ittihad - ultimele știri
Au trecut vremurile în care Cosmin Olăroiu şi Răzvan Lucescu făceau furori în Regat, cu echipele lor de club. Stagiunea încheiată luni a fost una ratată pentru tehnicienii români din prima ligă.
Fostul selecţioner al României simte pe propria piele ce înseamnă stresul care vine „la pachet“ cu un contract bănos în zona Golfului Persic.
De când a ajuns în Arabia Saudită, în august 2021, pe banca echipei Al-Ittihad Jeddah, Cosmin Contra (46 de ani) a depăşit toate aşteptările. În ciuda rezultatelor sale excelente, ceea ce i-a adus cea mai mare mediatizare de până acum e un moment biz...
Dacă Laurenţiu Reghecampf a fost pus pe liber de o formaţie din Regat, în schimb, alte trei grupări din prima ligă se află în negocieri avansate cu conaţionali ai lui „Reghe“.
Fără angajament de când a plecat „ţepuit“ de la Dinamo, în decembrie 2020, tehnicianul de 45 de ani va semna un contract cu o formaţie unde banii nu reprezintă niciodată o problemă.
Dacă Dinamo şi FCSB au fost echipe care au pornit groaznic în campionat, pentru ca apoi să-şi revină, treptat, în schimb, în cazul celor de la Gaz Metan Mediaş, lucrurile s-au petrecut exact invers!
Victor Piţurcă e renumit în lumea fotbalului pentru că, de obicei, în momentul despărţitii de o echipă, ia şi pielea de pe patronul care l-a angajat. A fost însă un episod în care tehnicianul de 61 de ani a luat o mare „ţeapă“.
Arabia Saudită l-a dat lumii pe „Maradona din deşert“ la Cupa Mondială din 1994, iar acum un alt jucător al „verzilor“ a reuşit o execuţie superbă.
Victor Piţurcă s-a umplut de bani prin plecarea în Arabia Saudită, însă, probabil, regretă ziua în care a lăsat naţionala României pentru a prelua Al-Ittihad Jeddah.
Tehnicianul de 60 de ani reuşeşte în Asia ce a izbutit şi în România: n-are rezultate remarcabile, însă îşi „hipnotizează“ şefii şi rămâne în funcţie.
Chiar dacă madrilenii au câştigat pe terenul Barcelonei după patru ani, „Guriţă“ n-a fost impresionat de ce a văzut în El Clasico.
Al-Ittihad Jeddah are o ascensiune remarcabilă sub comanda tehnicianului român, care e surpriza plăcută a sezonului în Arabia Saudită.
Jiangsu Suning (China) a uimit lumea fotbalului, în această iarnă, cheltuind sume astronomice pe transferuri. Primul meci oficial din 2016 a fost însă unul ratat.
Dacă în Spania, Costel Gâlcă a reuşit să ia o gură de oxigen cu Espanyol, în Emirate, doi români sunt pe val în primele două eşaloane.
Doi din cei trei tehnicieni români care activează în zona Golfului Persic au avut motive de bucurie, după rezultatele din acest weekend.
Pentru antrenorii români din Arabia Saudită, ziua de 25 decembrie a programat meciuri din cadrul etapei cu numărul 13. Rezultatele obţinute de Piţi şi Ciobi au fost însă total diferite.
Fostul selecţioner a contribuit cu şapte puncte la calificarea tricolorilor la turneul final şi s-a aflat pe bancă la Euro 2008, ultima competiţie majoră la care a participat prima reprezentativă.
Se poate vorbi deja de „Efectul Piţurcă“: când pleacă de la o echipă, hulit sau iubit, românul se şi întoarce acolo peste ceva timp. Tocmai a făcut asta şi la Al-Ittihad Jeddah.
Odată cu întoarcerea tehnicianului de 40 de ani la echipa campioană, mai mulţi fotbalişti care sunt apropiaţi de el şi sub contract cu soţia sa pot evolua, din nou, în roşu şi albastru.
Al-Ittihad a devenit o echipă cu ghinion pentru români. Victor Piţurcă a dezamăgit crunt acolo, în stagiunea trecută, Lucian Sânmărtean e departe de forma pe care o avea la Steaua, iar acum saudiţii l-au pus pe liber pe tehnicianul pe care l-au insta...
