arest domiciliu - ultimele știri
O angajată a Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați a fost arestată la domiciliu pentru trafic de influență în formă continuată. Ea a cerut bani de 11 persoane cu cu promisiunea că își va convinge șefii să le angajeze
Frații Godei, anchetați în dosarul „Azilele groazei”, vor fi plasați în arest la domiciliu a decis, miercuri, Curtea de Apel București, care a respins contestația procurorilor la decizia Tribunalului București.
Neamțul în vârstă de 76 de ani, care a fost arestat pentru că ar fi violat doi copii, cu vârste de 13 şi 16 ani, care erau instituţionalizaţi la o casă de tip familial din Lipova, a fost plasat în arest la domiciliu.
Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, au scăpat de arestul la domiciliu, iar primul dintre ei nu a întârziat să posteze un prim mesaj pe o rețea de socializare.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, să respingă, ca nefondate, contestaţiile depuse de fraţii Tate, dar şi de către celelalte două persoane din dosar. Astfel, Andrew şi Tristan Tater rămân în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă.
Bucureşti: Un bărbat care a accidentat un pieton şi a fugit de la faţa locului, arestat la domiciliu
Un bărbat din Bucureşti a fost arestat la domiciliu, fiind acuzat de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Bărbatul a accidentat un pieton şi a fu...
În urmă cu mai puţin de două săptămâni, un tânăr din Cisnădie era înjunghiat într-o benzinărie din Sibiu de faţă cu zeci de martori. Incidentul şocant a scos la iveală faptul că în acelaşi loc s-au mai petrecut şi în trecut acte de violenţă.
Altă agresiune comisă în Benzinăria din Sibiu unde a fost înjunghiat un tânăr (Sursă imagini FB Marian Răduinea)...
Instanţa Tribunalului Sibiu a decis să respingă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunal de arestare preventivă a şefului Postului de Poliţie Poiana Sibiului şi a complicilor săi.
Deşi anchetatorii au solicitat ca băiatul de 15 ani să fie arestat preventiv, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea la domiciliu pentru 30 de zile.
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru evadare. Acesta a părăsit locuinţa unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Un prahovean în vârstă de 33 de ani, acuzat că a omorât în bătaie un amic cu care băuse până la momentul conflictului, a fost plasat în arest la domiciliu de către un judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova.
Hamza, fostul prinţ moştenitor şi fratele vitreg al regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, a anunţat sâmbătă că se află "în arest la domiciliu" în palatul său din Amman, fiind acuzat de armată de activităţi împotriva "securităţii regatului", relate...
Ministerul Justiţiei anunţă că Tribunalul Bucureşti este în legătură directă cu autorităţile din Italia pentru extrădarea Alinei Bica şi că va acorda sprijinul necesar, în măsura în care instanţa din România ori autorităţile din peninsulă vor solicit...
Disidenta Doina Cornea a fost arestată de sistemul represiv pentru că s-a solidarizat cu protestul muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, iar până la 21 decembrie 1989 a fost arestată la domiciliu. Un miliţian a păzit-o zi şi noapte, iar acces...
Oficialii de la Interne anunţă că în cazul victimelor violenţei domestice va fi nevoie, pentru a le asigura protecţia, să aibă şi acestea o brăţară electronică asupra lor. În acest fel, la declanşarea alertei, ca măsură suplimentară de protecţie, va ...
Judecătorul de drepturi şi libertăţi al Curţii de Apel Constanţa a decis la începutul acestei luni plasarea în arest la domiciliu a tânărului de 17 ani care este acuzat că l-a omorât pe Gabriel Stănilă (34 de ani) în Vama Veche, imediat după vacanţa ...
Cristian Ionuţ Manea, de 33 de ani, din Craiova, a lovit pe data de 20 ianuarie 2018 o fetiţă şi pe tatăl ei pe trecerea de pietoni, iar imediat a fugit de la locul accidentului. Bărbatul a fost prins de oamenii legii după aproximativ trei săptămâni,...
