bobota - ultimele știri
La câteva zile după scandalul pe care l-au generat, reprezentanţii Asociaţiei “Inimioare fericite” au transmis un punct de vedere cu privire la incidentul din tabăra creştină.
Atât Poliţia, cât şi Protecţia Copilului s-au autosesizat în cazul copiilor puşi să facă mătănii în cadrul unei tabere organizate de către o asociaţiei creştină.
Profesorul pasionat de fotografie şi călătorii hoinăreşte prin localităţile sălăjene în căutarea autenticului, a tradiţiilor şi arhitecturii locale, a peisajelor sau a panoramelor spectaculoase.
Zeci de ani, moartea marelui cărturar iluminist Gheorghe Şincai a fost învăluită în mister. În timp ce unii susţineau că reprezentantul Şcolii Ardelene ar fi murit în satul sălăjean Bobota, alţii erau convinşi că acest lucru este imposibil.
Născut în 1754, în judeţul Mureş, Gheorghe Şincai a fost istoric, filolog, traducător şi scriitor român, unul dintre reprezentanţii de marcă al Şcolii Ardelene. Şi-a pus întreaga viaţă în slujba naţiei sale şi a depus o muncă asiduă pentru a lumina m...
La iniţiativa a doi consilieri locali şi a istoricului sălăjean Marin Pop, Rodica şi Flavia Coposu, cele două surori în viaţă ale Seniorului, au fost desemnate cetăţeni de onoare ai satului natal, Bobota.
Sălajenii susţinători ai monarhiei deplâng moartea Reginei Ana, cu atât mai mult cu cât Majestatea sa a făcut câteva vizite în judeţ.
Protopopul Valentin Coposu a fost una dintre personalităţile marcante ale Sălajului. Născut în 1 noiembrie 1886, în localitatea sălăjeană Cioara, a fost preot în Bobota şi s-a căsătorit cu Aurelia Anceanu, cu care a avut şase copii. Printre ei, s-a n...
Moartea unuia dintre cei mai importanţi istorici şi scriitori ai secolului XVII, Gheorghe Şincai, este învăluită în mister. Deşi oficial se susţine că ilustrul reprezentant al Şcolii Ardelene ar fi murit în Slovacia, au existat şi există voci care sp...
Pe vremuri erau peste o sută. Azi, au mai rămas câteva zeci. Sunt credincioşii din localitatea sălăjeană Bobota care îşi supun, an de an, organismul la efortul de a parcurge 300 de kilometri pe jos într-o săptămână, până la Mănăstirea Nicula şi înapo...
Locuitorii comunei sălăjene Bobota au avut parte luni după-amiaza de scene desprinse parcă din apocalipsă. Bătrânii locului spun că nu au mai văzut aşa ceva niciodată.
Nouă decenii de viaţă în care demnitatea şi refuzul de a face compromisuri au fost reguli de căpătâi chiar şi atunci când comuniştii i-au luat şi pâinea de la gură. Este esenţa existenţei Flaviei Coposu, soră mai mică a Seniorului, care împlineşte sâ...
Regretatul om politic român Corneliu Coposu a fost comemorat sâmbătă, 22 noiembrie, în satul său natal, Bobota, din judeţul Sălaj. Zeci de persoane au adus, astfel, un omagiu, Seniorului, la împlinirea a 19 ani de la moartea sa.
Pe locul de aprins lumânări din curtea bisericii din Bobota, unde a slujit preotul Valentin Coposu, tatţl Seniorului Corneliu Coposu, au apărut, în ultima zi de campanie, afişe electorale ale candidatului la alegerile prezidenţiale 2014 Victor Ponta.
Profesorul şi scriitorul sălăjean Mihail Ştefan a plecat, zilele trecute, la stele, după o chinuitoare suferinţă provocată de o boală fără leac. Profesorul lasă în urmă, în memoria celor care l-au cunoscut, amintiri frumoase.
Andrei, un băiat de 13 ani din localitatea Bobota, a murit aseară, înecat într-o baltă de pe păşunea satului. Copil a intrat în apă pentru a se răcori şi, cel mai probabil, a alunecat în adâncitura din mijlocul bălţii.
