amintire - ultimele știri
Clădirea unei școli din Vrancea rămasă fără elevi va fi reabilitată până la sfârșitul anului și se dorește a fi reprezentativă pentru comunitatea din Suraia, unde împletitul răchitei a fost o activitate de pe urma căreia au trăit cei mai mulți localnici.
Hillary Clinton a mărturisit în cadrul unei emisiuni că ea și Bill Clinton și-au uitat fiica, la Kremlin, în timpul unei vizite de stat în Rusia, când președinte era Boris Elțin, conform People.
Consilierii locali din Piatra Neamţ vor vota, pentru Zilele oraşului, alocarea unor sume destul de consistente necesare organizării mai multor evenimente şi plata cântăreţilor, de ordinul a zeci de mii de euro
Alexandru Ilinca (67 de ani), din Râmnicu Vâlcea, considerat ambasadorul tradiţiilor vâlcene, a păstrat amintiri vii cu o serie dintre personalităţi ale planetei. Printre acestea, se numără şi Prinţul Charles.
Galerie foto adevarul.ro: Întâlnirea dintre Prinţul Charles şi ultimul opincar din Oltenia - Alexandru Ilinca, în martie 2017: imagini care au făcut istorie
Déjà vu descrie senzaţia ciudată că ai experimentat deja ceva anume, chiar şi atunci când ştii sigur că nu ai văzut sau făcut acel lucru niciodată şi pare desprins dintr-o altă viaţă. Nu există dovezi concludente cu privire la cât de comun este de fa...
Expoziţia de pictură „Amintirea apelor” aduce în faţa publicului picturi semnate de artistul Sterică Bădălan. Deschiderea oficială are loc vineri, 5 iunie, de la ora 20.15.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Casian, a prezentat celor prezenţi o carte-document recent apărută la editura eparhiei: „Biserica din Arhiepiscopia Dunării de Jos în perioada comunismului. Mărturii, pătimitori, mărtu...
Public acum, în varianta iniţială şi integrală, un material despre „cinematografele dispărute“ ale Bucureştiului, scris la sugestia jurnalistei Ana-Maria Onisei. „Miezul“ acestui articol este dat de un top 15 al cinematografelor bucureştene, „de cart...
„Iubita mea a intrat în depresie. Soţul ei nu voia să plece şi s-o lase-n pace, iar, într-un moment de slăbiciune, ea n-a mai rezistat, s-a supărat pe mine şi mi-a făcut vînt. Am înţeles-o.” (Ce mult te-am iubit – Cezar Pârlog, Editura Libris Editori...
Instrumentistul Mitel Drăgulin (45 ani), conducătorul Tarafului din Iancu Jianu, a încetat din viaţă, miercuri, 6 iunie 2018, la un spital din Bucureşti.
Evenimentul central al zilei l-a constituit sfinţirea bisericii memorial din municipiul Galaţi. Lăcaşul de cult a fost ridicat la iniţiativa Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Anticomunişti din Galaţi, condusă de pr. Alexandru Capotă, pe un teren ...
Cabina fotografică a apărut de doi ani pe piaţă, iar de atunci cererea pentru ea a explodat. Sătmărenii au ajuns să aibă cerere chiar din judeţe de la sute de kilometri distanţă.
Post-iturile au fost invenţia lui Spencer Silverm care în 1966 a inventat un adeziv pentru compania de cercetare pentru care lucra. După ce produsul a stat pe rafturi ani întregi pentru că nu avea caracter economic şi potenţial de a fi comercializat,...
În seara de 30 octombrie, seara incendiului devastator din Clubul Colectiv mă aflam la Bucureşti, într-o sală de teatru. Printre spectatori se număra şi unul dintre medicii care, la numai câteva minute de la încheierea reprezentaţiei, avea să fie che...
Îmi povestea Grigore Vieru, în 2005, în timp ce străbăteam agale Calea Victoriei, pe lângă Palatul Regal: „ - Am reuşit să ajung la Bucureşti, pentru prima dată, în 1968. De prisos să spun că am văzut totul printr-o perdea de lacrimi. Pe suflet şi, c...
Creierul are nevoie de hrană, iar o viaţa stresantă şi un stil de viaţă nesănătos pot duce la moartea neuronilor şi implicit la pierderea memoriei şi slăbirea activităţii cerebrale prin care o persoană cunoaşte şi interepretează mediul înconjurător. ...
