarea unui principe străin.
Anunţul făcut de Avocatul Casei Regale, dl. Andrew Popper, privind agravarea mai mult decât îngrijorătoare a stării de sănătate a Regelui Mihai, anunţ dublat de ştirea că toate atribuţiile şi însărcinările Majestăţii Sale au fost preluate de Principe...
Maria Obrenovici a fost amanta şi marea iubire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. I-a dăruit doi copii care au fost crescuţi de soţia lui Cuza, doamna Elena. Deşi a fost acuzată de colaborare cu complotiştii la abdicarea lui Cuza, Maria Obrenovici a...
Poziţia oficială a guvernului britanic cu privire la abdicarea regelui Mihai I a fost neutră, iar întreaga responsabilitate a fost pasată pe umerii tânărului suveran.
Episodul abdicării Regelui Mihai a fost unul dintre cele mai discutate din istoria monarhiei în România. Luarea deciziei de abdicare, prin negociere sau „cu pistolul la tâmplă”, dar şi teoria conform căreia trenul cu care a plecat Regele Mihai a fost...
Nicolae, nepotul Regelui Mihai, este de acord, oficial, cu decizia bunicului său de a-i retrage titlul de Principe al României şi de a-l exclude din linia de succesiune la tron. Neoficial, pe Facebook, Nicolae n-a transmis acelaşi mesaj, iar monarhiş...
La Palatul Buckingham este în derulare o anchetă privind modul în care „The Sun“ a obţinut filmul în care Elisabeta a II-a, la vârsta şase ani şi îndemnată de unchiul ei Edward, făcea salutul nazist. Palatul ar putea acţiona în judecată tabloidul bri...
Casa Regală a României nu a fost lipsită de scandaluri, pornind de la aventurile lui Carol al II-lea cu amantele şi până la problemele penale ale fiicei Regelui Mihai, stabilită în SUA. Cu toate acestea, efectul Casei Regale asupra istoriei ţării a f...
Curtea Supremă din Spania a fost de acord să dea analizeze plângerea unei femei din Belgia care susţine că este fiica nelegitimă a fostului rege spaniol Juan Carlos, informează BBC.
Preşedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe Facebook dedicat Regelui Mihai, astăzi, la împlinirea a „67 de ani de când Regele a fost forţat de comunişti să abdice“.
A fost moşier, fin intelectual şi apropiat al ţăranilor. A fost „tovarăşul de drum“ preferat al comuniştilor români şi al lui Stalin. A girat, din postul de prim-ministru al României, instaurarea regimului comunist şi politicile represive. Petru Groz...
Regina Letizia a Spaniei a vândut ţigări şi produse din tutun pe vremea când era studentă la Universitatea Guadalajara din Mexic. Fotografii din tinereţea reginei au apărut miercuri în presa din întreaga lume, iar soţia proaspătului Rege Felipe a con...
Deputaţii spanioli au adoptat miercuri legea care permite abdicarea regelui Juan Carlos, deschizând calea urcării pe tron, la 19 iunie, a prinţului moştenitor Felipe, un eveniment fără precedent de la revenirea Spaniei la democraţie, în 1978, relatea...
Pe 22 mai 1948, Guvernul Petru Groza îi retragea cetăţenia regelui Mihai I şi altor membri ai familiei regale, abia după 48 de ani, în 1997, fostului rege Mihai având să-şi redobândească cetăţenia română.
Discuţie video a unui fragment de istorie filatelică: un plic trimis din Bucureşti la Paris acum exact 66 de ani, pe 11 februarie 1948, la scurt timp dupa abdicarea forţată a Regelui Mihai. Plicul, pe care l-am găsit la un târg de antichităţi din Lon...
Şaizeci şi doi la sută dintre spanioli vor ca regele Juan Carlos să abdice, iar abia unul din doi spanioli mai susţin monarhia, potrivit unui sondaj publicat duminică de către ziarul de centru-dreapta El Mundo, cu ocazia împlinirii a 76 de ani de căt...
Ianuarie 1948. Nu trecuse nici măcar o lună de la abdicarea forţată a Regelui Mihai şi proclamarea Republicii Populare, când membrii partidului comunist au decis care avea să fie soarta monarhiei în discursul public şi istoric.