Un tânăr de 19 ani din localitatea sălăjeană Zalnoc, autorul mai multor violuri asupra unor femeie în vârstă din sat, a sunat la 112 pentru a se preda. Până la sosirea poliţiştilor, tânărul şi-a pus frânghia la gât şi s-a spânzurat într-o anexă a cas...
Afirmaţia din titlu aparţine jurnalistului Tudor Călin Zarojanu, care sâmbătă, 29 martie, şi-a adus copiii de la Bucureşti la Bobota, satul din Sălaj în care s-a născut Seniorul, special pentru a vedea „locul în care Dumnezeu ni l-a dat pe Corneliu C...
Vicepreşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Virgil Ţîrău, jurnalistul Tudor Călin Zarojan, profesori universitari, istorici şi scriitori vor participa sâmbătă, 29 martie, în satul natal al lui Corneliu Coposu, Bobota...
"Cât voi putea, voi ţine vie amintirea lui Corneliu Coposu". Este promisiunea făcută sămbătă, 9 noiembrie, de către preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Aurelian Pavelescu, prezent în satul natal al lui Corneliu Coposu, Bobota,...
Bobotanii din toate zările s-au întors de Rusalii acasă, pentru a sărbători, împreună, împlinirea a 800 de ani de la atestarea documentară a localităţii, dar şi lansarea primei monografii a satului.
Anul acesta se împlinesc 800 de ani de la prima atestare documentară a localităţii sălăjene Bobota. Momentul va fi marcat printr-o expoziţie al cărei vernisaj va avea loc azi, la Galeria de Artă "Ioan Sima".
Din cauza nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor la coşurile de fum, tot mai multe gospodării din raza judeţului Sălaj sunt cuprinse de flăcări iar proprietarii acestora solicită sprijinul pompierilor militari.
Victor Ciorbea şi Gheorghe Ciuhandu, liderii Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Creştin şi Democrat, dar şi preşedinţii organizaţiilor judeţene ai partidelor vor participa, mâine 12 noiembrie, la o serie de acţiuni aniversare şi comemorative care ...
Un copil de 11 ani din Bobota, care plecase săptămâna trecută de acasă fără să anunţe pe cineva, a fost găsit după o zi în judeţul Satu Mare. El a fost reperat de o localnică din Sărăuad, care a sunat la 112 şi a alertat poliţiştii.
Un grav accident de circulaţie s-a produs ieri pe DN 1F, în localitatea Bobota, un pieton care a traversat strada fără să se asigure fiind lovit de un microbuz care trecea pe acolo.
Un accident de circulaţie produs astăzi pe drmul naţional E81, la ieşire din localitatea Bobota înspre judeţul Satu Mare, a trimis patru pesrsoane la spital şi a îngreunat mult circlaţie în zonă.
Şoferul care a ieşit ieri dinspre Schitul Bobota tăind calea unui TIR care circula pe E 81, fapt ce a dus la un accident rutier ce a blocat circulaţie în zonă vreme de câteva ore, nici măcar nu a oprit din mers, el fiind identificat de poliţişti abia...
Sutele de credincioşi care au asistat, ieri, la slujba de vecernie din ziua de Paşti ("Slujba de a doua Înviere") au avut ocazia să asculte mesajul Evangheliei în nu mai puţin de şase limbi: română, rusă, italiană, franceză, ebraică şi germană....
O şoferiţă de 54 de ani a fost la un pas de moarte, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un camion. Femeia a fost scoasdintre fiarele contorsionate ale maşinii de un echipaj al ISU Sălaj.
Locuitorii din Bobota se vor putea bucura, astăzi, de o după amiază cu muzică populară şi dansuri tradiţionale. Printre invitaţi se numără Alexandra Chira şi surorile Chiş.
Persoane necunoscute au spart ieri seară cutia milei din biserica Schitului Bobota.Hoţii au furat aproximativ 500 de lei, bani lăsaţi în cutia milei de credincioşi care au vizitat schitul în ultimele patru zile....