Laptele de la sân poate fi folosit ca materie primă la realizarea unor bijuterii menite să celebreze maternitatea.
Răzvan Lucescu a refuzat întotdeauna comparaţia cu tatăl său, însă recunoaşte că îi datorează aproape în totalitate formarea în meseria de antrenor. Răzvan a preluat de la seniorul Lucescu pasiunea care l-a ţinut pe cel din urmă o viaţă întreagă apro...
Nu mai trăieşte nimeni care să ştie ceva despre copilăria mea. Sunt singurul proprietar al amintirilor. Un proprietar unic al copilăriei, ca şi al morţii mele....
Drumul spre eşecuri în materie de chefuri e pavat cu bune intenţii. Teoretic, toată lumea şi-ar dori petreceri-surpriză. Paradoxal, foarte puţină lume tolerează surprizele....
Din lunga mea relaţie cu cartea am să desprind doar un episod recent – căci altminteri ce urare mai bună să-i aduci domniei-sale Cartea, dacă nu un prinos de amintire curată al impactului ei asupra ta ca om?
Deşi studiat îndelung în ultima sută de ani, fenomenul de deja vu încă mai stârneste un entuziasm demn de admirat în rândul celor care confundă psihologia cu parapsihologia şi astronomia cu astrologia....
Aureliu Manea nu era ca steaua eminesciană, ce străluceşte fiind deja moartă de sute de ani, nu, din păcate, el era o stea de mult stinsă, a cărei lumină, noi, cei din generaţia lui, o păstram însă în noi. Noi i-am asigurat supravieţuirea, căci, el i...
Toţi visăm noaptea, dar numai unii dintre noi îşi amintesc, uneori cu mare precizie, a doua zi dimineaţa ce anume au visat. De vină este activitatea din două zone cerebrale, arată un studiu....
Iarna este anotimpul în care tradiţia, acest dinozaur pe moarte, încă mai străluceşte în toată splendoarea sa. Ne amintim de bunici, de străbunici, de copilărie. Trecutul cu farmecul lui ne îmbogăţeşte sărbătorile cu un parfum special şi unic. Atunci...
În memoria C.M., dar şi a tinerei studente la jurnalistică Francesca Belea, care, în prima zi de studenţie, în prima zi din octombrie şi la doar trei zile după ce împlinise 19 ani, a fost ucisă şi ea de inconstienţa unui beţiv urcat la volan. Uneori,...
....altfel Lansarea, neorganizată anume, cu drag, de cineva dintre cei aşa zişi interesaţi, dar susuţinută de dragostea de carte a librăriei şi, în sine, (ca să nu mă laud singur) a cititorilor, a fost o clipă emoţionantă de la un capăt la altul al e...
Comportamentul poate fi afectat de evenimentele trăite de generaţiile anterioare. Studiile pe animale au demonstrat că frica se transmite de la generaţie la generaţie printr-un fel de memorie genetică.
Între un interviu cu Michelle Rodriguez (încă n-am apucat să citesc noul număr din „All Hollow“, cea mai modernă revistă „artsy“ de la noi, e acasă, aşteaptă răsfoitul în tihnă) şi nişte instantanee din Los Angeles postate pe un blog foto, Monica şi-...
Delfinii sunt capabili să recunoască un animal din propria specie după 20 de ani de separare, potrivit unui studiu publicat miercuri care susţine că acest mamifer marin are cea mai bună memorie socială înregistrată la un animal....
Iar a dat dorul peste mine! Aşa e când eşti departe, dă dorul peste tine în mod periodic. Dorul de Colentina. Inexplicabil pentru cei rămaşi, intoxicaţie dulce pentru mine....
Oamenii de ştiinţă de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au reuşit să implanteze amintiri false în creierele şoarecilor, potrivit Live Science....
Johnny Depp îşi doreşte ca tatuajele sale să fie conservate şi expuse după moartea sa, pentru a le oferi copiilor lui o amintire "sinistră", scriecontractmusic.com.
Într-o mai veche, dar foarte frumoasă carte a sa, aşa cum îi sunt de altfel toate scrierile, carte intitulată „Mémoires du théâtre”, apărută în traducere românească în 1993 la Editura Univers sub titlul „Teatrul memoriei”, George Banu scria: „Memoria...
