mafia imobiliara - ultimele știri
Un avocat din Bihor, secretara lui, un notar şi doi interlopi au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, după ce au lăsat fără case cel puţin 12 persoane vulnerabile, prin cămătărie, şantaje şi înşelăciuni.
Statul român a reușit să câștige procesul pentru palatul de pe bulevardul Loga nr.42, deținut vreme de 30 de ani de clanurile de romi din Timișoara. În locația respectivă, ar urma să funcționeze o grădiniță.
Un incendiu de amploare a izbucnit în Parcul IOR din Capitală. Pompierii intervin pentru lichidarea focului, care a fost localizat.
Grecia, o țară care trăiește din turism, a fost în ultima perioadă mistuită de incendiile de vegetație. Dan Negru crede că focul a fost pus intenționat.
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a reacţionat în cazul de teroare imobiliară la care au fost supuşi reprezentanţii unei asociaţii care au „îndrăznit” să închirieze un spaţiu pe care a pus ochii un clan de romi.
O asociaţie specializată în sprijinirea refugiaţilor a fost nevoită să părăsească un spaţiu luat în chirie în centrul Timişoarei. O membră a unui clan de romi i-a ameninţat cu moartea pe voluntari şi a dat cu pietre după ei.
Candidatul sprijinit de USR-PLUS-PNL pentru Primăria Capitalei Nicuşo Dan a acuzat-o marţi seară pe Gabriela Firea că face parte din „mafia imobiliară” şi i-a transmis că o aşteaptă în seara aceasta la o dezbatere, la care este sigur că aceasta din u...
Jurnaliştii de la Rise Project au publicat o anchetă în care descriu mecanismul prin care Codrin Ştefănescu, secretarul general al PSD, a vândut un teren de la marginea Bucureştiului care ar fi trebuit să se afle în proprietatea statului român.
În vechiul Cod Fiscal, veteranii erau scutiţi de la plata impozitelor doar pe clădirea folosită ca domiciliu. Modificând Codul Fiscal, Guvernul Ponta a extins scutirea de impozit pe toate proprietăţile unui veteran. De modificare a profitat din plin ...
Unul din cei mai puternici oameni din Timişoara ultimilor 26 de ani, fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Miuţ, a fost încarcerat la Penitenciarul Popa Şapcă după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Miuţ,...
Unul din personajele-cheie din dosarul în care a fost condamnat naşul mafiei imobiliare din Timişoara, Ionelaş Cârpaci, a fost Barabas Pal. Om al străzii în Ungaria, a fost folosit ca „pion” într-o afacere cu acte false, pentru care a şi fost arestat...
Prima firmă de construcţii înfiinţată la Timişoara după Revoluţie a ajuns la faliment după o tranzacţie cu liderul clanului de romi Cârpaci. După şase ani de procese, firma a primit câştig de cauză, dar este prea târziu....
După cinci ani şi jumătate de proces, magistraţii Curţii de Apel Timişoara au emis prima sentinţă în dosarul mafiei imobiliare de la Timişoara, dosar în care cap de afiş este Ionelaş Cârpaci, unul din cei mai bogaţi romi din Timişoara. Acuzat că a st...
Primăria Timişoara a pierdut un teren de peste 300.000 de euro luat cu acte false de o reţea în spatele căreia procurorii susţin că se află baştanul Ionelaş Cârpaci, unul din cei mai bogaţi romi din Timişoara. Într-un proces civil, judecătorii au dec...
Zece persoane printre care un notar, patru funcţionari publici de la Primăria Timişoara şi Cadastru, un om de afaceri şi baştanul Ionelaş Cârpaci au fost trimişi în judecată în 2010 într-unul din cele mai ample dosare de escrocherii imobiliare din Ti...
Parchetul Judecătoriei Timişoara, condus la un moment dat de actualul procuror DNA, Tamaş Şhiffbeck, a cerut în 1999 anularea unei afaceri imobiliare ilegale. Exact în acelaşi timp, procurorul DNA, care a fost şi şef al structurii teritoriale a DNA T...
