depreciere leu - ultimele știri
Stabilitatea monedei naţionale nu ar fi fost posibilă fără intervenţia băncii centrale, explică, într-o analiză amplă despre evoluţia principalelor perechi valutare pe final de an, Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB România, casă de brokeraj ...
Analiştii CFA România estimează unanim că leul se va deprecia în următoarea perioadă şi va ajunge la 5 lei peste 12 luni, estimând că durata impactului economic al coronavirusului se va resimţi puternic până în trimestrul III al anului 2021.
Tendinţa descendentă şi pentru moment relativ lentă a leului are, din păcate, şanse de continuare, a declarat, pentru Agerpres, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist la XTB România, care a menţionat că lunile următoare ar putea să ne aducă chiar nive...
Chiar dacă leul a ajuns luni la un nou nivel minim istoric, aceasta este o evoluţie relativ stabilă, comparativ cu alte monede din regiune şi luând în considerare situaţia complicată din punct de vedere economic, este de părere purtătorul de cuvânt a...
În perioada următoare, putem asista la o depreciere a leului în faţa euro şi la scăderi de cotaţii pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), însă magnitudinea acestora va depinde în mare măsură de gradul de panică la care se va ajunge, arată o analiză real...
Ciprian Dascălu, economist şef la Banca Comercială Română, a făcut vineri o estimare legată de cursul de schimb euro - leu la finalul lunii martie, explicând şi care este motivul deprecierii accentuate a monedei europene.
Moneda europeană a atins deja cote istorice, nemaidomolindu-şi avansul în raport cu moneda autohtonă de câteva luni. Profesorul de economie Cristian Păun explică motivele acestor creşteri succesive.
Criza forţei de muncă, accentuarea inflaţiei, perspectivele deprecierii monedei naţionale şi extinderea blocajului financiar vor reprezenta, în 2020, cele mai importante provocări pentru mediul de afaceri.
Cursul de schimb este determinat de foarte mulţi factori, susţine premierul Ludovic Orban, care a precizat faptul că ne aflăm în luna decembrie, luna de creştere a consumului. El a mai afirmat că nu sunt motive de îngrijorare.
Mugur Isărescu a declarat joi că până şi o depreciere de 2 bani „la propriu şi la figurat“ este trecută la capitolul „recorduri“ şi „apocalipsă“, însă guvernatorul Băncii Naţionale a recunoscut că o creştere a cursului face mai dificilă finanţarea de...
Moneda naţională continuă să se deprecieze în raport cu euro, având un efect negativ accentuat asupra buzunarelor românilor, în ciuda tuturor declaraţiilor liniştitoare ale autorităţilor.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat marţi, care este motivul pentru care băncile nu împart cu împrumutaţii riscurile de creditare. Cele mai importante riscuri de creditare sunt deprecierea leului, în raport cu moneda în care s-a efectuat împ...
Cursul valuitar euro-leu a atins luni un nou nivel record, cel mai mare înregistrat vreodată în ţara noastră, ceea ce va face ca toate facturile raportate la moneda europeană să crească, la fel cum majorate vor fi şi chiriile şi toate importurile.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a susţinut, joi, că industria României a intrat deja în recesiune, oferind şi o serie de explicaţii legate de motivele care au dus la deprecierea accentuată a leului din ultimele zile.
Consumul, principalul motor al creşterii economice, începe să dea rateuri. Inflaţia, blocajul financiar, deprecierea leului şi scăderea vânzărilor crează tot mai multe dificultăţi companiilor din comerţ. Peste 1200 de firme din acest sector au intrat...
Creşterea inflaţiei, deprecierea leului şi accentuarea blocajului financiar reprezintă principalele temeri ale investitorilor în toamna acestui an. Instabilitatea politică a revenit în prim-plan, zgomotul politic fiind de natură să accentueze semnale...
Prin aprobarea Ordonanţei 114, în data de 21 decembrie 2018, Guvernul a dat un atac concertat asupra trei domenii strategice ale economiei: energie, telecomunicaţii şi finanţe, scrie fostul ministru de Finanţe, Ioana Petrescu, pe blogul său.
Patria Bank (simbol bursier PBK) a realizat în primul semestru al anului un profit net de 2,8 milioane lei, de la pierderi de 23,29 milioane lei în prima parte a anului trecut, potrivit raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cosultat d...
Directorul Institutului Economiei de Piaţă, Roman Chircă, consideră că se creează o panică exagerată în jurul deprecierii leului care s-a înregistrat în ultimele zile, iar speculanţii pieţei valutare ar fi în aşteptarea unor asemenea agitaţii. Declar...
Leul românesc şi lira turcească sunt din ce în ce mai slabe şi înregistrează cele mai mari deprecieri faţă de euro dintre toate statele emergente, cu excepţia celor din America Latină, urmând ca finalul de an să le prindă şi mai slabe, scrie Bloomber...
Încrederea mediului de afaceri în evoluţia economiei româneşti scade pe zi ce trece, managerii estimând că, până în primăvara viitoare euro va fi de aproape 4,85 lei, iar inflaţia va ajunge la circa 3,72%.