O sută patruzeci de persoane au fost puse sub control judiciar, iar alte 33 au plasate în arest la domiciliu, în ultima săptămână, la nivel naţional, potrivit Poliţiei Române.
Judecătoria municipiului Chişinău, sediul Buiucani, a prelungit cu încă 30 de zile mandatul de arest la domiciliu pentru ex-deputatul Chiril Lucinschi, cercetat în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Instanţa a luat r...
Bărbatul de 50 de ani din Alba Iulia acuzat de şantaj la adresa unui om de afaceri de la care ar fi primit suma de 100.000 de euro pentru a nu publica un film indecent cu acesta a fost plasat în arest la domiciliu.
Primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, aflat în arest la domiciliu, a semnat dispoziţia de convocare a Consiliului municipal Chişinău în şedinţă vineri, 30 iunie. Pe ordinea de zi figurează numirea a doi viceprimari şi suspendarea secretarul...
Magistraţii instanţei supreme au judecat luni contestaţia procurorilor DNA, care cer ca arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, aflat sub control judiciar, să fie plasat în arest la domiciliu, în dosarul în care este judecat pentru că ar fi obţinut pe...
Astăzi, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au judecat cererea procurorilor DNA de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu în cazul arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, în dosarul în care acesta este judecat că a obţinu...
Magistraţii Judecătoriei Alba Iulia au dispus arestul la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, pentru o angajată a Spitalului Municipal Târnăveni. Inculpata este cercetată sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, printre care înşelăciune, fa...
Tribunalul Alba a respins marţi, 2 august, propunerea procurorilor DNA privind arestarea preventivă a directorului de serviciu din Consiliul Judeţean Sibiu, reţinut pentru fapte de corupţie. Ana Kraus va fi cercetată în arest la domiciliu.
Magistraţii Tribunalului Braşov au respins în această seară propunerea de arestare preventivă a medicul Marius Stoica şi au decis ca ortopedul să fie plasat în arest la domiciliu....
Avocaţii lui Andrei-Silvian Spiridon (29 ani), bârlădeanul trimis în judecată luna trecută pentru viol şi sechestrare de persoane, faptă comisă asupra unei eleve de 17 ani, au reuşit să-i convingă pe magistraţi să-i permită inculpatului să părăsească...
Primarul Craiovei este acuzat de opt fapte de corupţie dintre care patru de luare de mită. Lia Olguţa Vasilescu a fost arestată la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Magistraţii Curţii de Apel au respins propunerea de arestare preventivă a procurorilor pe numele lui Remus Truică, dar au prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile....
Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Sorin Oprescu, acuzat de o mită de 25.000 de euro, să fie eliberat. Fostul edil a părăsit deja sediul Arestului Capitalei, urmând să fie cercetat în arest la domiciliu, fiind obligat să poarte un sistem electronic ...
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus măsura arestului la domiciliu pentru trei tineri acuzaţi de infracţiuni din sfera traficului de droguri de risc. Un al patrulea inculpat va fi cercetat sub control judiciar. Cei patru au fost reţinuţi de procurori D...
Judecătorii Curţii de Apel Cluj au respins marţi, 18 august, contestaţia formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva deciziei Tribunalului Sălaj de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazu...
O imagine din interiorul vilei de lux a primarului suspendat de Iaşi, Gheorghe Nichita, a fost făcută publică în premieră. De-a lungul timpului, baronul PSD Iaşi n-a permis accesul în casă reprezentanţilor mass-media.
Tribunalul Constanţa a decis înlocuirea măsurii de arest la domiciliu cu controlul judiciar, pentru Mircea Băsescu. Vestea vine la o zi după audierea fiului său Dragoş Băsescu la DNA Bucureşti.
Muncipiul Iaşi traversează o situaţie administrativă aberantă şi fără precedent în România, după ce primarul Gheorghe Nichita a fost arestat la domiciliu la cererea procurorilor DNA.