Primăria Timişoara trebuie să recupereze peste 800.000 de lei de la membrii clanului Cârpaci care au luat cu acte false un teren al primăriei şi l-au folosit timp de şase ani. Dintre cei doi romi implicaţi în proces, unul a murit, celălalt nu are nim...
Şefa DIICOT, Alina Bica, alături de alte trei persoane, a fost arestată de DNA după ce comisia din cadrul Autorităţii de Restituire a Proprietăţilor, din care procurorul făcea parte în anul 2011, ar fi acordat ilegal despăgubiri pentru un teren supra...
Mafia imobiliară din Timişoara s-a dezvoltat în ultimii ani la cote inimaginabile, fără ca vreun „greu” din primărie să răspundă. O explicaţia poate fi şi un document emis în 1998 care permitea, contrar legii, vânzarea unor locuinţe ieftine către mag...
Poliţiştii timişeni au finalizat cercetările într-un dosar în care baştanul Trifu Cârpaci a fost trimis în judecată pentru şantaj, fiind acuzat că şi-a terorizat vecinii care au refuzat să le vândă apartamentele.
Un pensionar din Timişoara a reuşit, după mai bine de 15 ani de teroare şi procese, să-i aducă lui Vladimir Cârpaci o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare. Povestea a început după ce Cârpaci, lider al clanului de romi care a reuşit să in...
Cinci actuali şi foşti angajaţi ai Primăriei Timişoara sunt audiaţi, marţi, la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, fiind suspectaţi că în anul 2004 ar fi restituit ilegal o clădire care a ajuns apoi în proprietatea familiei de romi Cârpaci.
Cele două firme de construcţii care au ridicat într-un timp record supermarket-ul, le-au servit o lecţie constructorilor gălăţeni, atât în materie de eficienţă, cât şi de respectare a termenelor şi condiţiilor contractuale....
Ionel Sadner, alias Ionelaş Cârpaci, liderul unui clan de rromi din Timişoara, care este şi proprietar al controversatei Case Muhle, este judecat într-un dosar de înşelăciune după ce a luat cu acte false două terenuri ale Primăriei Timişoara. După ma...
Consiliul superior al Magistraturii a decis excluderea din magistratură a judecătoarei Florica Mihalcea, iar acum cere preşedintelui Traian Băsescu să semneze eliberarea din funcţie. Aceasta este acuzată că, prin hotărârile pe care le-a dat, a favori...
fără imagine
Ce ai spune dacă ai constata într-o zi că apartamentul sau casa ta este în proprietatea altuia şi că ai ajuns pe drumuri? Ce ai spune, mai târziu, când ai afla că escrocul este chiar un judecător?
Teodora Noţingher a fost trimisă în judecată de Parchetul Curţii de Apel Timişoara, fiind acuzată de neglijenţă în serviciu după ce a legalizat o tranzacţie cu acte false. La termenul de ieri, inevitabilul s-a produs şi Teodora Noţingher a depus mărt...
Astăzi este programat un nou termen în dosarul terenurilor luate cu acte false de la Primăria Timişoara. Procesul continuă cu audierea inculpaţilor astăzi fiind rândul notarului Teodora Noţingher să depună mărturie.
Cel mai amplu dosar vizând mafia imobiliară ţigănească din Timişoara a fost declanşat în 2008, după ce omul de afaceri sirian Jabri Tabrizi a fost la un pas să fie înşelat. Sirianului i s-a oferit un teren de pe strada Romulus, la preţul de 600.000 d...
Un judecător a constatat că primăria foloseşte în continuare o metodă care s-a dovedit a fi o slăbiciune în faţa mafiei imobiliare.
fără imagine
Drama lui Octavian Dumitrescu, bătrânul căruia i s-a vândut apartamentul cu acte false, este departe de a se fi încheiat odată cu obţinerea sentinţei favorabile. Ajuns boschetar, bătrânul a aflat cu greu că şi-a recăpătat locuinţa. Sănătatea pierdută...