Economistul Andrei Caramitru, recent înscris în Uniunea Salvaţi România, susţine că anul 2019 este anul falimentului şi economia va intra în implozie, deoarece bugetul a fost construit pornind de la costuri şi cu creşteri din pix ale veniturilor....
Calculele economice efectuate de analistul Andrei Caramitru arată că în cea de-a doua parte a anului România va intra într-o recesiune destul de severă, din cauza căreia se va împrumuta foarte mult la FMI sau va creşte povara fiscală pusă de populaţi...
ROBOR-ul ar urca la 6% sau la 7%, în cazul în care Banca Naţională a României (BNR) ar interveni pe piaţa valutară şi ar vinde valută din rezerve, a explicat Adrian Vasilescu, consultantul de strategie al BNR.
Partidul Social Democrat lansează un nou atac la adresa Băncii Naţionale a României, pe care o somează să îşi facă datoria şi să apere moneda naţională.
Leul continuă să se deprecieze, ajungând zi de zi la niveluri minime record faţă de euro. Vineri, Banca Naţională a cotat moneda europeană la 4,7648 lei.
Situaţia României s-a înrăutăţit la capitolul cursului valutar pe harta vulnerabilităţilor economiilor emergente, produsă de analiştii Capital Economics în avanpremiera perioadei de „recorduri istorice” de depreciere ale leului, scrie cursdeguvernare...
Moneda europeană a crescut constant în acest an, de la 4.6656 lei la data de 3 ianuarie, la 4,7142 la data de 22 ianuarie, băncile oferindu-l la vânzare şi la valolri care depăşesc 4,78 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat,luni, un curs de referinţă de 4,7081 lei, un nou nivel record înregistrat după mai bine de o săptămână de creşteri consecutive. Unele bănci vând moneda europeană şi la 4,7760 lei.
Leul se depreciază continuu de şapte zile: nivelul de referinţă pentru euro este astăzi de aproape 4,7 lei, ceea ce face ca acesta să fie tranzacţionat de bănci la valori care depăşesc chiar şi 4,76 lei.
Anul 2019 va aduce o încetinire a creşterii economice, preţurile vor continua să crească, iar leul se va deprecia faţă de alte monede mai mult decât a făcut-o în 2018, spune un fost ministru de Finanţe.
România a înregistrat în luna mai a acestui an o inflaţie de 5,4%, pondere care a fost influenţată de creşterea nominală a salariilor din primul trimestru, cu 12,7%, atrag atenţia specialiştii departamentului de Cercetare Economică al Euler Hermes.
Raport Macroeconomic al Garanti Bank nu aduce veşti bune pentru anul 2018: inflaţia va continua să crească şi va înregistra un salt, de la 1,3% în 2017, la 4% până la sfârşitul anului, leul se va deprecia până la 4,78 lei/euro, iar dobânda cheie va c...
Economia românească a crescut accelerat în acest an, în special pe baza creşterii importurilor, în contextul unei producţii care nu poate acoperi o cerere internă tot mai mare, stimulată de avansul salariilor, dar creşterea costurilor de finanţare şi...
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a corectat marginal, după cinci luni consecutive de scădere, la valoarea de 44,1 puncte, fiind cu 0,7 puncte mai mare decât valoarea consemna...
Majorările de preţuri se vor vedea în decembrie şi în ianuarie, după ce va fi epuizat stocul actual. Pe lângă deprecierea leului, scumpirile vor fi determinate şi de legislaţia privind protecţia mediului din China, a spus Iulian Stanciu, directorul g...
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, susţine că există o tendinţă de durată de depreciere a leului, situaţia fiind categoric asociată cu situaţia balanţei de plăţi a României....
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) s-au redus în luna septembrie cu 1,63 miliarde euro, bani pe care analiştii consideră că instituţia i-a folosit pentru a ţine în frâu cursul de schimb şi pentru a nu lăsa leul să se deprecieze....
Sondajul CFA arată că rata anticipată a inflaţiei pentru următoarele 12 luni va avea o valoare medie de 2,55%, cu 0,69 puncte mai mult decât cea înregistrată în exerciţiul anterior, remarcându-se şi anticipaţiile mediului de afaceri privind majorarea...
Creşterea economică va încetini la 4,4% în acest an şi 3,5% anul viitor, din cauza scăderii investiţiilor publice, a unei recolte de cereale mai slabe decât în 2016 şi a unei politici fiscale mai stricte începând din T4 2017, pentru ca guvernul să po...
Câteva reţele de benzinării din Republica Moldova vor scumpi în următoarele zile produsele petroliere, în medie 3%. Motivul este deprecierea leului şi scumpirea petrolului
Consilierul Guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu a susţinut, în timpul unei vizite în judeţul Vâlcea, că deprecierea leului în raport cu euro este doar un fenomen de scurtă durată. Potrivit acestuia, BNR nu este îngrijorată de situaţie pentru că mone...
Leul a continuat astăzi deprecierea în raport cu moneda europeană, euro atingând nivelul maxim al acestui an. Banca Naţională a României a anunţat o referinţă de 4,4286 lei/euro.