Pentru regaliştii din România, ziua de astăzi, 30 decembrie, reprezintă, cu siguranţă, o zi când regele lor, Mihai de Hohenzollern, a fost nevoit să renunţe la tron. Mai concret, să abdice.
După anihilarea brutală a partidelor istorice, guvernul Groza mai trebuia să distrugă ultima redută a democraţiei: monarhia. O dată cu ea, a dispărut şi libertatea cuvântului...
După anihilarea brutală a partidelor istorice, guvernul Groza mai trebuia să distrugă ultima redută a democraţiei: monarhia. O dată cu ea, a dispărut şi libertatea cuvântului...
Robert Mugabe are 89 de ani. Mai mult de o treime din ei i-a petrecut ca premier şi, după abolirea acestei funcţii, ca preşedinte al Zimbabwe. Acum e din nou în campanie şi îl va înfrunta, ca şi-n 2008, pe Morgan Tsvangirai, într-un scrutin programat...
Două abdicări de monarhi au avut loc de la începutul acestui an în favoarea noilor generaţii. Prima a fost cea a Reginei Beatrix a Olandei în favoarea lui Willem-Alexander, devenit Rege pe 30 aprilie, iar cea de-a doua abdicare este a Regelui Albert ...
Regele Albert al II-lea al Belgiei a abdicat după 20 de ani de domnie, într-o ceremonie organizată la Palatul Regal din Bruxelles, în favoarea fiului său mai mare Philippe, care va deveni duminică la prânz al şaptelea suveran din istoria ţării, relat...
Abdicarea grăbită a Regelui Albert al II-lea al Belgiei ar putea fi o decizie menită să evite reforma funcţiei regale, înainte de alegerile din 2014, care se poate transforma într-un avantaj important pentru succesorul său, prinţul Philippe. Profesor...
La o lună după ce Regina Beatrix a Olandei a abdicat în favoarea fiului ei, Willem Alexander, şi regele Belgiei, Albert al II-lea (79 de ani), a anunţat că va face acelaşi lucru. Potrivit presei belgiene, regele va abdica la 21 iulie, de Ziua Naţiona...
Emirul Qatarului, şeicul Hamad ben Khalifa Al Thani, în vârstă de 61 de ani, a anunţat marţi că a decis să abdice şi să cedeze puterea în acest stat bogat din Golful Persic fiului său, prinţul moştenitor Tamim, relatează AFP.
De obicei, la 30 aprilie, olandezii se îmbracă în portocaliu în onoarea casei de Orania-Nassau, familia regală care conduce ţara, ca să sărbătorească Ziua Reginei. Anul acesta, festivităţile sunt marcate de abdicarea reginei Beatrix după 33 de ani de...
În aşteptarea ceremoniei de inaugurare de mâine, străzile oraşului Amsterdam sunt colorate în portocaliu în onoarea Casei de Orania-Nassau, familia regală care conduce Olanda. Autorităţile se pregătesc pentru predarea titlurilor regale unei noi gener...
Mâine va avea loc ceremonia de abdicare a Reginei Beatrix şi, apoi, cea de încoronare a noului rege, prinţul Willem Alexander. La Amsterdam, autorităţile au sporit măsurile de securitate pentru acest eveniment istoric la care se aşteaptă să participe...
Atunci când a fost încoronată, Regina Beatrix a Olandei, care a anunţat că va abdica, era unul dintre cei mai contestaţi monarhi. Acum, ea se numără printre cei mai iubiţi conducători din lume.
După o domnie de 33 de ani, Regina Beatrix a Olandei, care joi împlineşte 75 de ani, a anunţat luni că va renunţa la tron, pentru că fiul Willem-Alexander, în vârstă de 45 de ani, este pregătit să preia acest rol.
Regina Beatrix a Olandei, care miercuri împlineşte 75 de ani, a anunţat că va abdica în aprilie, tronul urmând să fie preluat de fiul său cel mare, prinţul Willem-Alexander, relatează AFP
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că se va retrage din viaţa politică după încheierea mandatului prezidenţial, având în vedere că a fost obligat să îndure foarte multe umilinţe în funcţia de preşedinte.