Patronul firmei Italrom, Sorin Neagoie, a făcut astăzi declaraţii incendiare cu privire la implicarea oficalilor din Primăria Timişoara în ilegalităţi de ordin imobiliar. Omul de afaceri a spus că un şef din primărie i-a cerut şpagă două apartamente....
Un grup de avocaţi, notari şi executori judecătoreşti au trucat mai multe licitaţii cu locuinţe din Bucureşti. De exemplu, un imobil evaluat la 120.000 de euro a fost cumpărat cu doar 11.000 de euro prin mijloace ilegale.
Astăzi este un nou termen în procesul terenurilor luate cu acte false de la Primăria Timişoara. Şedinţa de judecată se anunţă una maraton, fiind programată audierea inculpaţilor....
Astăzi este un nou termen în procesul mafiei imobiliare, în care sunt judecaţi 10 inculpaţi, acuzaţi că au luat cu acte false două terenuri ale Primăriei Timişoara. La ultimul termen din proces, baştanul Ionelaş Cârpaci a reuşit să „smulgă" încă o am...
Cum au scăpat baştanii mafiei imobiliare, care au dat ţepe de un milion de euro, din nou de justiţie
Soţii Lucia Seifert şi Petru Jurj au câştigat o nouă bătălie în instanţă. Acuzaţi că au dat ţepe de un milion de euro, cei doi au fost achitaţi şi la Curtea de Apel. Petru Jurj, de 56 de ani, şi Lucia Seifert, de 58 de ani, trimişi în judecată de DII...
Ieri ar fi trebuit să înceapă audierile din procesul mafiei imobiliare, dar Cârpaci le-a amânat „pe procedură”. Judecătorul Curţii de Apel Timişoara, Florin Popescu, a solicitat ca toţi inculpaţii să fie prezenţi la proces pentru a începe audierile, ...
Miercuri, a fost programat un nou termen în procesul terenurilor luate cu acte false de la Primăria Timişoara. În timp ce judecătorul se pregătea să înceapă audierile, avocaţii baştanului, Ionelaş Cârpaci, au cerut trimiterea dosarului înapoi la proc...
Timişoreanul Dumitru Herman susţine că necazurile provocate de rromi l-au nenorocit, suferind un atac cerebral imediat după ce şi-a dat seama că e înşelat de Lucia Seifert şi Petru Jurj. Herman a pierdut prima bătălie cu ţiganii, care au fost achitaţ...
Dosarul mafiei imobiliare din Timişoara împlineşte un an de la trimiterea în instanţă, însă judecata a fost amânată termen după termen....
Proaspăt ieşit din puşcărie şi de la Spitalul de Cardiologie, unde a fost internat pentru grave probleme de inimă, Ionelaş Cârpaci se reface plimbându-se prin centrul Timişoarei, împreună cu un alt baştan. Promenada lui Cârpaci a fost imortalizată de...
Ieri a fost un nou termen în procesul mafiei imobiliare, dar nici de această dată judecătorul nu i-a audiat pe inculpaţi.
Francisc Kelemen, considerat eminenţa cenuşie a afacerilor cu terenuri cu acte false, pierde teren în procesul aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara. Kelemen şi-a recunoscut vina, dar l-a „înfundat” şi pe baştanul Ionelaş Cârpaci, cerând să fie jud...
Pe masa procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, a ajuns recent un dosar care se referă la restituiri ilegale de aur. Dosarul a fost în cercetări la Parchetul Curţii de Apel, dar procurorii de aici şi-au dec...
Inculpaţii judecaţi pentru terenurile luate cu acte false se prezintă azi din nou în faţa judecătorului. Pentru prima dată de la începutul procesului cauza este singură pe lista de şedinţe, semn că judecătorul vrea să treacă la audierea inculpaţilor....
