acreditare - ultimele știri
Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ cu noi meserii care ar urma să fie introduse în nomenclator. Printre ele se numără și numerologul.
O privire de ansamblu a istoriei relaţiilor diplomatice dintre cele două state ne arată că evenimentul celebrării celor 25 de ani de parteneriat strategic cu SUA reprezintă încununarea unei vechi şi îndelungate relaţii de prietenie şi colaborare....
Festivalul de Film de la Cannes a refuzat acreditarea de presă a tuturor jurnaliştilor de presă ruşi în acest an, ca parte a poziţiei sale împotriva războiului din Ucraina. Măsura vine în contextul în care evenimentul i-a exclus pe toţi cei care au l...
Geoparcul Ţinutului Buzăului ar putea primi acreditarea UNESCO chiar înainte de Paşte. Zona cu circa 45.000 de locuitori şi o suprafaţă ocupată este de peste 1.000 de kilometri pătraţi va fi mai bine promovată la nivel mondial.
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) anunţă că, în numai 8 luni, a realizat evaluarea a 50 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD), precum şi a fiecăruia dintre cele 398 de domenii d...
NATO a retras acreditarea a opt membri ai misiunii Rusiei la sediul Alianţei care erau „ofiţeri de informaţii ruşi nedeclaraţi'', a anunţat, miercuri, un oficial NATO, potrivit Reuters.
Doi antrenori din delegaţia belarusă de la Jocurile Olimpice au rămas fără acreditări, în cadrul cazului sportivei Krisţina Ţimanuskaia.
În fiecare an, la 9 iunie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Acreditării. Anul acesta, ziua este consacrată acreditării ca element de susţinere a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Naţiunilor Unite, transmite preşedintele Organismului Naţional de ...
România are doar 3.600 de asistenţi sociali, faţă de necesarul de 12.000 a anunţat luni ministrul Raluca Turcan. Potrivit ei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi "vor pune în ...
În perioada 2021-2025, un colegiu naţional din România îşi va şcoli mai toţi profesorii, pe fonduri europene, în afara graniţelor ţării, în urma obţinerii unei acreditări Erasmus.
În urma problemelor din industria HoReCa, cauzate de pandemie, locuitorii unei comune din Vâlcea au găsit o soluţie prin speră să facă faţă crizei din turism. Soluţia vine întâmpinarea ideii de transformare a localităţii în staţiune montană.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara aniversează 75 de ani de activitate de învăţământ medical superior, de cercetare şi asistenţă medicală de înaltă calificare....
Ministerul Educaţiei precizează că activităţile de evaluare externă în vederea acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie şi a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular se pot derula online.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia va fi inclus, începând de luni, în sistemul naţional de diagnostic pentru COVID-19.
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a fost inclus, de către Ministerul Sănătăţii, pe lista unităţilor nou acreditate, care vor putea pregăti medici rezidenţi. Spitalul va primi medici rezidenţi de la centrul universitar Cluj-Napoca.
Ministerul Sănătăţii a transmis, luni seară, că suspendarea acreditării Spitalului Floreasca este o măsură administrativă, care nu afectează funcţionalitatea unităţii spitaliceşti.
Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă susţine, după retragerea acreditării Spitalului Floreasca, că orice serviciu medical acordat în unitatea sanitară este ilegal în acest moment şi că nu va putea fi decont...
Campania pentru realegerea lui Donald Trump ca preşedinte a anunţat luni că nu va mai acorda acreditări jurnaliştilor Bloomberg News, agenţie deţinută de miliardarul Michael Bloomberg, care doreşte să obţină nominalizarea pentru candidatura sa la pre...
Din luna mai, Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi va începe să pregătească medici din toată Europa în patologia spinală, devenind astfel singurul centru din ţară care poate face acest lucru şi unul dintre cele 20 din Europa.
Ministrul Tudorel Toader, a fost criticat de la vârful OSCE, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, după ce săptămâna trecută a refuzat acreditarea pe lângă instituţia pe care o conduce a unor jurnalişti critici la adresa.