Fotografii exclusive cu Barack Obama din anul 1979 de la balul de absolvire al licelui au fost obţinute de revista „TIME”. Imaginile arată un Barack Obama la 17 ani alături de partenera sa din acea seara şi alţi doi colegi. Figura celui mai puternic ...
Cadourile sau felicitările pot fi nişte surprize plăcute, dar şi previzibile. Oamenii apreciază atunci când cineva se comportă într-un mod deosebit cu ei şi, la rândul lor, tind să îşi amintească cu plăcere de respectiva persoană.
Trăieşte în comuna teleormăneană Vităneşti. Pentru că este greu ca o astfel de vârstă să fie purtată pe umeri de un singur om, şi-a despărţit existenţa în două. Asta încă de la naştere. Prin urmare, bărbatul de 185 de ani a venit de două ori pe lume,...
Aura Stan, cititoare ”Adevărul”, ne-a scris în câteva rânduri învăţămintele pe care bunica sa, mamă a şase suflete, i le-a împărtăşit în timpul vieţii: ”Graniţele pot fi depăşite, iar lumea de afară, aidoma celei aflate din basmele ,,răstălmăcite şi ...
Manuela Stancu, cititoare „Adevărul", ne-a trimis o scrisoare adresată iubitului său bunic. Rândurile scrise cu nostalgie doresc a fi o răsplată pentru cel care i-a dăruit o lume mai bună, după cum ea ne destăinuie: „Îţi mulţumesc pentru că mi-ai exp...
În meseria noastră suntem învăţaţi încă din facultate că nimeni nu e de neînlocuit. Că trebuie să ne comportăm ca şi cum nu am fi speciali, că în oricare moment în spatele nostru e cineva care vrea să ne ia locul.
Lacrimi, lumânări și flori pentru cei doi copii cărora viața le-a fost curmată brutal de propriul lor tată. Mai mulți clujeni s-au adunat, sâmbătă seara, în Piața Unirii, pentru a aprinde lumânări și a păstra un moment de reculegere în amintirea Alex...
Urmaşii celor împuşcaţi pe 17 decembrie 1989 au plecat în tradiţionalul pelerinaj la locul unde a fost aruncată cenuşa eroilor.
Mijlocaşul român care a marcat cele mai multe goluri într-un sezon, 43 în ’88-’89, şi-a descoperit urmaşul la echipa naţională....
La târgul Gaudeamus va avea loc duminică, 21 noiembrie, lansarea unei ediţii anastatice a volumului lui Tudor Muşatescu, intitulat “Vitrinele toamnei”
Peste 350 de saşi, plecaţi din Braşov şi stabiliţi în Germania la începutul anilor ’90, s-au întors în ţară pentru câteva zile. Nemţii au venit cu mic, cu mare să se bucure de locurile natale şi de amintirile care îi leagă de cei ce le-au fost cândva...
Peste 350 de saşi, plecaţi din Braşov şi stabiliţi în Germania la începutul anilor ’90, s-au întors în ţară pentru câteva zile. Nemţii au venit cu mic, cu mare să se bucure de locurile natale şi de amintirile care îi leagă de cei ce le-au fost cândva...
Şcoala de vară de la Sighet îşi propune an de an să suplinească o lipsă majoră din manuale: informaţiile despre istoria recentă a României. Adolescenţii au aflat la şcoala de la Sighet, aflată la a 13-a ediţie, cât de dură a fost copilăria părinţilor...
fără imagine
După marile tragedii, de obicei, se aşterne tăcerea. La fel părea să se întâmple şi în cazul Mădălinei Manole....
„Golanul“ Sorin Drăgan povesteşte bătăile teribile încasate de liderii studenţilor. Sorin Drăgan, cofondator al Ligii Studenţilor, a fost zdrobit de mineri, odată cu Marian Munteanu. După Mineriadă a cerut azil în Statele Unite, unde trăieşte şi în p...
fără imagine
Pierderea cuiva drag se trăieşte între patru pereţi, cu lacrimile tale şi amintiri despre amândoi.
Strângem sute şi chiar mii de poze digitale anual şi apoi le uităm printr-un „folder“ în computer. Când devenim melancolici, paradoxal, răsfoim tot albumele vechi cu poze pe hârtie. Amatori sau profesionişti, cei care iubesc zgomotul declanşatorului ...