Astăzi este un nou termen în procesul mafiei imobiliare, iar „lotul Ionelaş” vine din nou în faţa judecătorului Florin Popescu. Dacă la înfăţişările de până acum s-au depus cereri de amânare, solicitări de recuzare sau de strămutare şi avocaţii s-au ...
A construit clădiri foarte importante din Banat, a făcut tranzacţii de milioane de euro, a ajuns la un nivel la care alţii nici nu visează, iar în urma unei tranzacţii cu acte false a pierdut totul. Este povestea patronului Italrom, Sorin Neagoe, car...
Un adevărat imperiu imobiliar, prima firmă de construcţii din Timişoara, a ajuns o afacere ruinată, în urma unei tranzacţii cu acte false. Patronul Italrom, Dumitru Sorin Neagoe, a ajuns atât de jos încât este la un pas de a fi dat afară din casa de ...
Astăzi a fost un nou termen în dosarul şmecherilor care au luat terenuri cu acte false. Câţiva zeci de rromi au venit să îl susţină pe Ionelaş Cârpaci. Aceştia nu au făcut scandal, dar cea mai aprigă discuţie din sala de judecată a fost taxată de jud...
Astăzi este un nou termen în dosarul mafiei imobiliare care a luat terenuri cu acte false. La ultima înfăţişare peste 40 de ţigani au venit să-l susţină pe baştanul Ionelaş. Aceştia au aşteptat jumătate de zi procesul, dar judecata s-a amânat pentru ...
Dumitru Sorin Neagoe, patronul Italrom, a acceptat să vorbească despre afacerile cu Ionelaş Cârpaci. Directorul Italrom susţine că a fost cumpărător de bună-credinţă, nu îl cunoştea pe baştan şi nu ştia că actele pe care a dat 200.000 de euro sunt ni...
Dumitru Sorin Neagoe, patronul firmei Italrom, care a cumpărat terenurile mafiei imobiliare a acordat un interviu pentru „Adevărul de Seară” în care vorbește despre afacere, cum a ajuns să cumpere un teren luat cu acte false de la Primăria Timișoara,...
Mafia imobiliară din Timișoara, care a luat mai multe terenuri ale Primăriei Timișoara cu acte false, a măsluit inclusiv semnătura primarului. Obținerea unei semnături false sau a unei ștampile din primărie a fost cotată la 10.000 de euro. Toate fals...
Procesul în care sunt judecaţi Ionelaş Cârpaci şi asociaţii săi devine din ce în ce mai interesant. Firma care a cumpărat terenurile de la Ionelaş s-a constituit parte civilă şi cere daune de peste 6,5 milioane de euro.
Finalizarea celei mai mari anchete făcute vreodată împotriva mafiei imobiliare din Timişoara a fost posibilă prin realizarea unei expertize pe semnăturile mai multor persoane. Specialiştii au stabilit că falsurile au fost realizate de Francisc Keleme...
„Adevărul de Seară” continuă seria dezvăluirilor din dosarul mafiei imobiliare în care sunt judecaţi notari, funcţionari publici, dar şi liderii reţelei, Ionelaş Cârpaci şi Francisc Kelemen. În ultima declaraţie dată în faţa procurorului, Kelemen a v...
„Adevărul de Seară” a intrat în posesia declaraţiei date de „creierul” mafiei imobiliare în dosarul în care au fost luate terenurile primăriei cu acte false. Francisc Kelemen le-a povestit procurorilor falsurile pe care le-a comis pas cu pas, la iniţ...
Săptămâna aceasta a fost primul termen din procesul mafiei imobiliare. Singurii care nu s-au prezentat au fost notarul Teodora Noţingher şi funcţionarii Primăriei Timişoara, Costel Măndoiu şi Cristina Vasilescu. Angajaţii de la Cadastru, judecaţi în ...
Astăzi este primul termen din dosarul în care sunt judecate pentru ilegalităţi zece persoane. Cel mai probabil procesul se va amâna pentru că avocaţii unora dintre cei judecaţi au depus deja cereri în acest sens....