Fostul mijlocaş al Stelei era considerat un „magician“ al balonului, cât timp a evoluat în Liga I. Acum, în Asia, el e tot mai criticat, după ce s-a dorit îndepărtarea sa, încă din vară.
Ladislau Boloni e la doar două puncte de locul 1 în Arabia Saudită, însă situaţia sa la Al-Ittihad e una extrem de agitată.
În momentul în care Victor Piţurcă l-a luat pe internaţionalul român la Al-Ittihad Jeddah, în iarna trecută, mulţi oameni erau convinşi că fostul stelist îi va „vrăji“ pe arabi. Lucrurile au stat însă cu totul altfel.
Tricolorii vor întâlni Ungaria (4 septembrie) şi Grecia (7 septembrie) în următoarele două jocuri din preliminariile Euro 2016. Fostul preşedinte FRF spune că, în această dublă, Iordănescu n-ar mai trebui să se bazeze pe un fotbalist care a evoluat î...
Un jucător de mare calitate, Sânmărtean a avut mai mereu probleme, atunci când s-a transferat în străinătate, iar acum aceste probleme au recidivat.
Mijlocaşul de 35 de ani a avut o discuţie cu preşedintele celor de la Al-Ittihad Jeddah şi aşteaptă răspunsul final al conducerii.
Fostul selecţioner va continua în zona Golfului Persic, în timp ce campioana Ligii I s-a mişcat repede şi a găsit un înlocuitor pentru Tamaş.
Şefii de la Al-Ittihad îşi dau palme acum pentru că au alergat mai multe luni după fostul selecţioner al României.
În România, tehnicianul de 59 de ani s-a despărţit cu scandal de Universitatea Craiova, după care a fost pus la naţională. Acum, el ameninţă Al-Ittihad cu judecata, dar e în cărţi pentru o funcţie foarte bine plătită.
Fostul selecţioner părea că a depăşit perioada criticată la Al-Ittihad, însă o nouă înfrângere suferită pe teren propriu i-a scos din sărite pe arabi.
Tehnicianul de 58 de ani a avut mereu reputaţia unui tip închis, care n-a ştiut să se apropie de public, indiferent de echipă pe care a pregătit-o. Tocmai de aceea, te şi bufneşte râsul, atunci când citeşti ultimele sale declaraţii.
Pentru prima dată după retragerea lui Hagi, naţionala are un play-maker care se apropie, cât de cât, de stilul „Regelui“. Un fost mare internaţional nu e însă convins de calităţile mijlocaşului de 34 de ani.
Primele şapte meciuri ale fostului selecţioner la Al-Ittihad au adus trei remize şi patru eşecuri. Odată cu transferurile lui Sânmărtean şi Szukala însă, formaţia din Jeddah a decolat şi Piţi se poate lăuda cu o serie foarte bună.
Victor Piţurcă atrage criticile şi antipatia celor din jur, indiferent de ţara unde lucrează. În România, fostul selecţioner devenise inamicul numărul 1 al publicului, iar în Arabia Saudită a reuşit să-şi pună jucătorii în cap în doar câteva luni.
Dacă în România a fost recunoscut ca fiind un tip închis şi distant în relaţia cu presa şi cu fanii, în Arabia Saudită, Piţurcă a fost nevoit să-şi mai schimbe atitudinea. Măcar cu câte un zâmbet forţat.
Fostul selecţioner a debutat la Al-Ittihad la 31 octombrie, într-o înfrângere, 0-1 cu Hajer. El a avut nevoie de 104 zile pentru a câştiga primul meci, iar momentul a fost savurat din plin de suporterii „tigrilor“.
Jurnaliştii locali au oferit o explicaţie pentru că Al-Ittihad n-a mai câştigat un meci de 117 zile, adică exact de când antrenorul român a ajuns în tribune pentru a vedea echipa sa la lucru.
Fostul selecţioner va avea parte de o perioadă decisivă pentru viitorul său în Arabia Saudită, odată cu reluarea campionatului, în luna februarie. Marţi, el a bifat al doilea amical din ultimele zile.
Campioana României pare că a slăbit în această pauză de iarnă, după ce Sânmărtean şi Szukala au semnat cu echipa lui Victor Piţurcă, iar în locul lor au sosit Enceanu (FC Braşov) şi Tamaş (liber de contract).
