facultatea de medicina - ultimele știri
O tânără absolventă a Facultății de Medicină a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de tânăra de 31 de ani.
Prof. univ. dr. Gheorghe Badiu, unul din profesorii fondatori ai Facultății de Medicină, Universitatea Ovidius din Constanța, a murit.
Printr-o voce autorizată, Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara a anunțat că își mărește oferta domeniilor de formare profesională și că, între altele, va înființa Facultatea de Asistență Medicală Generală.
Studenții Universității de Medicină din București vor putea face cursuri de comunicare medic-pacient-aparținători, urmând exemplul occidental, unde acestea se află în programa de studii de mai multă vreme, comunicarea fiind considerată vitală pentru salvarea pacienților.
La 30 aprilie 2021 a murit ilustrul medic Ioan Pop de Popa, specialistul care a efectuat prima operaţie pe cord deschis din România la 5 aprilie 1973, la Târgu-Mureş. El este considerat fondatorul chirurgiei cardiovasculare moderne din România.
Pavel Bartoş şi Anca sunt căsătoriţi din 2003 şi au împreună trei fete. Căsnicia lor este una dintre cele mai solide şi discrete, iar cei doi apar destul de rar împreună în public. Recent, prezentatorul, invitat la podcastul lui Mihai Petre, a vorbit...
Studenţii vor face voluntariat la spitalele judeţene din Brăila şi Galaţi, spitalul TBC, Infecţioase, spitalul din Tecuci şi pe maşinile SMURD....
Unul dintre cei mai vehemenţi militanţi în lupta antifumat din România, prof. dr. Florin Mihălţan, şeful secţiei Pneumologie III în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din Capitală, este motivat de valurile de suferinţă provocată ...
Un fost student palestinian al Universităţii de Medicină Carol Davila din Capitală a ajuns în atenţia SRI, iar procurorii cer ca el să fie declarat indezirabil pentru următorii 10 ani şi expulzat în ţara lui natală. Există bănuiala că, la adăpostul u...
Povestea de dragoste dintre Nicoleta Crauciuc şi Alex Tirb, un cuplu de tineri români stabiliţi în Marea Britanie, a apărut în presa britanică după ce cei doi s-au căsătorit şi au absolvit facultatea de Medicină în aceeaşi zi.
De ani buni, medicina îi atrage ca un magnet pe absolvenţii de liceu care se pregătesc din timp să dea admiterea la facultăţile de profil, unde concurenţa este tot mai mare. Însă nu toţi care sunt admişi ajung să fie absorbiţi de sistemul medical pen...
Mensa România organizează o nouă sesiune de testare IQ la Constanţa, în data de 18 noiembrie 2017, la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius.
Concurenţă mare şi în acest an la admiterea la medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti....
O nouă ipoteză se vehiculează în cazul morţii Andradei Puţina, studenta de la Medicină care a murit sâmbătă dimineaţa. Dacă în primă fază anchetatorii am mers pe varianta sinuciderii, după efectuarea cercetărilor aceştia iau tot mai mult în calcul va...
Percheziţile au loc în şase locaţii şi sunt vizaţi medici şi profesori universitari. Descinderile la Spitalul Judeţean şi la cel de Pediatrie Braşov, dar şi la Facultatea de Medicină din Craiova.
Curtea de Apel Oradea a decis eliberarea din arest preventiv şi plasarea sub control judiciar a şefei de lucrări de la Departamentul de Medicină Dentară din Facultatea de Medicină Oradea, acuzată de luare de mită pentru că ar fi primit de la studenţi...
Două cadre universitare de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea au ajuns în spatele gratiilor, fiind prinse în timp ce luau şpagă de la studenţi pentru a-i trece la examene sau pentru a le da note maxime astfel încât să ocupe un loc la bu...
Percheziţii la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului municipal “Dr. Gavril Curteanu din Oradea.” Descinderile procurorilor ar avea legătură cu activitatea didactică a medicului Ioan Magyar, şeful Unităţii.
După arestarea profesoarei Adriana Pirte, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, un alt cadru universitar a ajuns în arest. Medicul stomatolog Camelia Dalai este acuzată de şase infracţiuni de luare de mită, şi două fapte conexe infracţ...