Foştii şefi ai Poliţiei Bistriţa Năsăud rămân în arest preventiv, Curtea de Apel Cluj dând câştiga de cauză DNA Maramureş şi anulând astfel decizia Tribunalului Maramureş prin care măsura arestării preventive era înlocuită cu cea a arestului la domic...
Tribunalul Alba a decis marţi, 3 martie, cercetarea sub control judiciar a preşedintelui suspendat al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, aflat în arest la domiciliu. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel. Aceeaşi hotărâre a fost luată şi în cazul al...
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a obţinut la Tribunalul Alba permisiunea de a părăsi locuinţa de domiciliu de patru ori pe lună şi de fi vizitat de fiica sa în fiecare sâmbătă.
Magistraţii constănţeni au permis lui Mircea Băsescu să meargă la societatea pe care o administrează două zile pe săptămână: luni şi miercuri, între orele 12-15. Este locul unde a fost organizat flagrantul care l-a trimis pe Mircea Băsescu după grati...
La data de 1 februarie 2014 era dezvoltată la nivelul Poliţiei Române o aplicaţie informatică pentru evidenţa persoanelor aflate sub control judiciar, control judiciar pe cauţiune şi arest la domiciliu. La nivel de judeţ Maramureş, confom informaţiil...
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost prezent în 5 ianuarie din nou în faţa judecătorilor. DNA Alba Iulia a solicitat şi obţinut la Tribunalul Alba prelungirea măsurii de arestare la domiciliu a acestuia şi a ...
Arestat în urmă cu o săptămână pentru mai multe fapte de corupţie, primarul din Beiuş, Adrian Domocoş,îşi va petrece sărbătorile în arest la domiciliu. Judecătorii Curţii de Apel Oradea au admis astfel contestaţia depusă de acesta, şi totodată, au di...
Marian Căpăţână, judecat alături de Mircea Băsescu în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial, a încălcat regula privind arestul la domiciliu. El a mers la un magazin din zona Poarta 1 de unde a cumpărat un parfum...
Biroul de Control Judiciar din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii va verifica zilnic dacă Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, şi Florin Mija, vicepreşedintele CJ, respectă măsura arestării la domiciliu ins...
Interlopul hunedorean Alin Simota rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul Alba a respins propunerea judecătorilor DIICOT privind arestarea preventivă a acestuia în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală şi delapidare în valoare de 1 milion ...
În ultimele 5 luni, 97 de persoane certate cu legea s-au aflat sub supravegherea oamenilor legii.Faţă de 95 de persoane a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, faţă de alte 3 persoane s-a dispus controlul judiciar pe cauţiune şi 3 pe...
Nouă inculpaţi în dosarul bătăuşilor din Cugir au fost eliberaţi din nou din arest de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia. Decizia a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute şi este definitivă. Cei nouă bărbaţi acuzaţi de tentativă de omor vor pe...
Magistraţii instanţei supreme au respins, marţi, solicitarea procurorilor DNA privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru fapte de corupţi...
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat până după Paşte judecarea cauzei în care procurorii DNA au cerut înlocuirea controlului judiciar cu cel al arestului la domiciliu pentru Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahov...
O fostă soţie a regelui saudit Abdallah bin Abdul Aziz, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a făcut apel la preşedintele american Barack Obama, care poartă astăzi discuţii oficiale cu liderul saudit, în încercarea de a-şi recupera cele patru ...
Magistraţii Tribunalului Prahova au dispus, miercuri, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul altor nouă inculpaţi din dosarul în care sunt judecaţi fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu, oameni de afaceri şi ...
Aproape o sută de persoane au fost arestate la domiciliu, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, iar pentru peste 1.300 de persoane a fost luată măsură controlului judiciar.
Magistraţii Curţii Supreme au dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Răzvan Alexe, inculpat în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro şi în dosarul de corupţie în care sunt urmăriţi penal şeful CJ Prahova, Mircea Co...