Mai mulţi jurnalişti au fost opriţi miercuri la poarta Ministerului Justiţiei, pe motiv că cererile de acreditare transmise pentru declaraţia lui Tudorel Toader, de la ora 17.00, au nevoie de timp de procesare.
Numai 23 de spitale din cele 147 evaluate în conformitate cu standardele recunoscute internaţional îndeplinesc condiţiile de acreditare, a transmis, luni, Autoritatea Naţională de Managament al Calităţii în Sănătate (ANMCS). De asemenea, 106 spitale ...
57 din cele 74 de unităţi sanitare care desfăşoară activităţi de donare, prelevare, conservare şi transplant de organe au rămas fără acreditare, anunţă Ministerul Sănătăţii.
PSD vrea să întârzie evaluarea şcolilor doctorale până în 2020, după ce în vară propusese ca procesul să poată fi tărăgănat cel târziu până în 2019. Adoptarea măsurii ar însemna că fabricile de diplome vor putea funcţiona pentru cel puţin încă doi an...
Agenţia Mondială Andidoping (WADA) a anunţat suspendarea provizorie a acreditării Laboratorului antidoping de la Bucureşti din cauza nerespectării Standardelor Internaţionale pentru Laboratoare (ISL). Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca,...
Asociaţiile şi fundaţiile acreditate ca furnizori de servicii sociale vor putea beneficia de subvenţii de la bugetul de stat. Asta după ce Guvernul a aprobat o propunere în acest sens.
Managerul Spitalului Judeţean din Reşiţa, Dumitru Secăşan, susţine că nu înţelege de ce unitatea pe care o conduce a fost nominalizată de ministrul Vlad Voiculescu printre centrele de recoltarea de organe care au fost acreditate ilegal de către Agenţ...
În Republica Moldova se vor produce biocombustibili solizi de calitate datorită unui laborator acreditat, care a fost inaugurat miercuri în cadrul Universităţii Agrare. În prezent acesta este singurul laborator de acest fel din Republica Moldova, se ...
Acuzaţii grave vin dinspre Ministerul Sănătăţii. Vlad Voiculescu susţine că sunt spitale în România suspectate că au fost acreditate pentru prelevarea de organe de Agenţia de Transplant ca să încaseze ilegal subvenţii de stat. În acelaşi timp, primăr...
Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii face verificări la Agenţia Naţională de Transplant, întrucât, susţine ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, sunt indicii că acreditarea Spitalulului „Sf.Maria” nu a fost făcută în mod chibzuit.
Şcolile doctorale din România vor fi evaluate pe baza unei metodologii aflate zilele trecute în dezbatere publică. Esenţa noii metodologii prevede sancţionarea drastică a plagiatelor şi finanţarea în funcţie de performanţă....
Până la finele anului 2018, Consiliul Judeţean Neamţ va trebui să îndeplinească o serie de condiţii pentru păstrarea acreditării.
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, spune, într-un interviu pentru News.ro, că editurile ştiinţifice din România nu au mai fost acreditate din 2012, iar împreună cu Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice ministerul va lucra la reacreditarea ac...
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a afirmat, în legătură cu scandalul de la Grădiniţa Flipper, unde directoarea a bătut trei copii, că grădiniţele care funcţionează ilegat sunt pseudo-grădiniţe, sunt societăţi comerciale, care nu au legătură cu şcoa...
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a publicat, marţi, o hartă care cuprinde lista unităţilor de învăţământ acreditate din toate cele şase sectoare ale Capitalei, în aşa fel încât părinţii să ştie la ce grădiniţă îşi trimit copiii. Lista c...
Serviciul Salvamont Gorj a fost acreditat ca structură de salvare şi a primit certificarea capacităţii operative de intervenţie a echipelor de salvare.
Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a obţinut ”nivelul acreditat” din partea Atorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). Unitatea medicală a fost evaluată în cursul săptămânii trecute de o comisie a ...
În această vacanţă intersemestrială Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău organizează simultan şapte programe de formare continuă, destinate cadrelor didactă. Sâmbătă, 31 ianuarie, în amfiteatrul Colegiului Naţional "Ferdinand I" Bacău, a ...
ONG-urile cer Biroului Electoral Central acreditarea de observatori suplimentari pentru cel de-al doilea tur de scrutin ale alegerilor prezidenţiale 2014.