„Lupii galbeni“ au făcut deplasarea în Turcia fără un mijlocaş, care a rămas în ţară, în timp ce la Rapid problemele sunt departe de a fi terminate.
Înainte de a pleca la Al-Ittihad Jeddah, internaţionalul polonez a ţinut să sublinieze că perioada petrecută în Ghencea a fost cea mai frumoasă din cariera sa.
Mijlocaşul de 34 de ani a părăsit cantonamentul campioanei României din Spania pentru a se alătura lotului pregătit de Victor Piţurcă, în Emiratele Arabe Unite.
Latifundiarul din Pipera a sperat să obţină o sumă uriaşă din partea saudiţilor pentru doi fotbalişti aflaţi în ultimele şase luni de contract. Ulterior însă, a aflat un amănunt care l-a determinat să zică „da“ la propunerea formaţiei din Jeddah.
În România, fotbaliştii joacă neplătiţi şi cu lunile. În schimb, în zona Golfului Persic, străinii care nu-şi încasează banii la timp recurg la gesturi drastice.
Cât timp Piţi a condus prima reprezentativă, mijlocaşul de 33 de ani a bifat doar trei selecţii. Abia după ce „Satana“ a ajuns la Al-Ittihad, play-maker-ul Stelei a ajuns om de bază pentru tricolori.
După ce nu şi-au dat mâna la ultimul meci direct şi nici nu şi-au vorbit în avionul care i-a adus în România pentru Sărbătorile de iarnă, Piţurcă şi Reghecampf explică de ce între ei nu exista cale de împăcare.
Un mijlocaş limitat, decarul formaţiei din Ghencea e considerat un star de latifundiarul din Pipera. După mai bine de cinci ani petrecuţi la Steaua însă, jucătorul e în pragul disperării.
Aflat într-o situaţie disperată la Al-Ittihad, acolo unde n-a câştigat niciun meci până acum, fostul selecţioner are nevoie disperată de întăriri în iarnă. Totuşi, el spune că i-a transferat pe cei doi stelişti pentru a-i folosi din sezonul viitor. „...
Jurnaliştii saudiţi au găsit o poreclă impresionantă pentru fostul stelist, însă l-au avertizat că va fi obligat să accepte o schimbare din cauza unui coleg, care e idolul suporterilor.
Laurenţiu Reghecampf a explicat motivele pentru care l-a pierdut pe fotbalistul anului 2014 în România în dauna celor de la Al-Ittihad, grupare pregătită de duşmanul său, Victor Piţurcă.
Internaţionalul polonez de 30 de ani a făcut o mutare surprinzătoare, care îi poate costa prezenţa la Euro 2016. Totuşi, fostul stoper al Stelei a considerat că nu poate declina propunerea celor de la Al-Ittihad.
Cea mai importantă mutare din fotbalul românesc, în primele zile din 2015, a stârnit multe reacţii, în timp ce vacanţa de iarnă a atacantului francez i-a înfuriat pe şefii Realului.
Până acum câţiva ani, jucătorii şi antrenorii aduşi din Brazilia făceau legea în Arabia Saudită. Acum, România a devenit cea mai bine reprezentantă ţară în fotbalul din Regat.
După un 0-0 insipid în campionat, Al-Ittihad şi Al-Hilal au oferit un adevărat thriller în optimile Cupei Prinţului. A fost un meci care a avut de toate, mult peste nivelul unui joc din campionatul românesc.
Jurnaliştii saudiţi au remarcat bilanţul catastrofal al fostului stelist în derby-uri, dar şi faptul că vrea să-l dea afară pe brazilianul Thiago Neves pentru a aduce un fotbalist impresariat de soţia sa, Anamaria Prodan.
Arabii au alergat două luni după fostul selecţioner al României, deşi echipa adunase şapte victorii în primele şapte etape şi era pe primul loc. De când antrenorul de 58 de ani a ajuns pe bancă, formaţia din Jeddah n-a câştigat niciun meci, fotbalişt...
Cine şi-a imaginat că trebuie să munceşti din greu ca să câştigi patru milioane de dolari se poate convinge că s-a înşelat, dacă va urmări modul în care Piţi pregăteşte Al-Ittihad Jeddah.
La 33 de ani, fostul stelist are un sezon sub standardele sale, însă dacă n-a reuşit să impresioneze prin prestaţiile de pe teren, în schimb, a făcut acest lucru prin atitudinea sa.