O tânără din Gabon, fostă studentă la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, a fost diagnosticată cu malarie.
Facultatea de Medicină din Oradea este lovită de un nou caz de luare de mită. După ce săptămâna trecută a fost arestată profesoara Adriana Nicoleta Pirte, în această seară a fost reţinută Camelia Dalai, şefa de lucrări a aceluiaşi departament.
Anchetă epidemiologică la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, după ce în rândul studenţilor s-au înregistrat trei cazuri de TBC. Toţi cei trei studenţi sunt din străinătate.
Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov i-au fost alocate de către Ministerul Sănătăţii doar 48 de locuri pentru pregătirea în rezidenţiat, în sesiunea din noiembrie 2016. Cifra este la jumătate faţă de anii anteriori,...
După a doua zi de înscrieri, la Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi şi-au depus dosarele 983 de candidaţi. Înscrierile vor continua până sâmbătă, între orele 08:00 - 15:00, la sediile facultăţilor.
Îndrăgostit de medicina de urgenţă, doctorul Mihai Polinschi se simte cel mai bine atunci când salvează vieţi. Una dintre cele mai frumoase zile din cariera sa a fost cea în care a aflat că Serviciul de Ambulanţă din Galaţi are nevoie de un medic.
Profesorul Cătălin Cârstoiu, manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) din 2009 şi decan, din aprilie, al Facultăţii de Medicină a UMF "Carol Davila" a declarat, joi, pentru News.ro, că alege să fie decan şi, prin urmare, nu va pa...
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” a precizat că cei doi tineri care şi-au pierdut viaţa sâmbătă, 23 aprilie, într-un accident petrecut în judeţul Neamţ, urmau cursurile Facultăţii de Medicină Generală.
Ali Cheaito este din Liban, are 20 de ani şi studiază la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi. Tânărul se consideră libanez şi român în acelaşi timp, întrucât a reuşit să asimileze ambele culturi, datorită originilor diferite ...
Mihai Septimius Drăgan (28 de ani) este primul bărbat care a absolvit specializarea Moaşe din cadrul Facultăţii de Medicină din Galaţi. Tânărul se gândeşte să îşi găsească de lucru în domeniu, dar în străinătate, pentru că acolo ar putea câştiga mai ...
Optzeci de profesori, studenţi sau asistenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova au fost audiaţi luni şi marţi într-un dosar de luare şi dare de mită. Surse din anchetă au declarat, pentru „Adevărul”, că unii profesori au primit m...
O tânără din Buzău a fost admisă prima la Universitatea “Carol Davila” din Bucureşti pe locurile de medicină militară. Este vorba de Adnana Alexandra Nedelcu, o tânără extrem de ambiţioasă care a terminat studiile liceale la Colegiul Naţional „Mihai...
Aproximativ 1500 de tineri s-au înscris anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Candidaţii visează să urmeze o carieră în Canada sau Statele Unite.
Marţi au început înscrierile la admiterea de anul acesta la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, unde tinerii s-au înghesuit de dimineaţă, dornici de o carieră în domeniul economic şi atraşi de faptul că nu trebuie să treacă printr-un no...
Medicina devine din ce în ce mai atrăgătoare pentru tineri, fiindcă le asigură un loc de muncă sigur oriunde în lume. Astfel că, an de an, concurenţa la universităţile de medicină şi farmacie este tot mai mare, iar dacă judecăm după prezenţa de la si...
Eseul motivaţional este noutatea de la admiterea la facultate de anul acesta, care începe joi cu înscrierile la Universitatea din Bucureşti....
Mită la Facultatea de Medicină din Oradea. Medicul Constantin Romanul, şeful secţiei de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială de la Spitalul Judeţean din Oradea şi şeful Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal din Oradea a fost prins, în flagrant...
În ciuda faptului că respectul pentru profesia medicală a scăzut simţitor în ultima perioadă, peste 50% din părinţii din România şi-ar îndruma copiii către o facultate de medicină sau una de farmacie. Aceasta este concluzia unui studiu recent, care r...