Zeci de acreditări pentru televiziunea lui Pâslaru * De la 0 angajaţi la calificare în masă la locul de muncă? * Fundaţia care îl sună pe Vanghelie şi zboară către secţiile diasporei * Lider deghizat în personaj de Halloween * La Galaţi, doar sugarii...
Silvicultorii băcăuani au obţinut, după o procedură care a durat aproape doi ani, certificatul din partea Forest Stewardship Council (FSC), care îi va asigura succesul pe mai multe pieţe internaţionale ale lemnului. Acreditarea FSC presupune recunoaş...
Programul Medicină Dentară a primit în urma evaluării ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior) din acest an, acreditarea cu calificativul „Grad de încredere“ pe o perioadă de 5 ani. Astfel, ambele specializări din cad...
Citesc despre un spital (din Satu-Mare pare-mi-se, dar în fapt cu contează), care ajunge pe prima pagină a ziarelor şi în jurnalele de ştiri ca urmare a păstrării în circuitul funcţional a unei părţi a unei secţii care nu are nimic de-a face cu civil...
Printr-un ordin al ministrului Sănătăţii publicat în Monitorul Oficial al României în cursul lunii decembrie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a fost acreditat pentru activitatea de prelevare de organe.
Un purtător de cuvânt al arhiepiscopului emeritus Desmond Tutu a spus că laureatul Premiului Nobel pentru Pace şi prieten vechi al fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela nu va lua parte la înmormântarea lui Mandela din cauză că nu a fost acre...
Ambasadoarea Republicii Moldova în Italia, Stela Stîngaci, a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano....
Probleme serioase pentru cea mai importantă instituţie medicală din Giurgiu. Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) se află în pericol de a nu fi acreditat de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor. În acest moment, spitalul din Giurgiu îndeplineşt...
Spitalul Judeţean din Craiova a obţinut acreditare de la Ministerul Sănătăţii pentru intervenţii de prelevare şi transplant de ţesut osos şi tendinos.
Situaţie cel puţin penibilă la Şcoala Postliceală Sanitară, unde proaspăt absolvenţii profilului de asistent medical generalist sunt nevoiţi să achite o taxă de 400 de lei pentru a susţine examenul final la o unitate de învăţământ privată din Beclean...
Ministerul Educaţiei a acreditat o a doua grădiniţă privată în Zalău, după Grădiniţa „Sfânta Inimă a lui Iisus”, acreditată la începutul anului şcolar 2012 – 2013.
Începând cu 2015, spitalele neacreditate nu vor mai primi bani de la stat şi riscă să fie închise. Specialiştii spun că procesul este unul greu pentru că starea multor unităţi sanitare este precară.
Institutul Naţional "Cantacuzino" va primi 10 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru a reporni producţia de vaccin autohton. Specialiştii din sistem consideră că decizia de a salva institutul este una corectă, dar...
Vaticanul a refuzat acreditarea pentru Conclav a jurnalistului Gianluigi Nuzzi, autorul cărţii "Sua Santita" ("Sanctitatea Sa"), publicată în mai 2012 şi care dezvăluie intrigi şi animozităţi în anturajul fostului Papă Benedict al XVI-lea, informează...
Primul spital propus pentru acreditare este Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman, în luna aprilie. După trei luni va fi evaluat Spitalul Municipal de Urgenţă Roman.
Matthias Meyer este noul ambasador german în Moldova. El a înmânat astăzi scrisorile de acreditare preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, nu este lăsat la Jocurile Olimpice din acest an, de la Londra, scrie agenţia Novîi Region....
Conducerea unităţii medicale susţine că a cheltuit 2,1 milioane de lei din banii alocaţi pentru refacerea circuitelor clădirilor ca să cumpere vaccin antirabic sau ca să trateze avalanşa de pacienţi diagnosticaţi cu rujeolă, rubeolă sau scarlatină....
Autorităţile iraniene au anunţat suspendarea pe termen nelimitat a acreditării biroului agenţiei Reuters din Teheran, după un reportaj în care femei care practicau arte marţiale au fost catalogate drept „teroriste", transmite AFP.