Ministerul Sănătăţii a scos şi anul acesta mii de locuri şi posturi la examenul de rezidenţiat din 2013. Absolvenţii de Medicină aleg însă să-şi continue studiile în străinătate. Motivul: salariile mici şi birocraţia....
Rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, Iulian Gabriel Bîrsan l-a desemnat pe doctorul Aurel Nechita drept câştigător al concursului pentru funcţia de decan al Facultăţii de Medicină. Senatul, care ar fi trebuit să valideze alegerea recto...
S-a dat startul admiterii la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea. Sute de tineri s-au adunat cu mult înainte de începerea examenului, pentru a fi siguri că nu vor întârzia....
Elevii au avut parte de exerciţii de prim-ajutor, expoziţii de talente în şcoli, vizite la muzee, la Jandarmerie, la Palatul Parlamentului, iar unii chiar au avut şansa de a face schimb de locuri cu dascălii lor, toate organizate cu ocazia programulu...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au descins în această dimineaţă la unul dintre sediile Universităţii de Medicină, de lângă spitalul CFR...
Trei tineri originari din Nazaret au venit în Capitala Olteniei în urmă cu patru ani, pentru a învăţa să vindece oameni. Tatăl lor absolvise Medicina tot la Craiova, unde şi-a cunoscut şi soţia.
Pentru un student care învaţă şase ani la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, se cheltuiesc de la bugetul de stat 6.500 de lei. Din păcate, statul pierde aceşti bani, fiindcă mulţi absolvenţi aleg să plece din România.
Un student de etnie romă spune că modelul său în viaţă este faimosul pediatru din Bucureşti, cel care i-a salvat viaţa când era mic.
Aproximativ 2.000 de studenți la Medicină, care au ales studiul în altă țară, nu își vor putea practica meseria dacă au picat de două ori examenul de admitere în Franța. Regula a fost publicată în Monitorul Oficial al Franței în luna august a anului ...
Personalul de pe troleibuzul 14 susține că pasagerul ar fi fost în stare de ebrietate. Victima a decedat chiar în mijlocul de transport în comun, în stația de lângă Facultatea de Medicină.
Distincţia îi va fi înmânată la şedinţa solemnă a Consiliului Local ocazionată de Sărbătorile Galaţiului
Începând de mâine, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş" (UMFVB) din Timişoara se va desfăşura Conferinţa naţională a decanilor facultăţilor de medicină din România. Evenimentul este organizat cu bani europeni și vor fi puse în disc...
Din cei peste 4.000 de candidați care s-au înscris la Universitatea Oradea, 2.000 au optat pentru Facultatea de Medicină, Facultatea de Științe Socio-Umane și Facultatea de Științe Economice. Tinerii sunt convinși că în Oradea se poate face școală c...
Absolvenţii cu Bacalaureat au început să depună, de ieri, dosarele de înmatriculare la „Universitatea Dunărea de Jos“. Dacă la Facultatea de Medicină şi Farmacie s-au înscris zeci de tineri, Mecanica sau Metalurgia au fost foarte puţin căutate....
Carmen Panaitescu Bunu are o pasiune specială, să caute şi să promoveze studenţi de valoare. Profesor Doctor şi cadru didactic la Universitatea de Medicină, specialistul a descoperit mai multe „diamante” care fac acum cinste României în lume. „Nimic ...
Ioana Ene, o pensionară de 76 de ani, lucrează ca laborantă la Facultatea de Medicină „Carol Davila”. Femeia şi-a dedicat o viaţă de om îngrijirii şi conservării cadavrelor pe care viitorii medici fac experimente.
Bucureştenii pot veni în această săptămână să doneze sânge la Facultatea de Medicină, în cadrul campaniei studenţeşti „Donează Sânge! Fii Erou!“. Cele 100 de persoane cărora li se vor recolta sânge în fiecare zi, până la 12 noiembrie, primesc bonuri ...
Studenţii medicinişti au accesat un program iniţiat de grupul Rompetrol şi au reuşit să obţină finanţarea necesară montării unor panouri solare. Sumele economisite la capitolul cheltuieli de încălzire vor fi utilizate pentru acoperirea altor necesită...
Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad oferă, pentru anul universitar 2010-2011, o nouă specializare în domeniul „Nutriţie şi dietetică”....